LÁMBĂ, lambe, s. f. 1. Lanț care leagă crucea proțapului unui car cu capetele osiei; vătrai. 2. Parte proeminentă a unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura corespunzătoare a altei piese pentru a asigura o îmbinare perfectă; feder. 3. Vergea lată de lemn care se introduce (cu fiecare jumătate din lățimea ei) în ulucele a două scânduri pentru a le îmbina. – Din tc. lâmba.

LÁMBĂ, lambe, s. f. 1. Lanț care leagă crucea proțapului unui car cu capetele osiei; vătrai. 2. Parte proeminentă a unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura corespunzătoare a altei piese pentru a asigura o îmbinare perfectă; feder. 3. Vergea lată de lemn care se introduce (cu fiecare jumătate din lățimea ei) în ulucele a două scânduri pentru a le îmbina. – Din tc. lâmba.

LÁMBĂ, lambe, s. f. 1. Lanț care leagă crucea proțapului unui car cu capetele osiei. Ofițerii, urcați deasupra lucrurilor, porneau căruțele și, urcați pe lambe, alți ofițeri își țineau cu amîndouă mîinile lucrurile. CAMILAR, N. II 64. 2. Partea proeminentă a unei scînduri care se îmbucă în ulucul corespunzător al altei scînduri. 2. Vergea lată de lemn care se introduce (cu fiecare jumătate din lățimea ei) în ulucele a două scînduri, pentru a le îmbina.

!lambá (rindea, parte a unei piese) s. f., art. lambáua, g.-d. art. lambálei; pl. lambále, art. lambálele

lámbă (lanț, vergea) s. f., g.-d. art. lámbei; pl. lámbe

lambá/lámbă (rindea, scobitură) s. f., art. lambáua/lámba, g.-d. art. lambálei/lámbei; pl. lambále/lámbe

lámbă (lanț, frânghie) s. f., g.-d. art. lámbei; pl. lámbe

LAMBÁ s. (TEHN.) lambar, lămbuitor, (reg.) scobitor. (~ dulgherului.)

LÁMBĂ s. 1. vătrai, (reg.) costiș, cruce, întinzătoare, lanț, lănțuș, scară, tinzătoare, (prin Olt. și Ban.) scăriță. (~ la car, căruță.) 2. feder. (~ la o piesă de lemn.)

LÁMBĂ s. v. coardă, crucea dinainte.

LÁMBĂ ~e f. 1) Proeminență în lungul unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura de același profil a altei piese; feder. 2) Lanț sau bară de fier care leagă crucea căruței cu capetele osiei. /<turc. lâmba

lambá s.f. (reg.) rindea de făcut scobituri.

lambă f. legătură (din teiu răsucit, din frânghie sau de fier) ce împreună capătul osiei cu crucea carului. [Origină necunoscută].

lambá f. (turc. lambá, cornișă dințată la marginea tavanuluĭ). Scobitură făcută la muchea uneĭ scîndurĭ ca să se îmbuce cu alta. V. lămbuĭesc.

lámbă f., pl. e și lămbĭ. Funia, lanțu saŭ drugu care unește crucea cu capătu osiiĭ din ainte și din apoĭ la car. – În vest (în)-tinzătoare. V. postoroncă.

LAMBA s. (TEHN.) lambar, lămbuitor, (reg.) scobitor. (~ dulgherului.)

lambă s. v. COARDĂ. CRUCEA DINAINTE.

LAMBĂ s. (TEHN.) 1. vătrai, (reg.) costiș, cruce, întinzătoare, lanț, lănțuș, scară, tinzătoare, (prin Olt. și Ban.) scăriță. (~ la car, căruță.) 2. feder. (~ la o piesă de lemn.)

Lamb/a, -ad, -oi v. Lampadie.

Lamb/a, -ul v. Haralambie II B 1.

Lamba v. Haralambie II B 2.