láviță f., pl. e și (vest) lăvițĭ (vsl. lavica, dim. d. lava, bancă; bg. lávica, poliță; rut. láva, lávka, pol. lawica, ceh. lavice, laviță). Pat de scîndurĭ neacoperit cu nimica saŭ acoperit numaĭ cu un lăvicer. Acest copil e slab parc’c’ar fi supt la lăvițĭ (Munt.), e foarte slab. – Și láiță (bg. dial. laĭca).