lai definitie

232 definiții pentru lai

CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut din pânză (tare și) impermeabilă, material plastic etc., fixat pe țăruși; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau de material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) dans popular cu mișcări vioaie, răspândit mai ales în valea Dunării; melodia după care se execută acest dans; b) (indică modul de exprimare sau de comportare al cuiva) grosolan, necuviincios. – Din ngr. kórti.
LA3, lau, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) spăla (pe cap); a (se) scălda, a (se) îmbăia. ◊ Compus: lă-mă-mamă subst. = om prost, lălâu. [Prez. ind.: lau, lai, lă, lăm, lați, lau] – Lat. lavare.
LA2, la, s. m. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la.
LA1 prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. ◊ (În legătură cu verbul „ a împărți”) Întreg (5). VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație). 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.
LAI, LÁIE, lăi, adj. (Pop.) Negru sau negru amestecat cu alb. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; așa și pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; alege! Nici laie, nici bălaie = nici așa, nici așa. – Cf. alb. laja.
LÁIE s. f. (Pop.) 1. Ceată de țigani (nomazi). 2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). – Din ucr. laja, „haită de câini”, cf. pol. łaja idem.
CÓRT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut dintr-una sau din mai multe foi de pânză tare și impermeabilă, din material plastic etc.; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau din material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) numele unui dans popular, mai ales de pe valea Dunării, cu mișcare vioaie; melodia după care se execută acest dans; b) calificativ dat unui mod grosolan și necuviincios de exprimare și de comportare al cuiva. – Din ngr. kórti.
LA2 s. m. invar. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la.
LA1 prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. ◊ Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.
LA3, lau, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) spăla (pe cap); a (se) scălda, a (se) îmbăia. ◊ Compus: lă-mă-mamă subst. = om prost, lălâu. [Prez. ind.: lau, lai, lă, lăm, lați, lau] – Lat. lavare.
LAI, LÁIE, lăi, adj. (Pop.) Negru sau negru amestecat cu alb. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; așa și pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; alege! Nici laie, nici bălaie = nici așa, nici așa. – Cf. alb. laja.
LÁIE s. f. 1. Ceată de țigani (nomazi). 2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). – Cf. ucr., pol. laja, „haită de câini”.
CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ, făcut dintr-un schelet de țăruși bătuți în pămînt și acoperit de obicei1 cu pînză tare și impermeabilă, care servește ca adăpost soldaților, excursioniștilor, popoarelor nomade etc. Nu vor trăi sub cort în fum, Nu-i vor cerși copiii-n drum,. Nevasta lui se va-ntrăma. COȘBUC, P. I 110. Ieniceri,, copii de suflet ai lui Allah, și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii; Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari... EMINESCU, O. I 146. Ne culcarăm sub cort, avînd în loc de perne șeile cailor și pentru așternut nisipul deșerturilor. BOLINTTNEANU, O. 298. ◊ Foaie de cort = bucată de pînză impermeabilă, croită astfel încît să se poată face din ea un cort. Cînd a început să bată vîntul.... am scos foaia mea de cort și ne-am înfășurat. SAHIA, N. 80. ◊ Fig. Rahila privea, de pe prispa căsuței ei, cum se strîngea cortul nopții. GALACTION, O. I 322. Ședeau pe o laiță din grădina de flori ce se întindea în fața casei, dincolo de cortul de verdeață. SLAVICI, O. II 48. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ◊ Compus: Ca-la-ușa-cortului = numele unui dans popular; melodia după care se dansează. Uf! am jucat fără voie ca-la-ușa-cortului, la bătrînețe. Sîntem vrăjiți. ALECSANDRI, T. I 419.
LA1 prep. A. I. Introduce un complement circumstanțial de loc sau atribute care arată locul. 1. (Complementul arată locul unde sau în vecinătatea căruia stă ceva sau cineva) Nu mai știa ce are la casa lui. CREANGĂ, P. 153. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă... La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. O privea stînd la capul ei. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ (Învechit și popular înaintea numelor de țări, azi înlocuit prin «în») La Moldova cea frumoasă Viața-i dulce și voioasă! ALECSANDRI, O. 100. ♦ (Complementul sau atributul arată poziția) Casa este așezată la drum. ▭ În față, cu ferestrele la stradă, e salonul de primire. VLAHUȚĂ, O. A. III 5. ♦ (Complementul arată locul unde se petrece o acțiune) Albinele și-au început dulce zumzet la copacii timpurii. SADOVEANU, O. VI 399. La teatru se făcea o pregătire neobișnuită: toți lucrau cu tragere de inimă. DEMETRESCU, O. 130. ◊ (Complementul arată în același timp și obiectul unei acțiuni) Seceră la grîu. 2. (Complementul arată direcția sau ținta unei mișcări sau a unei acțiuni) Moș Petrache avea o manta de aba roșie de ploaie și tocmai venea la noi cu dînsa-n spete, fiindcă ploua. HOGAȘ, DR. II 148. Pasărea... la ceruri zboară. ALECSANDRI, P. I 139. Se întoarseră la locul luptei. BĂLCESCU, O. II 258. De-ar fi noaptea ca ziua Aș trece la Moldova. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ (După verbe ca «a privi») Înfricoșată, își arunca ochii cu speranță la doctor. BART, E. 387. Se uita galeș la dînsul. ISPIRESCU, L. 34. 3. (Complementul arată o limită în spațiu) Păru-i ajunge la călcîie. EMINESCU, O. I 95. ♦ (Complementul arată limita unei acțiuni) Crîncene gloate... Cu inima iască și cuțitul la oase. DEȘLIU, G. 23. Și le zicea el, versurile acestea, într-un anumit fel, de te-ajungea la inimă. SADOVEANU, O. II 6. 4. (Complementul arată distanța) La un pas de el, văzu un soldat mort. CAMILAR, N. I 58. 5. (În loc. adv.) La deal v. deal. La vale v. vale. La îndemînă v. îndemînă. La un loc v. loc. La rînd v. rînd. La dreapta v. drept. La stînga v. stîng. La umăr v. umăr. II. Introduce un complement circumstanțial de timp. 1. (Complementul arată data, momentul, perioada sau prilejul în trecut sau prezent) A doua zi, sîmbătă, plecară la răsăritul soarelui, învăliți în cojoace. SADOVEANU, B. 68. Fost-ai și d-ta la tinerețe, nu zic. CREANGĂ, P. 230. Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă. ALECSANDRI, P. III 445. Văduvă de doi bărbați la 21 de ani. NEGRUZZI, S. I 57. Adună la tinerețe ca să ai la bătrînețe. ◊ (Învechit și popular, cu complementul «ceasul» sau «ziua») Mulțumesc... că nu m-a lăsat să pier la ceasul nașterii. ISPIRESCU, L. 56. La ziua judecății... iar ne vom întîlni. NEGRUZZI, S. I 29. 2. (Introduce un complement care arată un moment viitor: anul, anotimpul, luna, ziua etc.) Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă... ba la vară, ba iar la toamnă. CREANGĂ, P. 141. La noapte iar or veni după dînsul. SBIERA, P. 266. Și la anul să trăiți. ALECSANDRI, P. P. 391. E mai bine acum un ou decît la anul un bou. NEGRUZZI, S. I 248. Da la noapte ce să faci? BIBICESCU, P. P. 182. ◊ Loc. adv. La ziuă = cînd se crapă de ziuă; cînd se face ziuă. Mîine la ziuă pornim. ◊ Expr. La mulți ani = îți urez să trăiești mulți ani. La mulți ani cu sănătate! TEODORESCU, P. P. 17. 3. (Complementul arată periodicitatea) Se ducea... la luna, la săptămîna, ca să vadă grîul de-i copt. ȘEZ. III 242. Și apoi, mergînd la luna, La luna, la săptămîna, Să vedem cum ne dă mîna. TEODORESCU, P. P. 139. ◊ (Întărit prin «o dată», «tot», «fiecare») Frunzele moarte se desprindeau la fiecare pas. C. PETRESCU, S. 169. De la Scarlat nu știam nimic, fiindcă el scrie o dată la o lună. id. Î. II 235. Găsește din întîmplare cîte o piatră de aceste picată de pe cerb, cînd se scutură el la șepte ani o dată. CREANGĂ, P. 218. 4. (În expresii și locuțiuni) La început v. început. La sfîrșit v. sfîrșit. La urmă sau la urma urmelor v. urmă. La vreme v. vreme. La cîte ceasuri? = la ce oră? III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. COȘBUC, P. I 53. Cine-i tînăr și voinic Mere noaptea la cîștig. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 286. ◊ Loc. adv. La ce? = pentru ce? Ar fi vrut grozav să-l întrebe la ce i-a intrat în ogradă, însă n-ar fi stat frumos să i-o zică de la obraz. CAMILAR, TEM. 29. La ce-ți trebuie s-o știi? EMINESCU, N. 18. IV. (Rar, introduce un complement de cauză) Pentru, din cauza. La cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică plîngere ce i se arăta, capul vinovatului se spînzura în poarta curții, cu o țidulă vestitoare greșealei lui. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ Sub acțiunea, în prezența. Teaca neagră, ferecată in alamă și înflorită cu argint a săbiei încovoiate sclipea la soarele verii. SADOVEANU, O. I 480. Albele-i cosițe strălucesc la lună. BOLINTINEANU, O. 106. V. (Introduce un complement de mod) Judecă-mă la dreptate. MARIAN, S. 57. ◊ Loc. adv. La pas v. pas.Expr. A fi (sau a se avea, a fi certat) la cuțite (cu cineva) v. cuțit. ♦ (Complementul arată măsura) Ziarele vechi se vînd la kilogram. ◊ Expr. La preț sau la prețul de = cu prețul, pe prețul, pentru prețul. Am vîndut merele la prețul de cinci lei kilogramul. VI. (Introduce un complement instrumental) Text scris la mașină. VII. (Introduce un complement de relație) Adună pasările cele mai agere la zbor. ISPIRESCU, L. 75. De trup ești mărunțel, nu-i vorbă, dar la fire ești mare. CREANGĂ, P. 150. Străin la vorbă și la port Lucești fără de viață. EMINESCU, O. I 171. Amîndoi ne potrivim... și la ochi și la uitat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. VIII. (Introduce un complement indirect) Cît mac e prin livezi Atîția ani la miri urez. COȘBUC, P. I 59. A mea viață la zeii tăi se-nchină. EMINESCU, O. I 93. Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la nunta mea A căzut o stea. ALECSANDRI, P. P. 3. Să dea la boi de mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 514. ◊ (După verbe ca «a gîndi») Cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească... parcă-mi saltă și acuma inima de bucurie. CREANGĂ, A. 33. Și privind păienjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri. EMINESCU, O. I 140. ♦ (Învechit și popular) Pentru. Destul e o măciucă la un car de oale. CREANGĂ, P. 258. ♦ De fiecare. Dobînda este de cinci la sută. ▭ Să-mi dai la vită cîte un leu. ȘEZ. V 46. IX. (Pierzîndu-și calitatea de prepoziție) 1. (Cu valoare de numeral nehotărît) Construit cu un substantiv, fie complement direct, fie – rar – subiect, exprimă o cantitate mare. S-a adunat la lume, de nu te mai puteai mișca. ▭ Mînca calul la jar mai pogan de cum ar mînca alții ovăz. RETEGANUL, P. II 10. Spărgea la alune pe nicovală. ISPIRESCU, L. 92. Și mănîncă fata la plăcinte și mănîncă, hăt, bine. CREANGĂ, P. 290. Ei tăia la turci, tăia Pînce bine ostenea. ALKECSANDRI, P. P. 146. Croiește la minciuni. NEGRUZZI, S. II 203. 2. (Adverbial) Cam, aproape. Eram amîndoi oameni la 40 de ani. SAHIA, U.R.S.S. 217. Erau la opt mii de voinici. ISPIRESCU, M. V. 20. Un teanc de testemele, în care erau la nouă puduri. CONTEMPORANUL, III 824. ◊ (De obicei urmat de «vreo» sau precedat de «aproape», «ca») Cîți să fi fost?... – Păi, la vreo două sute. PAS, Z. IV 265. Nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. ISPIRESCU, L. 44. B. În prepoziții compuse. I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care exprimă punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Nu vine nici un băiat de la oraș. STANCU, D. 41. De sus, de la postul de observație al ferestrei, Tina Diaconu a urmărit din primele săptămîni mișcările. C. PETRESCU, A. 312. Începea să-și scoată de la brîu săbiile lucitoare care sclipeau sub lumina soarelui. SAHIA, N. 66. ◊ (În corelație cu «pînă la» sau «la») Mingea trecea de la un jucător la altul. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care exprimă punctul de plecare al unei acțiuni în timp) De la adormirea bătrînului Ștefan-voievod, părintele Moldovei, trecuseră șaptezeci și doi de ani. SADOVEANU, N. P. 5. ◊ Loc. adv. De la o vreme = după un timp, într-un tîrziu. Toată ziua am stat de capul tatei să-mi facă și mie un buhai; ori de nu, batîr un harapnic. – Doamne, ce harapnic ți-oi da eu, zise tata de la o vreme. CREANGĂ, A. 41. Și mergînd tot cum s-a dus, de la o vreme ajunge la împărăție. id. P. 216. ◊ (În corelație cu «pînă la» sau «la») Am mers de la răsăritul pînă la apusul soarelui. 3. (Introduce un complement indirect) Hatmanii au prubuluit și domniile lor vremea și au aflat de la gîște cum că se schimbă. SADOVEANU, N. P. 311. Sînge din sîngele ei și carne din carnea ei am împrumutat; și a vorbi de la dînsa am învățat. CREANGĂ, A. 35. Condeiu-n mînă tu mi-l pui cu silă. De la oricine-un snop de paie seceri. EMINESCU, O. IV 333. De la puterea otomană să nu așteptați nimic mai mult decît înjosire, decît umilire. ODOBESCU, S. III 432. Nu ți-e milă și păcat! De la părinți m-ai luat Și-n răi codri m-ai băgat! ALECSANDRI, P. P. 17. 4. (Introduce un complement circumstanțial de mod, în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul nimănui, neîndemnat de nimeni, cu propriile forțe. Națiunea simte că poate face astăzi de la sine mai mult decît ceea ce se vedeau siliți a face părinții noștri. ODOBESCU, S. III 435. 5. Introduce un atribut. a) (Atributul exprimă locul existenței) De cînd te-ai întors nu mai semeni cu nimeni de la noi. DAVIDOGLU, M. 26. Ăsta-i Ile Caraiman de la Runc, tovarăș de cărăușie cu mine. SADOVEANU, N. P. 15. b) (Atributul exprimă proveniența) Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, ca săgeți, Numai flori înveninate De la Gangele măreț. EMINESCU, O. I 236. c) (Atributul exprimă apartenența) Scîrție-n vînt cumpăna de la fîntînă, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. EMINESCU, O. I 231. ◊ Loc. adv. De la început v. început. De la coadă v. coadă. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație, de neprecizie) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Să-i duci... pe la iarmaroace. CREANGĂ, P. 109. Cine ești, de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? ALECSANDRI, P. II 11. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Aseară pe la sfințit Cu alta te-ai întîlnit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. III. Pînă la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp care arată durata, extensiunea în timp) Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită, din Humulești, care nici frumos pînă la douăzeci de ani, nici cuminte pînă la treizeci și nici bogat pînă la patruzeci nu m-am făcut. CREANGĂ, A. 71. Ți-ai luat urît pe-o noapte Și ți-o fi pînă la moarte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Pînă la dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul. CREANGĂ, P. 28. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod, în expr.) (Toți) pînă la unul = absolut toți.
LA2 s. m. invar. (Muz.) Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare după care se acordă instrumentele sau se orientează cîntăreții pentru a găsi tonalitatea.
LA3, lau, vb. I. Tranz. (Popular) A spăla (mai ales pe cap), a scălda, a îmbăia. Ea ne cocea pînă acuma pînea. Mă la pe mine. SADOVEANU, P. M. 246. Îl lă în toată sîmbăta cu fel de fel de buruieni. SEVASTOS, N. 4. Face degrabă leșie, pregătește de scăldătoare... lă purcelul, îl scaldă. CREANGĂ, P. 76. Lau copilul, îi dau țîță. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Expr. Lă-mă-mamă (cu valoare de substantiv) = om prost, nătîng, lălîu. Măritată de curînd după un văduvoi bătrîn ș-un «lă-mă-mamă». CREANGĂ, A. 96. Dacă găsește vreun lă-mă-mamă... Nu vede, n-aude și nu-i bagă seamă. PANN, P. V. II 97. ◊ Refl. Ileana pe cap se la. BIBICESCU, P. P. 271. – Forme gramaticale: prez. ind. lau, lai, lă, lăm, lați, lau, part. lăut. - Prez. conj. pers. 3 și: să leie (CREANGĂ, P. 289).
LAI, LÁIE, lăi, adj. (Popular) Negru sau negru amestecat cu alb (v. fumuriu, cenușiu). Medeanul se umplu de căciuli negre, de ițari creți, de brîne verzi sau roșii, de sumane lăi sau de cojoace albe. HOGAȘ, DR. II 130. Cu un obraz sau cu amîndoi obrajii lăi (cenușii). ȘEZ. II 151. Mioriță laie, laie bucălaie. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ În construcție cu «bălaie» v. bălai. – Variantă: lău (ȘEZ. III 140) adj. m.
LÁIE s. f. 1. (Astăzi rar; mai ales determinat prin «de țigani») Ceată de țigani (de obicei nomazi). Romîncă a cărei bogată zestre cuprindea și o laie de robi țigani. ODOBESCU, S. III 22. Laia se opri la cea întîi crîșmă. ALECSANDRI, la GHICA, S. 82. Tocmai se intîmplase să vie in sat o laie de țigani din Prundu Ieșului. ȘEZ. VII 155. ◊ Țigan de laie = (în opoziție cu țigan de vatră) țigan nomad. 2. Ceată zgomotoasă (de copii, de oameni). Biata bab-a-ntrat în laie. COȘBUC, P. I 226. ◊ (Adverbial, uneori în forma compusă laie-gaie) De cîte ori vine pe la noi mătușa... vin și băieții laie-gaie. STANCU, D. 14. N-ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții (= vagabonzii) laie după dumneata. CARAGIALE, O. I 44.
à la grecque (fr.) [grecque pron. grec] (grec-que) loc. adj., loc. adv.
ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)
l-a pr. + vb. aux. (l-a dus)
la1 prep.
la2 s. m., pl. la
la3 (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lau, 2 sg. lai, 3 sg. lă, 1 pl. lăm, imperf. 3 sg. la; conj. prez. 3 să lea/să léie/să láie; imper. 2 sg. lă; ger. lând; part. lăút
la-la-lá interj.
lai (pop.) adj. m., f. láie; pl. m. și f. lăi
láie (pop.) s. f.
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
Schimbárea la Fáță (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Schimbắrii la Fáță
de la prep.
de pe la prep.
la s. m. invar.
la vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lau, 2 sg. lai, 3 sg. lă, 1 pl. lăm, imper. 2 sg. la; conj. prez. 3 sg. și pl. lea/léie/láie; imper. 2 sg. lă; ger. lând; part. lăút
la îndemână loc. adv.
la máximum loc. adv.
la mínimum loc. adv.
la o parte loc. adv.
la-la-la interj.
lai adj. m., f. láie; pl. m. și f. lăi
láie s. f.
lă-mă-mámă s. m. invar.
până la prep.
pe la prep.
Schimbárea la Fáță s. pr. f.
CA-LA-UȘA-CÓRTULUI s. v. zoralie.
LA adv. v. aproape, aproximativ, cam, circa, vreo.
LA prep. 1. (local) asupra, către, înspre, spre, (înv.) despre, între, supra. (Își ațintește privirea ~ noi.) 2. (local) în. (Merge ~ vale.) 3. (cauzal) pentru. (Îl pedepsea ~ cea mai mică abatere.) 4. (final) (înv.) spre. (L-a condamnat ~ moarte.)
LA vb. v. îmbăia, scălda, spăla.
LA ȘCHIOPÍCĂ s. v. șotron.
LAI adj. negru. (Oaie, lână ~.)
LA s.m. invar. (Muz.) 1. Treapta a șasea a gamei majore tip; sunetul și nota corespunzătoare. 2. Coarda sau clapa unui instrument care redă sunetul acestei note. [< it. la].
LAI s.n. (Lit.) Poezie medievală cu caracter liric sau narativ. [Pron. le, pl. -uri. / < fr., engl. lai < cuv. celtic].
LA s. m. inv. (muz.) 1. treapta a șasea a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. coarda sau clapa unui instrument care redă acest sunet. (< it. la)
LAI s. n. poezie medievală cu caracter liric sau narativ, cu versuri scurte, în general de opt silabe, și cu rimă plată. (< fr., engl. lai)
la prep.1. Spre, către, în direcția (indică mișcarea). – 2. Pînă, înspre, aproape de (indică mișcarea și poziția). – 3. În, în apropiere (indică mișcarea și poziția). – 4. În. – 5. Acasă la, în casa lui. – 6. În privința, cu privire la; urît la față (Beldiman); se pricepea la cazane (Galaction). – 7. (Indică timpul); la nouă (Rebreanu). – 8. În timpul, pe durata (arată o coincidență temporală). – 9. Cu prilejul, cu ocazia, pentru; „nu iei și-un curcan fript la drum?” (Alecsandri). – 10. Pe parcursul, în timpul (indică un obiectiv temporal). – 11. În fața, față de (indică finalitatea); bun la Dumnezeu. – 12. (Formează dativul); să ne fie traiul bun la toți românii (Alecsandri). – 13. În jur de, aproximativ (în loc de ca la); sint la opt ani de cînd i sint detoriu (Doc. 1610). – 14. A (formează genitivul, cînd este însoțit de un numeral); ibovnică la doi veri (pop. Jarnik). – 15. Mult, de mai multe ori (exprimă în parte aceeași idee cu partitivul fr.); începuseră să-și care la pumni (Rebreanu). – Mr., megl., istr. la. Lat. illac ad, formă întărită a prep. (Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 364; Pușcariu 929; REW 4265; Candrea-Dens., 933; Weigand, Jb., X, 437; Pascu, I, 105; cf. Moser 436). Întrebuințările sînt în general cele ale prep. a, pe care a înlocuit-o aproape complet. Formarea dativului cu la (ca în rom. a), este paralelă formării cu art. encl., fără să se poată preciza regula de întrebuințare; îți spun ca la un frate (Creangă) este la fel de corectă, deși poate mai puțin frecventă decît îți spun ca unui frate. Se poate doar nota că dativul cu la pare să fie preferat cînd urmează după un alt dativ sau genitiv de același număr; chestiunea acordării drepturilor civile la femei (J. Bart), nu femeilor; și că acest dativ apare cu la pare să indice o idee mai generală decît cealaltă formă. Pentru genitivul cu la, cf. a. Ultima folosire a lui la diferă de partitivul fr., întrucît indică o repetare frecventă a acțiunii verbale.
la (láu, lăút), vb. – A spăla. – Mr. lau, lată, lare. Lat. lavāre (Pușcariu 954; REW 4951; DAR), cf. it. lavare, prov., sp., port. lavar, fr. laver. Înv., se pare că ar fi pierdut teren din sec. XVI, în fața der. său a spăla; azi se folosește în regiunea muntoasă din Munt., în Mold. și, în parte, în Trans., unde inf. său sună uneori a lăia. Cf. lături, lăun. Der. lăutoare, s. f. (spălat; spălătorie; Trans., spălător); lăutor, s. n. (înv.); lăutură, s. f. (spălat; baie; apă caldă pentru a spăla); nelăut, adj.; nelăuți, vb. (Trans.). – Der. neol. lavabo(u), s. n., din fr. lavabo; lavoar, s. n., din fr. lavoir; lavabil, adj., din fr. lavable.
lái (láie), adj.1. Sur, brumăriu, gri. – 2. De culoare închisă, negru. – Var. lău. Mr. laiu „negru”. Origine necunoscută. Explicațiile încercate pînă acum nu par suficiente. A fost considerat ca provenind din alb. ljaj „roșcat, blond-auriu” (P. Papahagi, Jb., XII, 103), care ar putea reprezenta lat. flavus; dar, pe lîngă dificultățile fonetice și semantice, nu există alt ex. de cuvînt lat. intrat în rom. prin intermediul alb. După Pascu, Beiträge, 35 și Pascu, I, 71 stă în locul lui *gălai, din lat. galla „gogoașă de ristic”. Der., din gr. λάγειος „iepuraș” (Diculescu, Elementele, 440), este foarte neverosimilă. După Pușcariu, Dacor., V, 547-50 și DAR, din lat. labes, „pată”, explicație puțin probabilă, deoarece în lat. acest sens este secundar (labes aparține aceleiași familii cu labor), și că în rom. sensul de „negru” este secundar (lai este culoarea gri natural a anumitor tipuri de lînă sau culoarea neagră amestecată cu alb sau cărunt). Anterior indoeurop., după Lahovary 332. Dacă se ține cont de faptul că acest cuvînt se aplică numai la lînă, și că indică o culoare naturală, așa cum rezultă de la spălarea lînii (cf. fr. écru, sp. crudo, care de asemeni a ajuns să indice o culoare), ne-am putea gîndi la verbul la „a spăla”; dar der. nu este clară, și rămîne neexplicată relația obscură cu bălăi. Cf. lăun. Din rom. provin ngr. λάίους (Murnu, Lehnw., 30), probabil alb. ljaj (Tiktin; DAR), sb. laja, slov. laja, lajka, ceh. lajka, rut. ljajistyi (Candrea, Elemente, 408).
láie (lắi), s. f.1. Haită de cîini, mulțime de cîini. – 2. Șleahtă, ceată, hărmălaie. – 3. Șatră sau grup de țigani care umblă sau trăiesc împreună. Sl., cf. ceh. laje, rut., pol. łaje „haită”, din sl. (sb.) lajati „a lătra” (Cihac, II, 164; Tiktin; DAR). – Der. lăieș, s. m. (țigan nomad); lăieț, s. m. (țigan nomad; turnător în metal), rezultat dintr-o confuzie a cuvîntului anterior cu bg. lĕec „topitor, turnător”, de la leja „a topi, a turna”; lăețesc, adj. (țigănesc); lăețească, s. f. (dans țigănesc); lainic, adj. (nomad, vagabond, hoinar), cu suf. -nic (după Cihac, din mag. lajha „leneș”, slov. lajnati „a umbla cîntînd la vioară”; după DAR, în legătură cu rut. lan „leneș”; cf. Iordan, BF, IX, 147); lăinici, vb. (a rătăci, a hoinări); lăinicie, s. f. (lene).
LA prep. 1) (exprimă un raport spațial indicând direcția) A pleca la oraș. 2) (exprimă un raport temporal, concretizând o perioadă, un interval de timp) Plecarea la ora patru. Vom vedea la primăvară. 3) (exprimă un raport modal) A merge la pas. Te întorci la fugă. 4) (exprimă un raport instrumental) A cânta la pian. 5) (exprimă destinația) Le-am comunicat la ai mei. 6) (exprimă o aproximație) Cam; aproape. S-au adunat la două sute de oameni. 7) (se folosește în componența prepozițiilor compuse) Se întoarce de la serviciu. Vine pe la două și ceva. /<lat. illac
LA m. 1) A șasea treaptă din gama do major. 2) Sunetul și nota corespunzătoare. /<it. la
A LA lau tranz. pop. (persoane) 1) A spăla (pe cap). 2) fig. fam. A muia din toate părțile; a uda în întregime; a scălda. ◊ Lă-mă-mamă om mărginit la minte. /<lat. lavare
LAI láie (lăi) (mai ales despre lâna oilor) Care este de culoare neagră sau neagră-cenușie; negru sau negru-cenușiu. ◊ Nici laie, nici bălaie nici așa, nici așa. [Monosilabic] /cf. alb. laja
LÁIE f. 1) înv. Grup de țigani nomazi. 2) pop. Ceată dezorganizată și zgomotoasă de copii sau de oameni. /<pol., ucr. laja
la prep. indică: 1. o aflare undeva: la mine, la școală, la prânz; 2. o direcțiune spre: plec la Paris; 3. momentul timpului: la cinci ore, la anul; 4. cazul dativ: dați fân la cai. [Lat ILLAC].
v. a spăla, mai ales la cap: ia să-mi lai copilașii CR. [Vechiu-rom. a la, a spăla în genere = lat. LAVARE].
La Bruyère m scriitor și moralist francez, autorul Caracterelor (1645-1696).
La Fontaine m. (cit. Lafonten), cel mai ilustru dintre fabulistii francezi (1621-1695).
La Rochefoucauld (Duce de) m. (cit. Roșfucò), scriitor francez, autor de Maxime (1613-1680).
laie f. Mold. 1. ceată, în special de țigani nomazi; 2. ceată de vagabonzi: laie de cerșetori GHICA. [Pol. LAĬA].
laiu a. negru vânăt: mioriță laie, laie bucălaie POP.; lână laie, de calitate proastă. [Albanez LAĬ]. ║ f. laie, oaie cu lâna cenușie: giguri de suman și lăi și de noaten CR. V. bălaiu.
lă-mă-mamă m. om copilăros: dacă găsește vr’un lă-mă-mamă PANN. [Lit. spală-mă (la cap), mamă!].
1) la m. (prima silabă a cuv. latin lábium, buză, cu care începe al treilea vers al imnuluĭ adresat sfîntuluĭ Ion Botezătoru: sólve pollúti lábii reátum, dezleagă păcatu buzeĭ profanate). Muz. A șaptea notă a gameĭ și semnu care o reprezentă.
2) la, infinitivu d. laŭ.
3) la prep. (lat. illác, pe acolo, d. ille, acela, el; după alțiĭ, d. illac-ad. Tot de aicĭ vine și it. fr. là, pg. lá, sp. allá, acolo). Arată locu saŭ direcțiunea mișcăriĭ: locuĭesc la Galațĭ (cu numele de țărĭ se pune în, nu la!), șed la masă, mă duc la masă, arată timpu: la masă, la prînz, la amează, la ĭarnă (la ĭarna viitoare), la anu (la anu viitor). Arată punctu, locu, relațiunea: s’a lovit la picĭor, s’a roșit la față, bun la inimă, ĭute la picĭor, bun la fugă, ĭute la mînie, bun la Dumnezeŭ. Arată dativu: dațĭ mîncare la caĭ (cailor), la toțĭ caiĭ, la toată lumea. Arată aproximațiunea („pînă la, aproape, cam, vre-o”): eraŭ la doŭă miĭ de oĭ. Arată marea cantitate (în rol de adv.): a băut la vin pînă ce a căzut („a ajuns cu băutu la atîta cantitate pînă ce a căzut”).
2) laĭ v. tr. V. haŭ.
1) laĭ și lăŭ, láĭe adj., pl. m. laĭ și lăĭ, f. lăĭ (alb. lĭaĭ, id.). Cenușiŭ închis, sein (vorbind de oĭ): oaĭe, lînă laĭe (la Hațeg, căiță laĭe, căcĭulă neagră). Orĭ laĭe, orĭ bălaĭe, orĭ una, orĭ alta; orĭ într’un fel, orĭ într’altu: trebuĭe să te hotărăștĭ odată: orĭ laĭe, orĭ bălaĭe! – În „Mioriță laĭe, laĭe, bucălaĭe”, laĭe e o prescurtare din bucălaĭe, după cum în altă P. P. e o prescurtare din bălaĭe: Stăĭ, oaĭe laĭe, bălaĭe! Tot așa „Lie, lie, cĭocîrlie” saŭ „Rudă, rudă, paparudă”. V. țigaĭ.
1) láĭe f., pl. lăĭ (pol. laja, rut. laĭá, ceh. láje, ceată, haĭtă. Bern, 687). Ceată de Țiganĭ nomazĭ. V. șatră.
2) laĭe adj. V. laĭ.
laŭ, lăút, a v. tr. (lat. lăvare și lávere, láutum, a spăla, it. lavare, fr. laver, pv. sp. pg. lavar. – Laŭ, laĭ, lă; să laŭ, să laĭ, să laĭe; lînd). Spăl pe cap cu apă caldă (cum se obișnuĭește Sîmbăta seara): a la copiiĭ. V. refl. Îmĭ spăl capu cu apă caldă. – În vest a lăĭa, ind. prez. laĭ, laĭ, laĭe, lăĭem, lăĭațĭ, laĭe, part. lăĭat.
1) lă v. tr. V. laŭ.
lắ-mă-mámă s. m. fără pl. (imper. d. laŭ, mă laŭ și voc. mamă). Iron. Om fără energie, bleg, tîmpit.
lăŭ, láĭe, V. laĭ, laĭe.
oláltă (la) loc. adv. (din la una alta, de unde s’a făcut la *unalta, apoĭ la olaltă. E un cuv. care a apărut în Trans. pe la sfîrșitul sec. 18 ca o traducere a germ. mit [saŭ unter] einander și a ung. egymás. De el abuzează Româniĭ germanizațĭ). Rar. La un loc, împreună. – Se scrie și laolaltă.
sfîntu Așteaptă (la) loc. adv. Iron. Nicĭ-odată: a plătĭ la sfîntu Așteaptă.
ca-la-ușa-cortului s. v. ZORALIE.
la adv. v. APROAPE. APROXIMATIV. CAM. CIRCA. VREO.
LA prep. 1. (local) asupra, către, înspre, spre, (înv.) despre, între, supra. (Își ațintește privirea ~ noi.) 2. (local) în. (Merge ~ vale.) 3. (cauzal) pentru. (Îl pedepsea ~ cea mai mică abatere.) 4. (final) (înv.) spre. (L-a condamnat ~ moarte.)
la vb. v. ÎMBĂIA. SCĂLDA. SPĂLA.
la șchiopi s. v. ȘOTRON.
LAI adj. negru. (Oaie, lînă ~.)
tráge la xérox loc. vb. 1978 A reproduce cu xeroxul v. xerox (R. Zafiu în R.lit. 35/94 p. 9)
ALARMĂ LA AERODROM serviciu organizat îndeosebi pentru aviația de vânătoare potrivit căruia forțele de aviație de o anumită valoare trebuie să se găsească în permanență pe unele aerodromuri, în măsură de a decola într-un anumit barem pentru a intercepta țintele aeriene inamice. Acest serviciu se organizează pe timp de pace pentru aviația de vânătoare. Pe timp de război se organizează numai pe direcțiile unde există posibilitatea descoperirii oportune a inamicului aerian cu ajutorul radiolocației, astfel ca aviația de vânătoare din serviciul A.L.A. să fie în măsură să decoleze și să combată inamicul înainte ca acesta să-și fi îndeplinit misiunea. Valoarea forțelor din serviciul A.L.A. este stabilită în funcție de: tăria probabilă a inamicului aerian de pe respectiva direcție operativă, timp (zi sau noapte), starea vremii (condiții meteo normale sau grele). Aviația din serviciul A.L.A se poate afla în trei poziții: a) poziția de alarmă numărul 1; b) poziția de alarmă numărul 2; c) poziția de alarmă numărul 3 (V.).
INADAPTARE LA ZBOR incapacitatea de atingere a obiectivelor cuprinse în programele de instruire, atât sub aspectul formării deprinderilor de pilotaj, cât și sub cel al integrării generale în mediul socio-profesional. Iandapatarea la zbor este asociată cu faza inițială a formării profesionale, anterioară obținerii brevetului de profesionist. Inadaptare este socotită situația în care s-a luat o hotărâre formală, pe linie administrativă de oprire definitivă de la zbor, în urma unei examinări complexe la Institutul de Medicină Aeronautică, fie la propunerea organului competent dintro școală de aviație.
OPRIRE DE LA ZBOR ȘI SALT măsură administrativă luată împotriva personalului navigant în cazul: neprezentării sau nereușitei la examenul medical periodic sau zilnic, la controlul în zbor și la pregătirea zilnică, a abaterii de la conduită sau securitatea zborului, pe perioade care pornesc de la câteva zile, putându-se ajunge la oprirea definitivă de la zbor și lansări.
REZISTENȚĂ LA ÎNAINTARE, forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare relativă față de aerul atmosferic, în sens opus deplasării, proporțională cu densitatea aerului, cu pătratul vitezei relative a corpului, cu suprafața caracteristică de referință a acestuia și cu coeficientul de rezistență la înaintare (care depinde de forma corpului și orientarea sa față de direcția de zbor ale aeronavelor pe măsură ce viteza lor crește. Rezistența aerodinamică contribuie la reducerea vitezei de coborâre în vederea aterizării unei aeronave sau a unei părți recuperate a acesteia.
RIDICARE LA CERC operațiune de tractare cu ajutorul unui troliu, care la unul din capete are montat un inel metalic, a unui parașutist, care are parașuta deschisă fixată pe inel, pentru a executa o lansare din turnul de parașutism.
SUPRAVIEȚUIRE LA AVARIE totalitatea măsurilor luate pentru salvarea echipajelor și a pasagerilor în situații de avarie (la start, în zbor sau la aterizare) fiecăreia fiindu-i specifice mijloacele și procedeele. În cazul aterizării forțate în regiuni îndepărtate și nelocuite, în cabina echipajului se asigură: rezerve de apă și hrană, o ministație radio, o busolă, îmbrăcăminte călduroasă, veste de plutire, undițe, medicamente etc.
ca-la-ușa-cortului, joc* popular românesc răspândit în Valea Dunării, cu ritm* binar* și mișcare vioaie; melodie corespunzătoare acestui joc.
la, denumirea dată în solmizație* celei de a șaptea note din gama* diatonică (Do) în unele țări de limbă romanică. Apare prima dată la Guido D’Arezzo (sec. 11) și reprezintă prima silabă a versului al șaselea (labii reatum) dintr-un imn închinat Sf. Ioan Botezătorul. Corespunde denumirii literale a* din țările de limbi germ. Indică acordajul (1) unor instr. transpozitorii (în La – A) care sună cu un ton* plus un semiton* mai jos decât notele scrise pentru ele (ex.: cl.*, cornetul*). Nota cu frecvența* de 440 Hz este luată drept etalon pentru acordajul (2) instr. V. diapazon (5). În cadrul orch. simf., instr. se acordează după nota l., dată de ob.*, sau după cea dată de pian*, în cazul când acesta este solist.
la bătaie v. sârba.
la fete v. mânânțălul.
lai (cuv. fr. [lε]; la minnesängeri*, leich), una dintre cele mai importante forme ale liricii medievale, promovată mai ales de truveri*, foarte răspândită începând cu sec. 12 și încheind cu sfârșitul sec. 14. Este un poem cântat, cu acomp. instr., în care sunt exprimate sentimente personale. Originile sale se pierd în epoci îndepărtate; s-ar părea că a apărut în țările celtice prin sec. 6 (termenul desemnând la început un zgomot sau un sunet, apoi o melodie și în cele din urmă un cântec; nu este exclusă nici originea în imnurile lat. pop. și în secvențe [I, 1]; v. și Kyrie eleison). L. pot fi întâlnite fie a) izolat, ca creații anonime sau de autori cunoscuți (acestea fiind formele cele mai șlefuite), fie b) inserate în lungile povestiri în proză. Cele din prima categorie sunt, în general, scurte (de la 60 la aproximativ 300 versuri), în principiu repartizate în 12 strofe. De obicei prima și ultima strofă sunt identice ca structură, asemănări putând interveni însă și între cele interioare. L. din a doua categorie erau formate, în general, din catrene octosilabice. Se pare că ar fi avut preludii* instr. Forma măiestrită a l. poate fi întâlnită în creația lui Guillame de Machaut. V. virelai.
la, lau, vb. tranz. și refl. – (reg.) 1. A (se) spăla: „Ien trimite-ți cămașa / Că eu mândru ți oi la” (Calendar, 1980: 119). 2. A (se) pieptăna: „Iei pieptinile cu care te lai pe cap” (Bilțiu, 322). – Lat. lavare „a spăla, a curăța” (DEX, MDA).
lái, laie, adj. – (reg.) Negru sau negru amestecat cu alb. Negru foarte deschis (Latiș): „Cele lăi, / Pă văi” (Antologie, 1980: 107). – Cf. alb laja (DEX); probabil cuvânt autohton, cf. alb laja (Brâncuș, 1983); lat. labes, ngr. laio (MDA). Cuv. rom. > srb. laja, slov. laja, lajka, ceh. lajka, ucr. ljajistyi (Candrea, cf. DER).
schimbárea la față – (rel.) Prima sărbătoare de toamnă (6 august); Probaje, Probejanie. „De la sărbătoarea asta începe a pica frunza de fag; frunza și iarba îmbătrânesc” (Bilțiu, 2010: 37). Interdicții: „Nu-i bine a lucra, că dacă lucri, lucru îi așe cum să proboze frunza. Așe să duce lucru, așe să duc tăté cum pică paiu, cum pică frunza” (idem; Sarasău). ♦ Sărbătoare (praznic împărătesc) ce marchează întâmplarea de pe Muntele Tabor unde Iisus, în prezența apostolilor Petru, Iacob și Ioan, a început să strălucească (potrivit teologilor, acest lucru demonstrează originea sa divină).
la, lau, vb. tranz. și refl. – 1. A (se) spăla: „Ien trimite-ți cămașa / Că eu mândru ți oi la” (Calendar 1980: 119). 2. A (se) pieptăna: „Iei pieptinile cu care te lai pe cap” (Bilțiu, 322). – Lat. lavare.
lái, laie, adj. – Negru sau negru amestecat cu alb. Negru foarte deschis (Latiș): „Cele lăi, / Pă văi” (Antologie 1980: 107). – Probabil cuvânt autohton, cf. alb laja (Brâncuși 1983); Cuv. rom. preluat în slovacă (Macrea 1970: 15).
DON QUIJOTE DE LA MANCHA [don kihóte de la mántʃa], eroul romanului cu același nume de Miguel de Cervantes Saavedra. Simbolul literar al visătorului care opune prozaismului cotidian idealul său de dragoste, onoare și justiție.
EUSTATIE DE LA PUTNA (c. 1465-c. 1546, n. Bistrița), protopsalt român. A trăit la mănăstirea Putna (1493-1546). Culegeri de muzică bisericească pe texte grecești și slavone („Carte de cântece”, „Culegere de melodii bisericești”).
GENERAȚIA DE LA ’98, nume dat în 1913 de J. Azorín grupării de scriitori (M. Unamuno, Azorín, Pío Baroja, R. Maetzu și A. Machado) care, pornind de la dezastrul militar suferit în Cuba de către spanioli, în 1898, au analizat istoria, realitățile și valorile Spaniei într-o viziune demistificatoare, încercând să depășească izolarea politică și culturală a țării.
GHEȚARUL DE LA BARSA, peșteră situată în M-ții Bihor, într-o depresiune închisă (Groapa de la Barsa) din complexul carstic Podiș-Cetățile Ponorului, la 1.100 m alt.. Lungime: 2.750 m. Constituită dintr-o galerie principală (întreruptă de mai multe săli, cascade și hornuri) și câteva galerii colaterale. Păstrează un strat permanent de gheață, gros de 50 cm. Face parte din parcul național al M-ților Apuseni.
GROAPA DE LA BARSA, mic bazin depresionar în partea centrală a M-ților Bihor, în cadrul complexului carstic Padiș-Cetățile Ponorului, la c. 1.100 m alt. Supr.: 2,42 km2. Numeroase fenomene carstice: Peștera Neagră, Ghețarul de la Barsa, Peștera de la Zăpodie, doline, ponoare, arcade naturale etc. Inaccesibil turiștilor. Face parte din Parcul Național al M-ților Apuseni.
HAVANA (LA HABANA), capitala Cubei, situată în NV țării, port la str. Florida; 2,2 mil. loc. (1994, cu suburbiile Guanabacoa, Marianao, Regla). Centrul politic, economic (peste 50% don prod. ind. a Cubei) și cultural al țării. Nod de comunicații. Aeroportul „José Marti”. Combinat metalurgic. Rafinării de petrol. Șantiere navale. Material feroviar. Ind. chimico-farmaceutică, a conf., mobilei, încălț., poligrafică, alim. (zahăr, cafea, țigarete, conserve de fructe, produse lactate și din carne, rom). Academie de Științe. Universitate (1728). Muzeul național și Muzeul „E. Hemingway”. Fortăreață (1538). Castelul El Morro (1589-1630). Catedrala San Cristóbal (1660-1724), Palatul guvernatorilor spanioli, monumentul lui José Marti. Centru turistic. Fundată în c. 1515 de conchistadorul spaniol Diego Velásquez și mutată pe locul actual în 1519. Din 1902, capitala Cubei independente.
HAYA DE LA TORRE [áia de la tóre], Victor Raúl (1895-1979), om politic peruan. A creat Alianța Populară Revoluționară Americană (1924), mișcare naționalistă cu un pronunțat caracter de stânga, opusă dominației S.U.A. și oligarhiilor militare sud-americane. A reprezentat un simbol în lupta pentru democrație și revenirea statului de drept în Perú și în alte țări ale Americii de Sud.
IONESCU DE LA BRAD, Ion (1818-1891, n. Roman), agronom, economist și statistician român. M. de onoare al Acad. (1884). Întemeietorul științei agricole moderne în România. Contribuții însemnate la organizarea primelor experiențe agricole, a fermelor model. Vicepreședintele Comisiei proprietății din Țara Românească în timpul Revoluției de la 1848. Rol important în înfăptuirea reformei agrare din 1864. Monografii privind agricultura („Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja”, „Agricultura română din județul Dorohoi”, „Agricultura română din județul Mehedinți”, „Agricultura română din județul Putna”, „Manual de agricultură”). A considerat că factorii principali care determină transformarea raselor de animale sunt: clima, regimul alimentar și selecția. Organizatorul primului serviciu de statistică din Moldova. Membru al unor societăți științifice din străinătate.
ÎLE DE LA CITÉ [il de la sité], insulă pe Sena, constituind nucleul antic al Parisului. Aici se află numeroase monumente: catedrala Notre-Dame, Sainte Chapelle, Conciergerie, Palatul de Justiție etc.
JEREZ [heréθ] DE LA FRONTERA, oraș în SV Spaniei (Andaluzia), la NE de Cádiz, pe râul Guadalete; 191,4 mii loc. (1995). Nod de c. f. Aeroport. Ind. sticlei, textilă, alim. (conserve de legume) și de prelucr. a plutei. Centru de vinificație („vinuri de Xeres”). Creșterea cabalinelor și a taurilor pentru coride. Export de citrice. Alcazar (sec. 11); bisericile San Lucas (sec. 14-18), San Miguel (sec. 15-16) și San Marco (sec. 15). Muzeu. Colonie romană (Astaregia). După unii autori, a fost scena bătăliei dintre maurii lui Tāriq ibn Ziyād și vizigoții conduși de regele Roderick (711). Recucerit de regele Alfons X al Castiliei și Leónului (1264). Vechiul nume: Xeres.
JUAN [huán] DE LA CRUZ San (numele laic Juan de Yepez y Álvarez) (1542-1591), scriitor spaniol. Călugăr carmelit. Poezie contemplativă, de mare rafinament stilistic, preferând antiteza, metafora, simbolul și alegoria („Urcuș pe muntele Carmel”, „Noaptea întunecată a sufletului”, „Cântec spiritual”, „Flacăra de dragoste vie”). Proză, o culegere de sentințe.
JUANA INÉS DE LA CRUZ [huána inés de la cruθ], Sor (numele laic Juana de Asbaje-Ramírez de Santillana) (1651-1695), poetă mexicană. Călugăriță. Supranumită de contemporani „a zecea muză”. Poemul cosmogonic religios de factură barocă „Primul vis”, lirică erotică (sonete, balade), opere dramatice laice și religioase (trei autos sacramentales, dintre care se remarcă „Divinul Narcis”, de inspirație deopotrivă biblică și greco-latină).
L’AQUILA, oraș în Italia centrală, centrul ad-tiv al reg. Abruzzo, situat la poalele masivului Gran Sasso d’Italia, la 714 m alt., pe stg. râului Aterno, la 87 km NE de Roma; 69,4 mii loc. (1997). Ind. electrotehnică, chimică, a mat. de constr., textilă, de prelucr. a lemnului și alim. Universitate. Bisericile Santa Maria di Collemaggio (1287-1294), San Bernardino (1454-1472) ș.a. Castel (1535-1549), fântână (1272). Stațiune climaterică. Turism. Fundat în 1240 din ordinul împăratului Frederic II.
LA ASUNCION [la asunsión], oraș în Venezuela, în ins. Margarita1 (Antilele Mici), centrul ad-tiv al statului Nueva Esparta; 16,6 mii loc. (1990). Piață agricolă.
LA BOÉTIE [la boesi], Étienne de (1530-1563), umanist și scriitor francez. Prieten cu Montaigne. La numai 18 ani a publicat tratatul „Discurs despre servitutea voluntară”, scriere teoretică denunțând tirania. Autor de sonete.
LA BROSSE [la brós], Gui de (?-1641), medic și botanist francez. A fondat (1635) și a condus Grădina Botanică (Jardin de Plantes) din Paris, viitorul Muzeu Național de Istorie Naturală. A cultivat peste 2.000 de plante, pe care le-a catalogat.
LA BRUCHOLLERIE [la brüʃoleri], Monique de (1915-1972), pianistă franceză. Elevă a lui A. Cortot și a Isidorei Philippe. Prof. la conservatorul din Paris. Carieră concertistică, turnee.
LA BRUYÈRE [la brüiér], Jean de (1645-1696), prozator francez. Reprezentant al clasicismului. Unul dintre cei mai importanți moraliști ai literaturii universale. Principala sa operă, „Caracterele sau Moravurile secolului nostru”, alcătuită din portrete și maxime, este o satiră a moravurilor timpului, scrisă într-un limbaj viu, incisiv și concis.
LA CAILLE [la kaí], Nicolas Louis de, abate (1713-1762), astronom și geodez francez. Lucrări de geodezie. Cu ocazia unei expediții la Capul Bunei Speranțe (1750-1754), a făcut observații asupra a c. 10.000 de corpuri cerești din emisfera sudică. A determinat, împreună cu J.-J.L. Lalande, paralaxă lunară și solară; este primul care a măsurat arcul de meridian sud-african (Coelum Australe Stelliferum).
LA CÀPRIA, Rafaelle (n. 1922), scriitor italian. Adept al existențialismului. A reluat, în romanele sale, tematica lui A. Moravia, prezentând într-o viziune tragică închistarea societății italiene din epoca postbelică, singura salvare fiind, după el, moartea („O zi de neliniște”, „Rănit de moarte”). Eseuri („Flori japoneze”, „Armonie pierdută”).
LA CEIBA [la seíba], oraș în partea de N a Republicii Honduras, port la M. Caraibilor (G. Honduras), la 193 km N de Tegucigalpa; 89,2 mii loc. (1995). Centru agricol (banane, nuci de cocos) și industrial (săpun, încălțăminte).
LA CHAISE (sau LA CHAIZE [la ʃéz]), François D’Aix de (zis le Pere de La Chaise) (1624-1709), iezuit francez. Confesor al lui Ludovic XIV, a avut un rol important în relațiile Bisericii franceze cu Papalitatea. A luat apărarea hughenoților după revocarea Edictului din Nantes (1685). Numele său a fost dat celui mai mare cimitir din Paris.
LA CHAISE [la ʃéz], Gaston (1882-1935), sculptor american de origine franceză. Stabilit în S.U.A. (1906), naturalizat în 1916. Nuduri feminine în bronz, caracterizate prin simplitate și monumentalitate („Tors”, „Femeie în picioare”). Basoreliefuri la Rockfeller Center din New York.
LA CHAUSSÉE [la ʃosé], Pierre-Claude Nivelle de (1692-1754), dramaturg francez. Considerat inițiatorul „comediei lacrimogene” („Falsa antipatie”, „Mélanide”, „Școala mamelor”, „Guvernanta”). Precursor al dramei franceze burgheze moderne.
LA CIERVA [la θiérva] Y CODORNÍU, Juan de la (1893-1936), inginer spaniol. Constructor al unui aparat de zbor „Autogirul” (1924), precursor al elicopterului. Mort în accident de avion.
LA CONDAMINE [la kōdamin], Charles Marie de (1701-1774), matematician, geodez și călător francez. A participat la expediția din Anzii peruvieni pentru măsurarea lungimii unui arc de meridian de un grad pe Ecuator (1738-1743), descoperind cu acest prilej arborele de cauciuc; a efectuat primele explorări științifice în reg. Amazonului (1743). Independent de italianul Bianconi, a observat că viteza de propagare a sunetului depinde de temperatură.
LA CORUÑA v. Coruña, La ~.
LA FARINA, Giuseppe (1815-1863), om politic și istoric italian. Participant la Revoluția din 1848 din Sicilia. S-a alăturat lui C. Cavour pentru sprijinirea Casei de Savoia. De mai multe ori ministru. Lucrări: „Istoria Italiei (1815-1850)”, „Istoria Revoluției italiene (1821-1848)”.
LA FAYETTE [la faiét], Marie-Madeleine (n. Pioché de la Vergne), contesă de (zisă Madame de ~) (1634-1693), scriitoare franceză. Prietenă intimă cu La Rochefoucauld. Celebră în epocă datorită salonului literar pe care îl patrona. S-a impus prin romanul psihologic „Principesa de Cléves”, remarcabil prin densitatea stilului și finețea analizei pe care o face pasiunii erotice. Memorialistică.
LA FAYETTE [la faiét], Marie-Joseph-Paul-Yves-Roch-Gilbert de MOTIER, marchiz de (1757-1834), general și om politic francez. Participant la Războiul de independență a Coloniilor Engleze din America de Nord (1775-1783), a avut un rol important în obținerea victoriei de la Yorktown (1781). Întors în țară, a luat parte la Revoluția Franceză (a organizat și condus Garda Națională, iul. 1789). Situându-se pe pozițiile monarhiștilor constituționali, în 1792, a intrat în conflict cu iacobinii, fiind silit să emigreze până în 1800. S-a opus regimului napoleonian. În 1830, l-a sprijinit pe Ludovic Filip să devină rege al Franței. Memorii.
LA FLESCHE [lə fléʃə], Francis (1857-1932), etnolog american. Lucrări în care a susținut drepturile indienilor nord-americani și a prezentat viața acestora („Tribul Omaha”, în colab., „Dicționarul limbii osage”, „Ceremoniile de război și de pace ale indienilor osage”).
LA FONTAINE [la fõtẽ], Jean de (1621-1695), scriitor francez. Unul dintre cei mai mari fabuliști din literatura universală. Novator al structurii fabulei, dezvoltând motive antice (Esop. Fedru, Babrios) și tradiții folclorice, opera sa principală, „Fabule”, se distinge prin schimbarea raportului dintre morală și povestire în favoarea celei din urmă; atribuie eroilor din lumea animalieră sau vegetală particularități caracterologice de o mare diversitate, specifice societății umane. Stilul său lapidar se impune prin vioiciunea limbajului, umor și lirism, spontaneitatea versificației. A mai scris povestiri („Povestiri și nuvele în versuri”), elegii, poeme („Adonis”), un roman („Iubirile lui Psyché și Cupidon”).
LA FOSSE [lafós], Charles de (1636-1716), pictor francez. Elev al lui Charles Le Brun. Reprezentant al barocului, a excelat în pictura decorativă (cupola Domului Invalizilor din Paris, palatul Montagu din Londra), în culori vii, cu tematică religioasă sau mitologică („Sacrificiul Ifigeniei”, „Nașterea Minervei”).
LA FOURCADE, Enrique (n. 1927), scriitor chilian. Influențat inițial de esențialismul francez, tratează în povestirile și romanele sale probleme social-politice ale Americii Latine („Păcat de moarte”). Cunoscut datorită romanului „Sărbătoarea regelui Acab”, având ca subiect dictatura lui R.L. Trujilo y Molina.
LA FRESNAYE [la frené], Roger de (1885-1925), pictor francez. Lucrări de inspirație cubistă în maniera grupului „Secțiunea de aur” („Artileria”, „Ioana d’Arc”, „Cucerirea aerului”); compoziții cu figuri rigide și stilizate („Omul așezat”, „Natură moartă cu cocotier”). A evoluat spre tradiționalism („Autoportret”, „Portretul lui Guynemer”). Grafică, ilustrație de carte.
LA GUARDIA, Fiorello Henry (1882-1947), om politic și jurist american. Republican. Primar al New York-ului (1934-1945). A realizat numeroase reforme prin care a încercat să stăvilească corupția din administrația marelui oraș, ceea ce i-a adus o imensă popularitate. Unul dintre principalele aeroporturi newyorkeze îi poartă numele.
LA GUMA, Alex (1925-1985), scriitor sud-african de expresie engleză. Proză ce exprimă suferința populației oprimate din țara sa, precum și experiența din timpul detenției („Plimbare prin noapte”, „Țara de piatră”, „întreita funie”, „Vremea păsării migratoare”). Arestat pentru convingerile sale politice, a murit în exil.
LA HABANA v. Havana.
LA HARPE [la árp], Frédéric-César (1754-1838), om politic elvețian. Preceptor al marilor duci Aleksandru și Konstantin la Sankt-Petersburg (1783-1795). Întors în țară, a fost acuzat de iacobinism; după ocuparea Elveției de trupele franceze devine unul dintre directorii Republicii Helvetice (1798-1800). La Congresul de la Viena (1814-1815) va obține, grație țarului Aleksandru I, fostul său elev, neutralitatea Elveției și independența cantonului Vaud. Memorii.
LA HARPE sau LAHARPE [la árp], Jean François de (pe numele adevărat Delharpe sau Delaharpe) (1739-1803), critic literar și dramaturg francez. Promotor al clasicismului („Curs de literatură veche și modernă”, „Comentarii asupra lui Racine”). Tragedii („Warwick”, „Coriolan”, „Mélanie”). A influențat ideologia literară a iluminismului românesc și, mai ales, al lui I. Heliade-Rădulescu.
LA LAGUNA v. Laguna, La ~.
LA LINEA v. Línea de la Conceptión.
LA MANCHA [la mántʃa], regiune naturală în partea central-sudică a Spaniei, parte componentă a comunității autonome Castilia-La Mancha, situată la 680-710 m alt. Climă caldă (peste 20°C media anuală); precipitații reduse (400-500 mm anual). Culturi de cereale și de viță de vie. În această regiune se petrece acțiunea romanului „Don Quijote de La Mancha” de Cervantes.
LA MANCHE v. Marea Mânecii.
LA MÁRMORA-FERRÉRO, Alfonso, marchiz di (1804-1878), general și om politic italian. Ca ministru de Război (1848-1859), a reorganizat armata piemonteză. În Războiul Sardo-Austriac (1848-1849) s-a afirmat în bătăliile de la Pastrengo (3 apr. 1848), Borghetto și Peschiera (mai 1848). Comandant al armatei Piemontului (1855-1856) în Războiul Crimeii. Prim-min. al Regatului Sardiniei (1859-1860) și al Italiei (1864-1866). Comandant șef al armatei în Războiul Prusiano-Italo-Austriac, a fost înfrânt la Custozza (24 iun. 1866).
LA MENNAIS sau LAMENNAIS [lamné], Félicité de (Hugues-Félicité Robert de Lamennais) (1784-1854), filozof, teolog și publicist francez. Abate. Unul dintre fondatorii ziarului „LAvenir” (1830). Dezavuat de papa Grigore XVI, în 1832, prin enciclica „Mirari vos”, pentru că făcuse apologia libertății religioase și pledase pentru separarea Bisericii de stat („Eseu asupra indiferenței în materie de religie”) și pentru un umanitarism creștin-democrat („Cuvintele unui credincios”, „Cartea poporului”, „Schiță asupra unei filozofii”). A influențat literatura romantică, inclusiv cea română.
LA METTRIE [la metrí], Julien Offray de (1709-1751), medic și filozof francez. A emis ideea unei unități de structură în organizarea internă a vertebratelor (inclusiv a omului), pe care o punea în legătură cu originea lor comună. Din cauza materialismului excesiv, bazat pe fizica, chimia, anatomia și fiziologia timpului său, a fost obligat să se exileze din Franța („Istoria naturală a sufletului”), din Olanda („Omul-mașină”) ajungând la Curtea lui Frederic II cel Mare al Prusiei.
LA MOTTE-FOUQUÉ v. Fouqué, Friedrich baron de La Motte.
LA MOTTE-HOUDAR [la mót-udár], Antoine de (1672-1731), scriitor și teoretician literar francez. Tragedii („Inès de Castro”), ode, fabule. A redeschis polemica dintre „antici” și „moderni” („Reflecții asupra tragediei”).
LA OM, cel mai înalt vârf al masivului Piatra Craiului (2.238 m). Vegetație alpină de stâncărie, în cadrul căreia se remarcă prezența endemismului numit garofița Pietrii Craiului (Dianthus callizonus), declarată monument al naturii. Cunoscut și sub numele de Baciu sau Piscul Baciului.
LA PALMA (SAN MIGUEL DE LA PALMA), insulă vulcanică spaniolă, situată în extremitatea de V. a arh. Canare, la 85 km VNV de ins. Tenerife; 663 km2. Relief muntos, în cadrul căruia se remarcă craterele vulcanice Taburiente (2.426 m alt.) și Cumbre Vieja (ultima erupție în 1949). Climă caldă. Pomicultură. Localit. pr.: Santa Cruz de la Palma, Los Llanos. Observator astronomic.
LA PAZ, oraș în Mexic, situat în partea de SE a pen. California, port la G. La Paz (G. Californiei), centrul ad-tiv al statului Baja California Sur; 137,6 mii loc. (1990). Aeroport. Expl. de min. auro-argentifere. Pescuit de perle. Stațiune balneoclimaterică estivală. Centru comercial. Turism. Întemeiat de spanioli în 1506.
LA PAZ (LA PAZ DE AYACUCHO) [la pas], capitala ad-tivă a Boliviei (sediul guvernului), situată într-o depresiune de la poalele de V ael Cordillerei Real (Anzii Centrali), la 3.640-4.100 m alt. (capitala aflată la cea mai înaltă altitudine din lume), pe râul La Paz, la SE de L. Titicaca, dominată de M-ții Illimani (la S) și Huayna Potosí (la N); 785 mii loc. (1993). Nod de comunicații pe șoseaua panamericană. Aeroportul El Alto. Pr. centru politic, economic, comercial, financiar, cultural și turistic al țării. Ind. chimică (mase plastice, produse farmaceutice), mat. de constr. (ciment, sticlă), de prelucr. a lemnului (mobilă, cherestea), a pielăriei și încălțămintei, textilă (conf., țesături), hârtiei și alim. (zahăr, tutun ș.a.). Universitate (1830). Muzeu de arheologie (1846); muzeu de artă. Teatru. Monumente: biserica și mănăstirea San Francisco (1778), Plaza Murillo (nucleul istoric) unde sunt grupate: Catedrala (1843-1940), Palatul Legislativ, Palatul Prezidențial, casa în care a locuit Simón Bolivár ș.a. Întemeiat de Alonso de Mendoza, în 1548, sub numele de Nuestra Señora de La Paz, pe locul unei vechi așezări incașe, orașul a devenit reședința prezidențială și sediul guvernamental (din 1898).
LA PÉROUSE [la perú:z], (SŌYA), strâmtoare în NV. Oc. Pacific, între ins. Sahalin (la N) și Hokkaidō (la S), care unește M. Ohotsk cu Marea Japoniei. Lungime: 101 km; lățime max.: 43 km; ad.: 51-118 m.
LA PÉROUSE [la perú:z], Jean François de Galaup, conte de ~ (1741-c. 1788), navigator și explorator francez. A participat la Campania împotriva englezilor din G. Hudson (1782), cucerind forturile Prince de Galles și York și a condus o expediție de explorare în V Oc. Pacific (1785 – c. 1788), descoperind (în 1787) strâmtoarea care-i poartă numele. A explorat coastele Australiei și Tasmaniei și a dispărut în zona arh. Noile Hibride. Rămășițe ale navelor au fost descoperite în ins. Vanikoro în anii 1826, 1828 și 1962.
LA PLANCHE [la plãʃ] (pe numele adevărat Van den Planken, zis de ~) (1573-1627), tapiser francez de origine flamandă. S-a stabilit la Paris, chemat de regele Henric IV, înființând aici (1601) un atelier de tapiserie, din care se va dezvolta ulterior Atelierul regal de goblenuri.
LA PLATA v. Rio de la Plata.
LA PLATA v. Sucre.
LA PLATA v. Río de la Plata.
LA PLATA v. Sucre.
LA PLATA 1. Lanț muntos în partea central-vestică a S.U.A. (Colorado), în SSE M-ților Stâncoși (Rocky Mountains), cu alt. max. de 4.030 m (vf. Hesperus). 2. Vârf în M-ții Sawatch (SSE M-ților Stâncoși), la 150 km SV de orașul Denver (Colorado). 3. Oraș în partea de E a Argentinei, la 56 km SE de Buenos Aires, port la estuarul Río de la Plata; 520,6 mii loc. (1991). Rafinării de petrol. Ind. chimică, electrotehnică textilă, de prelucr. a lemnului și alim. Export de carne și de piei. Universitate (1890). Muzeu de istorie naturală. Grădină zoologică. Fundat în 1882. Între 1952 și 1955, orașul a purtat numele E
LA PLATA 1. Lanț muntos în partea central-vestică a S.U.A. (Colorado), în SSE M-ților Stâncoși (Rocky Mountains), cu alt. max. de 4.030 m (vf. Hesperus). 2. Vârf în M-ții Sawatch (SSE M-ților Stâncoși), la 150 km SV de orașul Denver (Colorado). 3. Oraș în partea de E a Argentinei, la 56 km SE de Buenos Aires, port la estuarul Río de la Plata; 520,6 mii loc. (1991). Rafinării de petrol. Ind. chimică, electrotehnică textilă, de prelucr. a lemnului și alim. Export de carne și de piei. Universitate (1890). Muzeu de istorie naturală. Grădină zoologică. Fundat în 1882. Între 1952 și 1955, orașul a purtat numele Eva Perón, în onoare soției președintelui Juan Perón.
LA PRENSA, cotidian argentinian fondat, în 1869, de José Camilo Paz. De orientare liberală, are o largă circulație în America de Sud.
LA RIOJA [la rióha], regiune istorică și comunitate autonomă în N Spaniei, pe cursul superior al fl. Ebru; 5 mii km2; 264,9 mii loc. (1996). Centrul ad-tiv: Logroño. Cereale. Creșterea animalelor. Viticultură.
LA ROCHEFOUCAULD [roʃfukó], François duce de (1613-1680), scriitor și moralist francez. A luptat în Italia (1629) și Țările de Jos (1635-1636). Participant la Fronda prinților (1650-1653) împotriva lui Mazarin. A frecventat saloanele literare ale vremii, mai ales cel al d-nei de La Fayette. În viziunea sa amorul-propriu este mobilul universal al conduitei noastre. Proză aforistică („Reflecții sau sentințe și maxime morale”) ce se remarcă prin acuitatea observației caracterologice și prin densitatea și concizia stilului; memorialistică („Memorii asupra regenței Anei de Austria”).
LA ROCHELLE v. Rochelle, La ~.
LA ROCQUE [la rók], François, conte de (1885-1946), colonel și om politic francez. Conducător (din 1931) al organizației extremiste de dreapta „Crucile de foc”, creată în 1927. În febr. 1934 a organizat o lovitură de stat la Paris, eșuată. Fondator (1936) al Partidului Social Francez. La început a sprijinit „regimul” de la Vichy, dar, din 1940, a participat la Rezistența franceză, fiind deportat de germani (1943). După război a fost acuzat de colaboraționism; activitatea sa în cadrul Rezistenței a fost recunoscută oficial după 1961.
LA RUE [la rü], Pierre de (sau Pieter van der Straeten) (c. 1460-1518), compozitor franco-flamand. Unul dintre importanții reprezentanți ai școlii contrapunctice franco-flamande. Stil auster, scriitură clară, cu o linie melodică foarte expresivă. Mise, motete, cântece.
LA SAL [lə sal], grup muntos în partea central-vestică a S.U.A., în SSE M-ților Stâncoși, extins pe terit. statelor Utah și Colorado. Alt. max.: 3.877 m (vf. Mt. Peale).
LA SALLE [la sal], René Robert CAVELIER de (1643-1687), explorator francez. Unul dintre primii călători care a explorat regiunea fl. Sf. Laurențiu și Marile Lacuri (1669-1670), precum și cursul fl. Mississippi (1678-1682) – a cărui zonă de vărsare a numit-o Louisiana în cinstea regelui Ludovic (Louis) XIV -, ajungâng la G. Mexic (6 apr. 1682).
LA SCALA v. Scala, La ~.
LA SELLE v. Morne la Selle.
LA SERENA, oraș în Chile, pe țărmul Oc. Pacific; 118 mii loc. (1995). Aeroport. Expl. de cupru. Fabrică de ciment; prelucr. produselor agricole. Muzeu de Arheologie. Centru turistic. Fundat în 1543, a primit denumirea după locul nașterii conchistadorului Pedro de Valvidia. Are statut de oraș din 1552.
LA SPEZIA v. Specia, La ~.
LA TAILLE [la tái], Jean de (c. 1540-1607), poet și dramaturg francez. În prefața dramei sale, „Saul furiosul”, intitulată „Arta tragediei”, enunță (sub influența lui Socrate și Aristotel) regulile de bază ale tragediei clasice.
LA TÈNE [la ten], localitate în Elveția, pe malul nordic al lacului Neuchâtel. Aici s-a descoperit (1858) o așezare tipică pentru cea de-a două Epocă a fierului din Europa, numită „epoca La Tène” (sec. 5 î. Hr.-1 d. Hr.). Pe terit. României, epoca L.T. corespunde așa-numitei epoci clasice geto-dacice (sec. 1 î. Hr.-1 d. Hr.), oglindind stadiul de dezvoltare al societății geto-dacilor în vremea lui Burebista și Decebal și marele sincretism cultural care începe să caracterizeze întregul spațiu carpato-danubian încă din sec. 2 î. Hr. Se caracterizează prin dezvoltarea puternică a metalurgiei fierului, apariția de noi forme ceramice, datorate utilizării roții olarului, dezvoltarea meșteșugurilor și asimilarea celților sau lumii grecești-elenistice.
LA TORTUGA, insulă venezueleană în SE M. Caraibilor, la 88 km V de ins. Margarita și la 200 km NE de Caracas; 220 km2.
LA TOUR [la tur], Georges Mesnil de (1593-1652), pictor francez. Influențat de arta lui Caravaggio. Compoziții simple de un realism auster („Trișorul”); predilecție pentru efectele de lumină în scenele nocturne („Plângerea Sf. Sebastian”, „Noul născut”, „Lacrimile Sf. Petru”, „Extazul Sf. Francisc”).
LA TOUR [la tur], Maurice Quentin DELATOUR, zis Maurice Quentin de (1704-1788), pictor francez. Pictor de curte în timpul lui Ludovi XV. Portrete de o remarcabilă prospețime și autenticitate („Ludovic XV”, „Mauriciu de Saxa”, „Doamna de Pompadour”, „Diderot”, „Voltaire”, „Autoportret”).
LA VALETTE [la valét], Jean Parisot de (1494-1568), comandant militar francez. Mare maestru (din 1557) al Ordinului cavalerilor de Malta. S-a remarcat în apărarea Maltei asediate de turci (mai-sept. 1565). Pentru a face față altor atacuri, a construit un nou oraș (1566), care îi poartă numele, actuala capitală a Maltei.
LA VALLÉE-POUSSIN [la valé pusẽ] 1. Charles de L.-P. (1866-1962), matematician belgian. A demonstrat teoremele asupra integralelor lui Lebesque și a obținut rezultate remarcabile în teoria aproximării funcțiilor algebrice și trigonometrice. 2. Louis de L.-P. (1869-1938), orientalist belgian. Frate cu L. (1). Studii privind textele budiste și istoria Indiei („Budismul, opinii asupra istoriei dogmei”, „Vedismul”, „Brahmanismul”, „Dinastiile și istoria Indiei de la Kamishka până la invaziile musulmane”).
LA VALLETTA v. Valletta.
LA VALLIÈRE [la valiér], Louise Françoise de La Baume Le Blanc, ducesă de (1644-1710), favorita regelui Ludovic XIV. A avut împreună cu acesta trei copii. Părăsită pentru marchiza de Montespan, se retrage (1674) la Mănăstirea Carmelitelor. I se atribuie lucrarea „Reflecții asupra îndurării lui Dumnezeu”.
LAGUNA, LA ~, oraș în NE ins. Tenerife, (arh. Canare, Spania), la 600 m alt., la 9 km NNV de Santa Cruz de Tenerife; 127,8 mii loc. (1996). Aeroportul Los Rodeos. Ind. pielăriei; produse alim. (coniac, tutun). Universitate (1701). Catedrală (sec. 16); biserica Buna Vestire (1502). Turism. Vechea denumire: San Cristóbal de La Laguna.
LAI [le] (cuv. fr.) subst. Gen poetic și muzical de origine celtică în literatura franceză medievală, destinat a fi cântat sau declamat, cu acompaniament de harpă și cultivat de truveri în N Franței (pen. Bretania). Inițial era o povestire scurtă de inspirație istorică, eroică sau romanescă, împletind miracolul cu realul, cel mai de seamă reprezentant fiind Marie de France. Din sec. 13, termenul denumește o piesă lirică în care, de obicei, era cântată iubirea, cel mai cunoscut autor de l. din această perioadă fiind Guillaume de Machaut.
LETOPISEȚUL DE LA BISTRIȚA (Letopisețul de când s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei), versiune a cronicii alcătuite în limba slavonă, la curtea lui Ștefan cel Mare, în a doua jumătate a sec. 15 și începutul sec. 16; relatează evenimentele petrecute în istoria Moldovei între 1359 și 1507, oprindu-se îndeosebi asupra domniei lui Ștefan cel Mare. Descoperit de I. Bogdan la Tulcea.
LETOPISEȚUL DE LA PUTNA (Povestire pe scurt despre domnii Moldovei), cronică anonimă în limba slavonă, scrisă probabil în timpul domniei lui Ștefăniță Vodă (1517-1527). Păstrat în două variante: una prezentând evenimentele petrecute în istoria Moldovei între 1359 și 1518, iar alta între anii 1359 și 1526, ambele fiind prelucrări independente ale Analelor curții lui Ștefan cel Mare. Descoperite de I. Bogdan la Kiev și, respectiv, la Sankt-Petersburg.
LEXICONUL DE LA BUDA, nume sub care este cunoscut „Lesiconul romanesc-latinesc-unguresc-nemțesc”, apărut la Buda în 1825. Elaborat de reprezentați ai Școlii Ardelene (început de S. Micu, principalii autori au fost: P. Maior, I. Cornelli, V. Coloși, I. Teodorovici ș.a.). Marchează începutul lexicografiei românești moderne (are c. 10.000 articole-titlu și conține indicații etimologice), pe care a influențat-o în sens latinizant.
LÍNEA DE LA CONCEPCIÓN (LA LÍNEA) [conθepθion], oraș în S Spaniei (Andaluzia), port la M. Mediterană; 57,9 mii loc. (1991). Punct de trecere spre Gibraltar. Ind. de prelucr. a petrolului și a metalelor; ciment; confecții; produse alim. Comerț cu legume.
MACARENA (SERRANÍA DE LA MACARENA), lanț muntos în partea central-sudică a Columbiei (Cordillera Oriental), la c. 320 km S de Bogotá, extins pe direcția NNV-SSE, pe 240 km lungime, între râurile Duda (la V), Guejar (N și E) și Guyabero (S). Alt. max.: 3.050 m. Parc național (501,3 mii ha), întemeiat în 1948 și declarat rezervație (1971), în care trăiesc urși, jaguari, reptile și c. 450 de specii de păsări.
MANUSCRISELE DE LA MAREA MOARTĂ (QUMRAN), texte străvechi scrise în ebraică, arameică, nabateică, greacă, latină, siriano-palestiniană și arabă, datând din sec. 2 î. Hr.-2 d. Hr. Cuprind date prețioase privind esenianismul și geneza creștinismului primitiv. Descoperite în 1947 în peșterile din regiunea de NV a Mării Moarte, în apropiere de Qumran (unde în sec. 3 î. Hr.-2 d. Hr. și-a avut centrul o comunitate religioasă, probabil, a esenienilor).
MAREA MÂNECII (fr. LA MANCHE [la mãʃ], engl. ENGLISH CHANNEL [iŋliʃ tʃænl]), mare a Oc. Atlantic, cuprinsă între țărmul de N al Franței și litoralul sudic al Marii Britanii. Legată de Marea Nordului prin str. Pas de Calais; 78 mii km2. Ad. max.: 172 m; ad. medie: 86 m. Temp. medie a apei: 8°C (în febr.) și 16°C (în aug.). Salinitatea: 35‰. Pescuit. Porturi pr.: Portsmouth, Brighton, Boulogne-sur-Mer, Dieppe, Le Havre. Pe sub M.M. a fost construit (1988-1994) un tunel rutier și feroviar (inaugurat la 6 mai 1994), lung de 50 km (din care 38 km sub apă), alcătuit din două galerii feroviare paralele, cu diametrul de 7,60 m fiecare, plasate la 30 m distanță una de cealaltă și o galerie rutieră, cu un diametru de 4,80 m, situată între ele. Terminalul de pe țărmul francez se află la Coquelles (lângă Calais), iar cel de pe țărmul englez la Sheriton (lângă Folkestone).
MORNE LA SELLE, masiv muntos în SE Rep. Haiti, la granița cu Rep. Dominicană. Alt. max.: 2.674 m (vârful omonim).
NICODIM (de la Tismana) (c. 1340-1406, n. Prilep, Macedonia), călugăr de la Muntele Athos. Stabilit în Țara Românească (în timpul domniei lui Vladislav I Vlaicu). A întemeiat, cu ajutorul voievodului Vladislav I, mănăstirea Vodița (1370-1375) și apoi, sprijinit de Radu I, mănăstirea Tismana (1377-1378). La mănăstirea Prislop, a cărei ctitorie i se atribuie, a copiat (1404-1405) un „Tetraevanghel” slavon miniat (cel mai vechi manuscris din Țara Românească cu dată sigură ce ni s-a păstrat, operă reprezentativă pentru arta manuscrisului medieval). I s-a scris Viața abia în 1767, când a fost canonizat. Comemorat la 26 dec.
PALIA DE LA ORĂȘTIE, prima traducere (aparținând lui Ștefan Herce și Efrem Zăcan) în limba română a „Vechiului Testament”, cuprinzând primele două cărți: „Bitia” (Geneza) și „Ishodul” (Exodul); tipărită la Orăștie, în 1582, de către meșterii tipografi Șerban, fiul diaconului Coresi, și Marian. Monument de limbă veche românească, care a contribuit la formarea și afirmarea limbii naționale literare.
PALOS DE LA FRONTERA, oraș în SV Spaniei (Andaluzia), în apropierea estuarului lui Rio Tinto, vizavi de orașul Huelva; 6,8 mii loc. (1991). În vechime port maritim, azi în interiorul uscatului, a fost locul de plecare spre Lumea Nouă a mai multor expediții de explorare și cucerire (navelel lui Cristofor Columb au plecat de aici, în prima expediție, la 3 aug. 1492).
PASIONARIA, La ~ v. Ibarruri Gómez, Dolores.
PEÑÓN DE VÉLEZ DE LA GOMERA [peñon de véleθ], mică insulă spaniolă în M. Mediterană, în apropiere de de coasta nordică a Marocului, la 121 km SE de Ceuta; c. 60 loc. Face parte din posesiunea Plazas de Soberanía en el Norte de Africa (aparține Spaniei din 1508).
PEȘTERA DE LA GĂLĂȘENI, peșteră în NE m-ților Pădurea Craiului, situată pe valea Deblei, la 380 m alt., în satul Gălășeni, jud. Bihor. Lungimea galeriilor: 2.357 m. Este constituită din două coridoare paralele, unul mai lung (Galeria uscată), cu săli spațioase, bogat concreționate, alternând cu zone mai înguste, și altul mai scurt (Galeria cu apă), străbătut de un pârâu subteran. Greu accesibilă.
PEȘTERA DE LA MOVILE, peșteră situată în S Dobrogei, la V de Mangalia, la c. 3 km de litoral. A fost descoperită în urma unui foraj executat în 1986, care la adâncimea de 18 m a interceptat un gol carstic, lipsit de legătură cu exteriorul. Adăpostește un ecosistem extrem de original, având ca bază trofică chemosinteza realizată de bacterii prin utilizarea hidrogenului sulfurat furnizat de apele mezotermale sulfuroase din rețeaua de fisuri și goluri carstice din S Dobrogei. S-au identificat aici 30 de specii și câteva genuri noi din diverse familii de nevertebrate.
PEȘTERA NEAGRĂ (DE LA BARSA), peșteră în partea centrală a m-ților Bihor, în bazinul depresionar numit Groapa de la Barsa, la 1.100 m alt. Lungimea galeriilor: 1.879 m. Este constituită dintr-un sistem de galerii active (cu apă) și săși mari, dispuse pe c. 100 m diferență de nivel care, împreună, au înfățișarea literei K. Prezintă formațiuni stalagmitice și depuneri de tip „piele de leopard” pe pereți. În 1974 s-a realizat joncțiunea naturală cu Peștera de la Zăpodie, care a format o rețea subterană de galerii cu o lungime totală de 12.100 m. În această peșteră trăiește viermele Troglochaetus beranecki. Greu accesibilă.
PRAVILA DE LA GOVORA, cea mai veche culegere de legi tipărite în Țara Românească de maeștrii tipografi Meletie Machedoneanul și Ștefan din Ohrida. Apărută la mănăstirea Govora (com. Mihăești, jud. Vâlcea), în 1640, are la origine o culegere de norme juridice bizantine cu caracter preponderent bisericesc. Tradusă după un intermediar slav de către Mihail Moxa. La începutul cărții sunt tipărite versurile „La steaua țării” de Udriște Năsturel.
PROCLAMAȚIA DE LA ISLAZ, denumirea sub care este cunoscut programul Revoluției de la 1848, din Țara Românească, elaborat de I. Heliade-Rădulescu din însărcinarea Comitetului revoluționar. Aprobarea ei de către Adunarea populară de la Islaz (9/21 iun. 1848) marchează începutul Revoluției.
PRONUNCIAMENTUL DE LA BLAJ, denumire sub care este cunoscut protestul față de dualism și împotriva desființării autonomiei Transilvaniei și alipirii acesteia la Ungaria, semnat la 3/15 mai 1868 de către un grup de intelectuali români transilvăneni. Autorii au fost arestați, fiind ulterior grațiați de împărat.
PUERTO LA CRUZ [kruθ], oraș în N Venezuelei (Anzoátegui), port la M. Caraibilor; 199 mii loc. (2001). Mari rafinării de petrol. Fabrică de ciment. Export de petrol.
REPUBBLICA, La ~, cotidian italian de centru stânga, fondat (1976) la Roma de E. Scalfari, care a fost și director până în 1996. S-a afirmat în scurt timp, devenind unul dintre cele mai citite cotidiene.
RESTIF (RÉTIF) DE LA BRETONNE [retíf de la bretón], Nicolas (1734-1806), scriitor francez. Proză („Țăranul pervertit”, „Domnul Nicolas sau Inima umană dezvăluită”, „Viața tatălui meu”) de observație a moravurilor societății din preajma Revoluției franceze.
REVOLUȚIA DE LA 1848, revoluție de inspirație liberală și democratică, desfășurată în aproape întreaga Europă în anii 1848-1849. Îndreptată împotriva regimurilor absolutiste, întărite după Congresul de la Viena (1814-1815), revoluția a avut caracteristici proprii fiecărei țări, dar a fost pretutindeni în coeziune cu mișcarea revoluționară generală. A început mai întâi în Italia (la Palermo, 12 ian.), frământată de o mare diversitate de probleme, de la abolirea iobăgiei (în Sud și în Regatul Neapolelui) până la consolidarea pozițiilor burgheziei (Regatul Sardiniei) și realizarea unității naționale. Sub presiunea insurecțiilor populare au fost introduse constituții liberal-democrate în Regatul Celor Două Sicilii, în Regatul Sardiniei, Toscanei și Statul Papal; în urma insurecției antihabsburgice izbucnite în partea de N a Pen. Italice (18-22 mart, 1848), Lombardia și Veneția sunt eliberate de sub dominația Habsburgilor, marcând, totodată, începutul războiului de eliberare. Revoluția a cuprins curând aproape întreaga Pen. Italică (insurecțiile din Parma, Modena, Toscana), culminând cu proclamarea republicii la Roma (9 febr. 1849), în frunte cu Mazzini și Garibaldi. La 22 febr. 1848 revoluția a izbucnit și în Franța, soldându-se cu răsturnarea regelui Ludovic Filip și a oligarhiei financiare și cu proclamarea republicii (25 febr.). Evenimentele din Franța au exercitat o puternică influență asupra asupra desfășurării ulterioare a evenimentelor în numeroase țări din Europa. La 13 mart. 1848 a izbucnit revoluția în Austria, devenită după 1815 bastionul politic al reacțiunii în Europa Centrală. Insurecția din Viena (15 mart.) s-a soldat cu răsturnarea regimului Metternich, urmată de constituirea (17 mart.) a guvernului reprezentanților nobilimii și ai burgheziei liberale, deschiderea (22 iul.) a Reichstagului unicameral și promulgarea (7 sept.) Legii privind desființarea dependenței personale (fără răscumpărare) a țăranilor. Momentul maxim al revoluției din Imp. habsburgic a fost marcat de insurecția de la Viena (6-31 oct. 1848), când insurgenților și s-a alăturat o mare parte a garnizoanei din oraș, dar, după lupte îndârjite, insurecția a fost înfrântă de trupele imperiale. În cadrul evenimentelor revoluționare din Imp. Habsburgic o mare importanță a avut-o revoluția ungară izbucnită la 15 mart. la Pesta, condusă de Kossuth Lajos. Guvernul constituit în mart. 1848 desființează iobăgia și promovează alte reforme democrat-liberale menite să asigure dezvoltarea țării. Conducătorii r. nu au ținut seama de revendicările sociale și naționale ale românilor și slavilor, ceea ce a dus la dezbinarea forțelor revoluționare și la conflicte armate între acestea. În aceste condiții Habsburgii trec la contraofensivă împotriva revoluției ungare, făcând apel la trupele croate și ruse. Pentru respingerea atacului contrarevoluției se creează (21 sept. 1848) Comitetul apărării patriei (din oct. guvern revoluționar) în frunte cu Kossuth Lajos, care la rându-i formează o armată revoluționară, care reușește să pricinuiască un șir de înfrângeri armatei habsburgice și celei croate. Însă în ian. 1849, armatele habsburgice ocupă Pesta, iar guvernul revoluționar se refugiază la Debrețin, unde Dieta proclamă independența deplină a Ungariei și detronarea Habsburgilor. La 13 aug. 1849, revoluția ungară este înfrântă de armata rusă, chemată de Habsburgi în sprijinul lor. La 12 iun. 1848 a izbucnit revoluția la Praga, iar în Croația și Slovenia au avut loc mișcări revoluționare. În Germania, a început cu insurecția din Baden (27-28 febr.) și Hessa (11 mart.), cuprinzând apoi toate statele germane; în Bavaria, regele abdică (20 mart.); numeroși principi acordă insurgenților libertăți democratice. Insurecția de la Berlin (18 mart.), obligă pe regele Prusiei să accepte formarea (29 mart.) unui guvern din reprezentanții burgheziei liberale și să acorde o Constituție. Revoluția a cunoscut o deosebită intensitate în statele germane din Vest, unde procesul de dezvoltare a capitalismului era mai avansat. La revoluția din Germania au luat parte și K. Marx și Fr. Engels. La 18 mai 1848 s-a întrunit, la Frankfurt pe Main, Parlamentul german, ales prin vot universal, în scopul realizării unității Germaniei; această acțiune nu a avut sorți de izbândă, atât din cauza poziției nehotărâte a burgheziei liberale germane, cât și din pricina nerecunoașterii de către Austria și principii germani a autorității Parlamentului de la Frankfurt, care oferea coroana imperială a Germaniei unificate regelui Prusiei, Frederic-Wilhelm al IV-lea. În urma loviturii de stat din Prusia (nov.-dec. 1848) înfăptuită de nobilii monarhiști s-a deschis calea spre restabilirea absolutismului și înfrângerea revoluției (iul. 1849). Speriată de amploarea mișcării, burghezia liberală germană a renunțat la programul Revoluției. În a doua jumătate a anului 1848, după insurecția proletariatului parizian din 23-26 iul., contrarevoluția europeană, sub steagurile monarhiilor coalizate, a început contraofensiva împotriva mișcărilor revoluționare. O nouă insurecție declanșată la Viena (6 oct. 1848) a fost reprimată cu forța. Același lucru s-a întâmplat cu insurecțiile din Baden (sept. 1848), Dresda (mai 1849), cu revoluțiile din Ungaria (aug. 1849) și cu cele din Țara Românească (sept. 1848) și cu cele din Transilvania (aug. 1849), înăbușite de armatele Prusiei, Rusiei, Austriei, Imperiului Otoman și de cele ale Republicii franceze. Insurecția pariziană a contribuit la desființarea iobăgiei în țările din centrul Europei și la abolirea unor privilegii nobiliare. În urma revoluției, burghezia și-a consolidat pozițiile în țările din Apusul Europei, iar în celelalte țări a pătruns în administrația de stat. În Țările Române apariția și dezvoltarea burgheziei, pe de o parte, menținerea structurilor feudale și a privilegiilor boierești, existența suzeranității turcești (în Țara Românească și Moldova) și a stăpânirii habsburgice (în Transilvania), pe de altă parte, au fost factorii determinanți ai intensificării mișcării de eliberare socială și națională. Începutul desfășurării evenimentelor revoluționare l-a făcut mișcarea revoluționară din Moldova (mart.), repede înăbușită. Nevoiți să se exileze, fruntașii pașoptiști au formulat în emigrație programul revoluției („Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” și „Dorințele partidei naționale din Moldova”), în care, pe lângă problema împroprietăririi țăranilor se punea și problema creării statului național român. În Țara Românească a avut loc o revoluție la care au participat: țărănimea, meșteșugarii și lucrătorii de la orașe, burghezia și boierimea liberală. Principalii ei conducători au fost: N. Bălcescu, Gh. Magheru, Al. G. Golescu, I. Heliade-Rădulescu, C.A. Rosetti, Chr. Tell. Programul Revoluției, izbucnită la 9/21 iun. 1848, sintetizat în Proclamația de la Islaz, prevedea independența administrativă și legislativă a țării, egalitatea în fața legii, eliberarea și împroprietărirea țăranilor (art. 13) etc. La 13/25 iun. domnul țării, Gh. Bibescu, a abdicat, conducerea revenind unui guvern provizoriu, iar apoi ca urmare a preponderenței elementelor moderate, unei locotenențe formată din I. Heliade-Rădulescu, N. Golescu și Chr. Tell. Îngrijorat de evenimente, guvernul rus a exercitat presiuni asupra Imp. Otoman ca să intervină cu forța armată (sept.). Au fost restaurate prevederile Regulamentului Organic, abolite temporar. În Transilvania problemele eliberării sociale s-au împletit strâns cu cele ale eliberării naționale. Principalii conducători au fost: Avram Iancu, S. Bărnuțiu, G. Barițiu, E. Murgu, A. Șaguna. Unirea forțată a Transilvaniei cu Ungaria, refuzul conducătorilor maghiari de a recunoaște drepturile naționale ale românilor i-au silit pe aceștia să meargă pe o cale revoluționară proprie. La Adunarea de la Blaj de pe Câmpia Libertății (3-5/15-17 mai 1848), care a constituit punctul culminant al revoluției în Transilvania, cei peste 40.000 participanți au adoptat programul care prevedea desființarea iobăgiei, egalitate națională și reprezentare proporțională în Dietă, administrație, justiție, Garda națională, înființarea de școli în limba română etc. Neținând seama de voința clar exprimată la Blaj, Dieta nemeșească din Cluj a confirmat la 17/29 mai 1848 încorporarea Transilvaniei la Ungaria, ceea ce a provocat dezbinarea forțelor revoluționare române și maghiare, fapt de care a profitat Curtea de la Viena. Avram Iancu a organizat cetele moților, transformându-le într-o oaste țărănească, cu care a apărat regiunea Munților Apuseni împotriva oștilor nobilimii maghiare. Abia la 2/14 iul. 1848, în urma stăruințelor lui N. Bălcescu, a fost încheiat proiectul de pacificare prin care se punea capăt ostilităților între cele două tabere. Era însă prea târziu, deoarece în aug. 1849 revoluția maghiară a fost înfrântă de trupele habsburgice și ruse. Deși înfrântă, Revoluția de la 1848 în Țările Române a avut totuși urmări însemnate; a contribuit în mod esențial la dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român și a pus la ordinea zilei problemele fundamentale ale dezvoltării societății: problema agrară, a eliberării sociale, a egalității în drepturi, a unirii celor trei țări române în cadrul fruntariilor unuia și aceluiași stat, a libertății și independenței naționale.
REVOLUȚIA DIN ANGLIA de la 1642-1649, revoluție de însemnătate europeană în urma căreia în Anglia a fost instaurat un regim politic, cel al prosperității generale (Commonwealth). A fost îndreptată împotriva regimului absolutist care, în timpul regilor Iacob I și Carol I din dinastia Stuart, trecea printr-o adâncă criză socială. Lupta opoziției (reprezentată de burghezie, noua nobilime și o parte a țărănimii) a îmbrăcat un veșmânt religios (puritanismul), Parlamentul fiind principalul ei centru organizatoric și politic. Revoluția a început în condițiile agravării conflictului dintre rege și Parlament, ca urmare a persecuției puritanilor și a războiului împotriva Scoției protestante, răsculată în 1637-1638. Carol I a convocat, după o întrerupere de 11 ani (1629-1640), Parlamentul (între 13 apr. și 5 mai 1640, Parlamentul scurt și între 3 nov. 1640 și 20 apr. 1653, Parlamentul lung), cerându-i să aprobe alocarea unor sume de bani pentru continuarea războiului împotriva Scoției Parlamentul lung a condiționat acordarea sumelor, cerând unele măsuri îndreptate împotriva absolutismului (desființarea impozitelor create de rege între 1629 și 1640, lichidarea tribunalelor extraordinare regale și bisericești, stabilirea principiului responsabilității puterii executive în fața Parlamentului), care l-au determinat pe regele Carol I să înceapă războiul împotriva Parlamentului. În timpul primului războiului civil (1642-1646) s-a adâncit revoluția. Resursele Parlamentului bazate pe principalele porturi și pe regiunile din S și E erau mult mai mari decât cele ale regelui, care avea sprijinul regiunilor rirale din N și V. În prima etapă a războiului armata Parlamentului a suferit înfrângeri; reorganizată de O. Cromwel, armata „noului model” (al cărei nucleu l-a constituit detașamentul de cavalerie numit „coastele de fier”, format din țărănime și mica nobilime) a obținut victorii decisive asupra armatei regelui la Marston Moor (1644) și Naseby (1645). În desfășurarea evenimentelor s-au cristalizat în tabăra revoluționară unele grupări și curente politice radicale (în special în rândul armatei), care doreau să dezvolte revoluția până la egalitatea socială (levellerii). După tratative infructuoase cu Parlamentul, regele dezlănțuie, în 1648, la doilea război civil, cu ajutorul marii nobilimi și al scoțienilor. Este înfrânt la Preston (1648) de armata revoluționară condusă de Cromwell. Regele Carol I a fost judecat, condamnat și executat., iar monarhia și Camera Lorzilor, lichidate. La 19 mai 1649 a fost proclamată republica. V. și Marea Britanie.
RIO DE LA PLATA, unul dintre cele patru viceregate spaniole creat în 1776 în cadrul procesului de descentralizare a Imperiului colonial spaniol, prin desprindere din viceregatul Perú; constituit pe terit. aflat azi în componența statelor Argentina, Uruguay, Paraguay și Bolivia. Capitala în orașul Buenos Aires. A avut de făcut față agresiunilor colonialiste, îndeosebi ale britanicilor. În 1810, în urma răscoalei populației creole împotriva autorităților spaniole, ultimul vicerege a fost alungat, instituindu-se o juntă provizorie.
RÍO DE LA PLATA, larg estuar situat la granița între Argentina și Uruguay, format de fl. Paraná și Uruguay. Lungime: 320 km; lățime max.: 220 km. În estuar se varsă și fl. Uruguay. Pe țărmurile sale se află orașele Buenos Aires, La Plata, Montevideo. Descoperit în 1516 de spaniolul J.D. de Solis. Explorat de F. Magellan (1520) și de S. Cabot (1527-1529), prima așezare permanentă a coloniștilor spanioli în regiune s-a fixat la Asunción (1537).
SAN CRISTOBAL DE LA LAGUNA v. Laguna, La ~.
SAN MIGUEL DE LA PALMA v. La Palma.
SANTA CRUZ. 1. (NENDO sau NDENI), arh. vulcanic și coraligen în SV Oc. Pacific (Melanezia), în statul insular Solomon, situat la 402 km E de arh. Solomon; 938 km2. Ins. pr.: Santa Cruz (Nendo sau Ndeni), Utupua, Vanikoro. Plantații de cocotieri. Pescuit. Descoperit în 1595 de exploratorul spaniol Alvaro de Mendaña de Neira. 2. V. Saint Croix. 3. Prov. în extremitatea de S a Argentinei, în Patagonia, extinsă între Oc. Atlantic în E și Cordillera Andină în V, la granița cu Chile; 243,9 mii km2; 196,9 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: Rio Gallegos. Afectată de vânturi și furtuni frecvente. Creșterea ovinelor. Păduri, lacuri glaciare. Turism. Parcurile naționale Los Glaciares (4,5 mii km2) și Perito Moreno (1,2 mii km2). Pădure pietrificată, declarată monument al naturii (1954), extinsă pe 35 km2. 4. (numele complet: SANTA CRUZ DE LA SIERRA), oraș în partea central-estică a Boliviei, pe râul Piray, la 480 km SE de La Paz și 290 km NE de Sucre; centrul ad-tiv al departamentului Santa Cruz; 1,1 mil. loc. (2001). Aeroportul Viru-Viru. Nod rutier. Expl. de petrol, gaze naturale, min. de fier și de mangan. Rafinărie de petrol. Ind. petrochimică, de prelucr. a lemnului, textilă, pielăriei și alim. (ulei de soia, zahăr, rom, preparate din carne și lapte, alcool). Centru comercial și piață agricolă pentru cafea, cacao, tutun, orz, soia, trestie de zahăr, fructe, bovine. Universitate (1879). Fundat în 1561 de conchistadorul spaniol Nuño de Chávez pe locul azi al orașului San José de Chiquitos, a fost nevoit să se mute pe vatra actuală în 1595 din cauza atacului amerindienilor. În 1811 locuitorii S.C. și-au proclamat independența față de Spania.
SCALA, LA ~ (Teatro alla Scala), cel mai însemnat teatru de operă italian, înființat la Milano în 1776-1778 pe locul fostei bazilici Santa Maria alla Scala, după planurile lui G. Piermarini. Aici s-au reprezentat în premieră opere ale marilor maeștri italieni (Rossini, Bellini, Donizetti și Verdi). Prima reprezentație în 1778 cu o operă a lui A. Salieri, „Europa riconosciuta”. Pe scena sa au evoluat cei ma mari cântăreți ai lumii, printre care și cântăreții români Hariclea Darclée, Elena Teodorini, G. Gabrielescu, Nicolae Herlea ș.a. Dintre dirijori: A. Toscanini, care a condus multă vreme orchestra teatrului, și românul I. Perlea.
SCHIMBAREA LA FAȚĂ, sărbătoare creștină (6 aug.) ce amintește episodul relatat de Evanghelii, în care Iisus Hristos s-a arătat, pe muntele Tabor, apostolilor Petru, Iacov și Ioan, în strălucirea sa divină, însoțit de Moise și Ilie, personificând legea și profețiile, pe care Iisus a venit să le împlinească. Glasul din Cer le poruncește apostolilor să-L asculte pe Hristos ca pe noul Moise.
SEGURA DE LA FRONTERA v. Oaxaca (2).
SERRANÍA DE LA MACARENA v. Macarena
SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Săliștea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie în Transivania. Preot în satul natal. Rămas văduv, s-a călugărit, probabil la mănăstirea Cozia (Țara Românească), după care s-a reîntors la Cioara, unde a întemeiat un schit în hotarul satului, în care învățau copiii din satele învecinate. Între anii 1759 și 1761 îl aflăm în fruntea unei mișcări populare de apărare a credinței ortodoxe, care s-a extins în tot Ardealul, până în Maramureș. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoți și mireni la Alba Iulia, în cadrul căruia s-au formulat mai multe revendicări cu caracter religios, social și național, înaintând un memoriu în acest sens Curții imperiale din Viena. După o întâlnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul împărătesei Maria Tereza și comandant al forțelor militare din Transilvania, s-a refugiat în Țara Românească, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de mănăstirea Argeș). În 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat (prăznuit la 21 oct.).
Lai, -a, -u etc., v. Evlalie.
LAIU adj. „negru”. 1. – b., olt. (16 B VI; Lăescu, Ion (Vieri 81); Laiul, Ioan (RI X 274) și s. 2. Laia b. (Viciu 34) și t. 3. Laieș (cit. de Bogrea DR); + -ilă (ca în Negrilă): Lăilă (Viciu 34). Cuvîntul laiu răspîndit și la vecini, cf. cehoslovac laja, lajka „oaie neagră pătată în alb” (DLR), este reluat, cu acest sufix: Laica b. (17 B III 175). 4. + -otă, ca Albu > Albotă: Laiuotă b. (16 B V 193); Laiut (16 B V 33); -ești și Laitești ss. (17 B I 90, 313); Laiotă Vvd. Basarab. E. Petrovici (Romanoslavica III 17 – 18) derivă formele de mai sus din srb.-blg. Vlaj, -o.
a face o laie expr. a eșua, a nu izbuti, a suferi un eșec.
o laie (de Geo Bogza) expr. nimic.
ori e laie, ori bălaie! expr. alege una din două!

lai dex

Intrare: la
la prepoziție substantiv masculin invariabil verb grupa I conjugarea I
Intrare: lai
lai adjectiv
Intrare: laie
laie pl. lăi substantiv feminin
laie pl. -
Intrare: Lai
Laiu
Lai
Intrare: Schimbarea la Față
Schimbarea la Față substantiv propriu feminin articulat
Intrare: ca-la-ușa-cortului
ca-la-ușa-cortului (numai) singular substantiv neutru invariabil