LAGÚNĂ, lagune, s. f. Porțiune din bazinul unei mări sau al unui ocean separată aproape complet de rest printr-o fâșie îngustă de pământ. – Din it. laguna.

LAGÚNĂ, lagune, s. f. Porțiune din bazinul unei mări sau al unui ocean separată aproape complet de rest printr-o fâșie îngustă de pământ. – Din it. laguna.

LAGÚNĂ, lagune, s. f. Întindere de apă puțin adîncă, de obicei sărată și formată dintr-un vechi golf, pe malul unei mări, comunicînd uneori cu aceasta printr-un canal. Lagunele Veneției. ◊ (Cu sens colectiv) Laguna dobrogeană are 112000 de hectare. – Pl. și: (rar) laguni (ALECSANDRI, P. I 158).

lagúnă s. f., g.-d. art. lagúnei; pl. lagúne

lagúnă s. f., g.-d. art. lagúnei; pl. lagúne

LAGÚNĂ s.f. Lac de litoral provenit din închiderea totală sau parțială a unui golf de mare printr-un cordon litoral. [Pl. -ne, -ni. / cf. it. laguna, cf. lat. lacuna – adâncitură].

LAGÚNĂ s. f. 1. lac din închiderea completă a unui golf de mare printr-un cordon litoral. 2. bazin de apă rotund în mijlocul unui atol. (< it. laguna, fr. lagune)

LAGÚNĂ ~e f. Întindere de apă marină, separată de rest printr-o fâșie de pământ. /<it. laguna

lagună f. baltă de apă sărată pe marginea mării: Veneția e zidită pe lagune.

*lagúnă f., pl. e (it. lagúna și lacúna, lacună). Parte de mare spre mal neadîncă și cuprinsă de insule micĭ, golf mic și neadînc, ca locu pe care e zidită Veneția.

LA LAGUNA v. Laguna, La ~.

LAGÚNĂ (< it., fr.) s. f. Porțiune din bazinul unei mări sau al unui ocean, separată aproape complet printr-un cordon litoral (în cazul unui golf) sau printr-o barieră de corali (în cazul unui atol), având o salinitate variabilă. Ex.: Razim (Razelm), Siutghiol, Veneția, Maracaibo ș.a.