LÁDIN1 s. m. (Înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.

LÁDIN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație extinsă pe o arie cuprinsă între Alpii Centrali și vestul Mării Adriatice; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.

LÁDIN1 s. m. (Înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.[1]

LADÍN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei părți din Elveția și din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.

LÁDIN s. m. (Învechit) Specie de rășină frumos mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. Le prescrisese să se frece la nas și pe mîini cu usturoi și cu ladin. GHICA, S. 278.

ládin1 (rășină) (înv.) s. m.

ladín2 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. ladíni; adj. f., s. f. ladínă, pl. ladíne

ladínă (idiom retoroman) s. f., g.-d. art. ladínei

ládin (rășină) s. m.

ládin (persoană) s. m., adj. m., pl. ládini; f. sg. ládină, g.-d. art. ládinei, pl. ládine

ladínă (limba) s. f., g.-d. art. ladínei

LADÍN adj. v. retoroman.[1]

LADÍNĂ s. (LINGV.) retoromană.

LADÍN, -Ă adj., s.m. și f. Retoroman. // s.f. Limba retoromană. [< it. ladino].

LADÍN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparține populațiilor retoromane din Elveția și nordul Italiei. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită de ladini. (< fr. ladin, it. ladino, lat. ladinus)

ladin a. se zice de idiomele reto-romane din Alpi.

*ladín, -ă adj. (d. latin). Nume dat unuĭ grup de dialecte retoromane (la frontierele Italiiĭ, Elvețiiĭ și Austriiĭ).

LADIN adj. retoroman. (Populație ~.)

LADÍN, -Ă (< it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsă între Alpii centrali și Vestul Mării Adriatice. Termenul derivă de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dădeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudetă pentru a dovedi înrudirea și unitatea limbii lor. Se împarte în trei grupe: occidentală (romanșă), centrală (dolomitică) și orientală (friulană); p. ext. retoroman. ♦ Persoană care aparține acestor populații. 2. Adj. Care aparține ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini (1); p ext. retoromană.