LABIRÍNT, labirinturi, s. n. 1. Construcție cu un mare număr de camere și de galerii, în care orientarea este extrem de dificilă; dedal. ♦ Grup decorativ de arbuști care alcătuiesc alei întortocheate. ♦ Fig. Încurcătură, încâlcitură de drumuri în care te orientezi cu greutate; p. ext. problemă, situație încurcată, fără ieșire. 2. (Tehn.) Dispozitiv format din camere și compartimente foarte înguste, folosit în diverse instalații pentru a lungi parcursul unui fluid și a-i diminua astfel viteza. 3. Totalitatea cavităților (și a organelor) care formează urechea internă. – Din fr. labyrinthe, lat. labyrinthus.

LABIRÍNT, labirinturi, s. n. 1. Construcție cu un mare număr de camere și de galerii, în care orientarea este extrem de dificilă; dedal. ♦ Grup decorativ de arbuști care alcătuiesc alei întortocheate. ♦ Fig. Încurcătură, încâlcitură de drumuri în care te orientezi cu greutate; p. ext. problemă, situație încurcată, fără ieșire. 2. (Tehn.) Dispozitiv format din camere și compartimente foarte înguste, folosit în diverse instalații pentru a lungi parcursul unui fluid și a-i diminua astfel viteza. 3. Totalitatea cavităților (și a organelor) care formează urechea internă. – Din fr. labyrinthe, lat. labyrinthus.

LABIRÍNT, labirinturi, s. n. 1. Construcție cu un număr mare de camere și galerii, dispuse în așa fel, încît nu se poate găsi ieșirea. Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint. TOPÎRCEANU, M. 7. ◊ Fig. M-am rătăcit... în labirintul cărților. GALACTION, O. I 9. Sadi-n frumosul labirint Făcut-a roze să-nflorească. MACEDONSKI, O. I 192. Aș vrea... Să văd, ce eu atîta iubeam odinioară: A codrului tenebră, poetic labirint. EMINESCU, O. I 6. 2. Dispozitiv format din camere foarte strîmte prin care e constrîns să treacă un fluid pentru ca, parcurgînd un drum lung, să-și micșoreze viteza. 3. Partea cea mai profundă a urechii alcătuită din oase și din membrane.

labirínt s. n., pl. labirínturi

labirínt s. n., pl. labirínturi

LABIRÍNT s. (livr.) dedal.

LABIRÍNT s.n. 1. Edificiu cu foarte multe încăperi și galerii (asemănător edificiului mitic construit de către Dedal în Creta), în care orientarea este foarte dificilă. ♦ Grădină ornamentală din benzi înguste de arbuști dispuse într-o înlănțuire care creează posibilitatea de rătăcire. ♦ (Fig.) Lucru încâlcit, încurcat. 2. Dispozitiv folosit în diverse instalații pentru a obliga un fluid să parcurgă un drum lung în scopul de a-i micșora viteza. 3. Parte a urechii interne, formată din cavități sinuoase. [Pl. -turi, -te. / cf. fr. labyrinthe, lat. labyrinthus, gr. labyrinthos].

LABIRÍNT1 s. n. 1. Construcție cu foarte multe încăperi și galerii în care orientarea este dificilă. ◊ grădină ornamentală din benzi înguste de arbuști. 2. Dalaj meandric în unele catedrale din evul mediu, pe care credincioșii trebuiau să-l urmeze ca pe un drum de expiere. 3. Joc de inteligență care cere a găsi ieșirea dintr-o rețea de linii întortocheate. ◊ joc constând dintr-un cub din plastic transparent, din 64 de cămăruțe, la care unii pereți au câte un orificiu ce lasă să treacă o bilă de metal. 4. (fig.) Încurcătură, încâlceală datorată unor dificultăți, unei proceduri. ◊ situație încurcată, fără ieșire. 5. Dispozitiv folosit în diverse instalații pentru a obliga un fluid să parcurgă un drum lung, în scopul de a-i micșora viteza. 6. Parte a urechii interne, formată din cavități sinuoase. (< fr. labyrinthe, lat. labyrinthus)

LABIRINT2(O)- elem. „labirint”. (< fr. labyrinth/o/-, cf. lat. labyrinthus, gr. labyrinthos)

labirínt (labirínturi), s. n. – Dedal. – Var. (înv.) lavirint. Fr. labyrinthe, și înainte (sec. XVII) direct din gr. λαβύρινθος (Gáldi 205).

LABIRÍNT ~uri n. 1) Edificiu constituit dintr-un număr mare de camere, așezate astfel, încât ieșirea poate fi găsită cu mare dificultate. 2) fig. Problemă, situație extrem de încurcată. 3): ~ membranos totalitate a cavităților care formează urechea internă. /<fr. labyrinthe, lat. labyrinthus

Labirint n. V. Vocabular.

labirint n. 1. Mit. edificiu construit în Creta de către Dedal și compus dintr’un număr mare de galerii, din care cu greu se putea ieși; 2. drumuri încrucișate pe unde e anevoie de umblat; 3. fig. mare încurcătură, încâlcirea ițelor unei afaceri; 4. Anat. conduct interior al urechii.

*labirínt n., pl. urĭ și e (lat. labyrinthus, d. vgr. labýrinthos, cuv. de origine egiptenească). Edificiŭ vast și încurcat din care nu maĭ știaĭ cum să ĭeșĭ, cum era odinioară unu în Egipt și altu în Creta. Fig. Lucru care seamănă a labirint, cum îs orașele marĭ, minele cu multe galeriĭ, pădurile imense ș. a. Complicațiune inextricabilă, multiplicitate: labirintu legilor. Anat. Cavitatea sinuoasă din ăuntru urechiĭ. Un fel de cavitate în care pelea formează niște încrețiturĭ foarte complicate care servește peștilor macropozĭ la respirat în aer. Sinuozitățile creĭeruluĭ.

LABIRINT s. (livr.) dedal.

Labirint = Labyrinthus.

LABIRINTUL DIN CRETA (în mitologia greacă), operă arhitecturală, alăctuită dintr-un număr foarte mare de încăperi și coridoare cu o dispunere atât de complicată, încât ieșirea era aproape de negăsit. Construit de Dedal, în Creta, la porunca regelui Minos, pentru a-l închide pe Minotaur. Teseu a reușit să-l străbată ajutat de firul Ariadnei. Unul dintre simbolurile mitice ale L. este acela al lumii sau al vieții considerate o carceră, ale cărui drumuri întortocheate nu pot duce, în cele din urmă, decât la moarte.

LABIRINT-, v. LABIRINTO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., excizie chirurgicală a labirintului; ~odonți (v. -odont), s. m. pl., grup de amfibieni fosili din triasic, care se caracterizează prin structura complicată a dinților.

labirínt, labirinturi s. n. 1. Construcție cu multe camere și galerii, în care orientarea este dificilă. ♦ Fig. Încurcătură de drumuri; p. ext. problemă, situație fără ieșire. 2. (În mitologia greacă) Construcție vastă, cu nenumărate galerii, înălțată de către Dedal în insula Creta la porunca regelui Minos. A slujit ca închisoare Minotaurului. – Din fr. labyrinthe, lat. labyrinthus.

labirint, labirinturi s. n. (intl.) penitenciar.