LĂUTOÁRE, lăutori, s. f. (Reg.) Lăut, lăutură; apă (fiartă cu leșie) pentru spălat pe cap. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -oare.

LĂUTOÁRE, lăutori, s. f. (Reg.) Lăut, lăutură; apă (fiartă cu leșie) pentru spălat pe cap. [Pr.: lă-u-] – Lăut + suf. -oare.

LĂUTOÁRE, lăutori, s. f. (Regional) Apă (fiartă cu leșie) pentru spălat pe cap. Îl întrerupse unul cu părul asudat tot, parcă atunci și l-ar fi scos dintr-o lăutoare. CAMILAR, TEM. 275. Fata suflecă mînicile și s-apucă de treabă. Întîi și-ntîi face lăutoare. CREANGĂ, P. 289. Una-i pune lăutoare, Ca să-i fie-opăritoare. ALECSANDRI, P. P. 372.

lăutoáre (reg.) (lă-u-) s. f., g.-d. art. lăutórii; pl. lăutóri

lăutoáre s. f. (sil. lă-u-), g. -d. art. lăutórii; pl. lăutóri

LĂUTOÁRE s. v. urechea-iepurelui.

lăutoare f. apa fiartă pentru spălarea capului: acum pune de lăutoare și grijește! CR. [Lat. LAVATORIA].

lăutoáre f., pl. orĭ. (lat. lavatoria = lavatorium, spălător, loc de spălat). Acțiunea de a saŭ de a te la. Apă de lăut.

lăutoare s. v. URECHEA-IEPURELUI.