alăturá [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 315/4 / Pzi: alătúr, -réz / E: alături] 1-2 vtr A (se) așeza alături Si: alipi (1-2). 3-4 vtr (Înv) A (se) învecina. 5-6 vtr (Înv) A (se) apropia de ceva. 7 vt (Înv) A adăuga. 8 vr (Înv) A adera la o cauză, la o mișcare. 9 vt A compara. ALĂTURÁ, alắtur,
vb. I.
Tranz. și
refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦
Tranz. A adăuga, a anexa. ♦
Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦
Refl. A adera la o cauză, la o mișcare etc. [
Var.:
lăturá vb. I] – Din
alături. LÁTURĂ, laturi,
s. f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦
Spec. Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcție. ◊
Loc. adv. În lături = la o parte, într-o parte. Pe lături = într-o parte și în alta. Pe de lături = alături, pe lângă;
fig. pe ocolite, indirect. ◊
Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ◊
Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (
Înv. și
pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ținut. ◊
Expr. A bate laturile = a umbla fugar.
2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru.
3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [
Pl. și: lături. –
Var.:
láture s. f.] –
Lat. *latora (= latera,
pl. lui latus, -eris).
LĂTÚRĂ, lături,
s. f. (Mai ales la
pl.) Apă murdară rămasă după spălat. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ (
Depr.) Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil
lat. *lavaturae (< lavare „a spăla”) sau din
la3. ALĂTURÁ, alắtur,
vb. I.
Tranz. și
refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦
Tranz. A adăuga, a anexa. ♦
Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦
Refl. A adera la o cauză, la o mișcare etc. [
Var.:
lăturá vb. I] – Din
alături. LÁTURĂ, laturi,
s. f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦
Spec. Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcție. ◊
Loc. adv. În lături = la o parte, într-o parte. Pe lături = într-o parte și în alta. Pe de lături = alături, pe lângă;
fig. pe ocolite, indirect. ◊
Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ◊
Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (
Înv. și
pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ținut. ◊
Expr. A bate laturile = a umbla fugar.
2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru.
3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [
Pl. și: lături. –
Var.:
láture s. f.] –
Lat. *latora (= latera,
pl. lui latus, -eris).
LĂTÚRI s. f. pl. Apă murdară în care s-au spălat vasele, rufele sau în care s-a spălat cineva; zoaie, spălaturi. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦
Fig. Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil
lat. lavaturae (din lavare „a spăla”) sau din
la3. ALĂTURÁ, alătúr,
vb. I.
1. Tranz. A pune unul lîngă altul, a face să stea alături. Șapte buți alătura... Și din gură iar striga... TEODORESCU, P. P. 654. ♦ (Cu privire la un act sau un document) A anexa. Alăturăm planul lucrării.
2. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin
prep. «de») A se apropia foarte mult de cineva sau de ceva; a se așeza alături. Și tu mi te alături, cu umărul, fierbinte. STANCU, C. 103. El cerca a se alătura de pom, dar pomul îi zise: Nu te apropia de mine. ISPIRESCU, L. 125. Mihnea-vodă nu-l credea, Ci de geam s-alătura, La cîrlige se uita. TEODORESCU, P. P. 475. (Scopul alăturării este de a însoți în mers pe cineva) împreună... vecini... rosti Sender, alăturîndu-se convoiului. CAMILAR, N. I 87.
LÁTURĂ, laturi și (în expresii și locuțiuni) lături,
s. f. 1. Parte laterală a unui obiect. Ieși din cameră în antreu, apoi pe ușa ce da într-o latură a casei. DUMITRIU, N. 104. Și-n două laturi templul deschise-a lui portale. EMINESCU, O. I 98. Sus bat laturile, Jos pică negurele (Cernutul). GOROVEI, C. 64. ♦ Fiecare din cele două părți laterale ale corpului, în dreptul coastelor. Se așezase într-o latură, mai mult cu spatele. SADOVEANU, B. 230. ♦ Parte, direcție. Doar dacă l-or fi pălit dintr-o latură prieteni pe furiș. SADOVEANU, B. 123. ◊
Loc. adv. (Mai ales în legătură cu verbe de mișcare sau cu construcții care exprimă mișcarea)
În lături (rar
în laturi) = la o parte, într-o parte. Doctorul făcu un salt in laturi și dădu peste o movilă. SADOVEANU, P. M. 300. O fîntînă... cu un capac deschis în lături. CREANGĂ, P. 204. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. Murgu-i sprinten da-n lături sforăind. ALECSANDRI, P. III 282. (În amenințări) În lături, venetici! COȘBUC, P. I 209.
Pe lături = într-o parte și în alta. Aruncau priviri pe lături să nu-i zărească cineva. POPA, V. 333.
Pe de lături = pe lîngă,
fig. pe ocolite, indirect. Proprietarul viei îi plătea bine, dar le mai pica și pe de lături cîștig. DUMITRIU, N. 259. Oanță a trecut pe de lături, luîndu-i înainte. SAHIA, N. 97. Măi copii! cum vreți să spun... de-a dreptul? ori pe de lături? ALECSANDRI, T. I 95. ◊
Loc. prep. Pe de lăturile = pe marginile. Pe de lăturile curții [vezi] grajdul și odăile pentru slugi. PAS, L. I 83. ◊
Expr. A nu se da în lături = a nu ezita, a nu se codi (de la o acțiune urîtă). Dacă a venit vremea de jertfă, apoi cît m-ajunge partea, nu mă dau în lături. CARAGIALE, O. II 85. Nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166.
2. Aspect sub care se poate prezenta un lucru. Trebuie să vă arăt o latură foarte serioasă a acestei probleme, pe care voi n-o cunoașteți. BARANGA, I. 198.
3. (Învechit și popular) Porțiune lăturalnică, bucată de la marginea unei întinderi de pămînt, a unui ținut. Venea-ncetișor, Șchiopătînd, schelălăind, Laturile cam țiind, Dolca, haita cea bătrînă, Ce știa rîndul la stînă. ALECSANDRI, P. P. 55.
4. Fiecare din semidreptele care formează un unghi sau din liniile care mărginesc o figură geometrică. Se miră Filip de precizia cu care erau indicate cifrele pe laturile triunghiului. GALAN, B. I 268. – Variantă:
láture (SADOVEANU, B. 106)
s. f. LĂTÚRI s. f. pl. Apă murdară, rămasă după spălatul vaselor sau rufelor; resturi de mîncare muiate în apă și folosite ca hrană pentru porci. Ioana dădea de mîncare purcelului în fundul ogrăzii, îi ținea ceaunul cu lături. REBREANU, R. I 147. Arunca lăturile prin curte. ARDELEANU, D. 16. Muma voastră e la curtea împărătească îngropată în cuhnă și servitoarele aruncă lăturile pe ea. RETEGANUL, P. II 38. Cine se amestecă în lături, îl mănîncă porcii. ♦
Fig. Termen depreciativ pentru o mîncare foarte proastă. În locul acestor lături, vei face o ihnea cu ceapă. ALECSANDRI, T. 1260.
ALĂTURÁ, alắtur,
vb. I.
Tranz. și
refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult. [
Var.:
lăturá vb. I] –
V. alături.
alăturá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 alắtură
látură s. f.,
g.-d. art. láturii;
pl. láturi
!lătúră s. f.,
g.-d. art. lătúrii,
pl. lătúri
!lắturi (pe de ~) loc. adv. alăturá vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 sg. și pl. alătură în lături (la o parte) loc. adv. látură s. f., art. látura, g.-d. art. láturii; pl. láturi (și lături în expr.: în lături) ALĂTURÁ vb. 1. v. anexa. 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.) LÁTURĂ s. 1. (GEOM.) (înv.) plasă. (~ a unui poligon.) 2. v. muchie. 3. extremitate, margine, parte. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 4. v. coastă. 5. v. parte. 6. v. aspect. LÁTURĂ s. v. regiune, ținut. LĂTÚRI s. pl. spălătură, zoaie, (rar) scursori (pl.), (Transilv. și Bucov.) hâlbe (pl.). (~ de vase.) látură (láturi), s. f. –
1. Coastă, rînă, flanc. –
2. Bord, margine, țărm. –
3. Extremitate, cap, parte laterală sau terminală a unui obiect. –
4. (
Înv.) Regiune, provincie. –
Var. lature,
pl. lături. Din lat,
s. n., din al cărui
pl. laturi s-a reconstituit un
sing. analogic,
cf. fagure, gaură (Caragață, BF, III, 39). Ar putea reprezenta de asemeni și
pl. lat. latera (Pușcariu 950; Candrea-Dens., 961; REW 4934; DAR; Candrea; Tiktin),
cf. v. it. latora. În sfîrșit, Ascoli, Arch. glott.
it., II, 529 și Scriban se gîndesc la
lat. latus, lateris, ceea ce pare mai puțin probabil.
Pl. laturi pare că s-a specializat în epoca modernă cu sensul de „părți, coaste”, în timp ce
pl. lături, se folosește aproape exclusiv în expresii fixe; în lături,
adv. (la o parte; aparte, afară; în afară); pe de lături,
adv. (de ambele părți; indirect); alături (
var. alăturea),
adv. (lîngă, aproape de).
Der. lăturalnic,
adj. (lateral; indirect; ascuns, nedemn), cu
suf. -nic; lătural,
adj. (lateral), creație artificială a lui Odobescu, după
fr. latéral, neuzitată; lăturean,
adj. (
Trans., periferic;
Trans., străin, venetic, de afară); lăturinț,
adj. (Banat, străin); lăturiș,
adj. (lateral); lăturaș,
adj. (lateral); lăturaș,
s. m. (locuitor al periferiei sau al unui cartier;
înv., locuitor care plătea numai dările la un feudal, fără să aibă obligații față de principe;
înv., străin, din afară; muncitor la minele de sare; cal de alături; cal de ajutor; nimfă de țîntar; ultimii dinți ai calului); lăturar (
var. lăturaș, lăturință),
s. n. (scîndura care se adaugă la căruță, pentru a fi încărcată mai mult); alătura,
vb. (a pune alături, a compara; a reuni, a adăuga); delătura,
vb. (a despărți), de la expresia de lături; înlătura,
vb. (a despărți, a separa; a da deoparte, a suprima); lătunoaie (
var. lătunoi, lăturoi),
s. f. (răritură, bucată de pînză neapretată și scămoșată; bucată de lemn, scîndură tăiată de lîngă scoarță), de la latură cu
suf. augmentativ -oi; lătunoios,
adj. (plin de scame; plin de rărituri).
lătúră (lătúri), s. f. – Zoi, apă murdară. –
Mr. lătură.
Lat. *lavatūra (Pușcariu 951; Candrea-Dens., 935; REW 4953; DAR),
cf. alb. ljatirë (Philippide, II, 646),
it. lavatura,
prov.,
sp.,
port. lavadura,
fr. lavure.
Cf. la. –
Der. lăturar,
s. n. (
Trans., Banat, copaie sau vas pentru lături); lături,
vb. (
Olt., a spăla superficial, a spăla cu apă murdară).
A ALĂTURÁ alătur tranz. 1) A face să se alăture. 2) A mai pune la ceea ce este; a adăuga. 3) fig. A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile și diferențele; a confrunta; a compara. /Din alături A SE ALĂTURÁ mă alătur intranz. 1) A se așeza alături; a se apropia mult (de ceva sau de cineva); a se alipi. 2) A deveni adeptul unei mișcări, al unui curent ideologic, împărtășindu-i ideile; a adera. ~ la părerea generală. /Din alături LÁTURĂ ~i f. 1) Parte laterală a unui obiect; margine. 2) Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului omenesc. 3) Direcție a unei mișcări (în spațiu sau în timp). ◊ În lături la o parte; într-o parte. 4) Aspect sub care poate fi privit un lucru. 5) Fiecare dintre liniile care mărginesc o figură geometrică sau dintre semidreptele care formează un unghi. [G.-D. laturii] /<lat. latora LĂTÚRI f. la pl. 1) Apă murdară rămasă după spălatul vaselor. 2) Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. 3) fig. Mâncare de proastă calitate. /<lat. lavaturae alăturà v.
1. a pune alăturea, a anexa, a compara, a pune în paralel;
2. a se apropia: nu poți să te alături de el.
lature f.
1. partea dreaptă sau stângă a corpului: se culcă pe laturea dreaptă;
2. partea laterală, margine: ședea pe laturea carului;
3. Geom. linie mărginașă: triunghiul are trei laturi;
4. parte de loc, direcțiune: vântul suflă din cele patru laturi ale lumii;
5. partea unui lucru în două laturi: templul deschise ale lui portale Em. [Lat. LATERA]. ║ adv.
lături (în), la oparte, înapoi.
lătùrì f. pl. apă în care s’au spălat rufe sau vase de bucătărie. [Lat. *LAVATURAE, spălături].
alắtur și
-éz, a
-á v. tr. (d. alăturea). Pun alăturea: a alătura o bancă de alta. Anexez: a alătura o scrisoare la alta saŭ alteĭa. Compar: a alătura un lucru cu altu. V. refl. Alăturați-vă de zid.
láture f., pl. laturĭ și là (lat. latus, luteris, lature; it. lato, pv. latz, fr. -les- [în Aix-les-Bains], sp. pg. lado). Coastă, parte de la margine: a dormi pe o lature (maĭ des: pe o coastă), a cădea pe o lature, laturile uneĭ corăbiĭ, uneĭ armate. Margine, hotar, limită: laturile lumiĭ. Geom. Linie cu care se mărginește o figură închisă: cele treĭ laturĭ ale unuĭ triunghĭ.
În lăturĭ, la o parte: ușile se deschiseră în lăturĭ. Strigăt imperativ: fugĭ în lăturĭ (la o parte)!
lătúrĭ f. pl. (lat. lavatura, *lautura, *latura, d. lavare, a spăla; it. lavatura, pv. sp. pg. lavadura, fr. lavure). Vest. Zoĭ, apă în care s’a spălat ceva, maĭ ales vorbind de apele rămase dela bucătărie. V.
scăldătură, spălătură, spolocanie. ALĂTURA vb. 1. a (se) anexa, a (se) atașa. (~ la memoriu actele necesare.) 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.) latură s. v. REGIUNE. ȚINUT. LATURĂ s. 1. (GEOM.) (înv.) plasă. (~ a unui poligon.) 2. dungă, margine, muchie. (~ patului, a cutiei.) 3. extremitate, margine, parte. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 4. coastă, dungă, parte. (Stă întins pe-o ~.) 5. direcție, parte, sens. (Veneau spre noi din toate ~.) 6. aspect, înfățișare. (~ veselă a lucrurilor.) LĂTURI s. pl. spălătură, zoaie, (rar) scursori (pl.), (Transilv. și Bucov.) hîlbe (pl.). (~ de vase.) lătúri, s.f., pl. – Apă murdără în care s-au spălat vasele. Resturi de mâncare muiate în apă, care se dau la animale: „Și, când le țâpa lături, spălături de vase, slăbănoacele să duceu de acolo” (Bilțiu, 1999: 174). – Probabil lat. lavatura „spălături” (< lat. lavare „a spăla”) (Scriban, Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX) sau din la „a (se) spăla” (DEX). lătúri, s.f., pl. – Apă murdară în care s-au spălat vasele. Resturi de mâncare muiate în apă, care se dau la animale: „Și, când le țâpa lături, spălături de vase, slăbănoacele să duceu de acolo” (Bilțiu 1999: 174). – Lat. lavo „a spăla” > der. lat. *lavatura (Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).