LĂTUREÁN, -EÁNCĂ, lătureni, -ence, s. m. și f. (Regional) Persoană care locuiește într-un sat vecin cu cel al vorbitorului. Feciorii din Mălini se prinseră la horă cu lăturenii, fetele din Mălini se prinseră și ele cu lăturencele. CAMILAR, TEM. 404. Galopînd, își văzu anii copilăriei cînd prindea în lunci caii lăturenilor... călărindu-i pînă după asfințita soarelui. id. N. I 310.

LĂTUREÁN, -EÁNCĂ, lătureni, -ence, s. m. și f. (Reg.) Persoană care locuiește într-un sat vecin cu cel al vorbitorului. – Din latură + suf. -ean.

lătureán, -ă, adj. (reg.) care locuiește afară de sat, la periferia lui.

lătureán, lătureni, s.m. – 1. Care locuiește la marginea satului; mărginaș. 2. Fecior din alt sat (Memoria, 2001). – Din latură + suf. -ean (DLRM, MDA).

lătureán, lătureni, s.m. – 1. Care locuiește la marginea satului; mărginaș. 2. Fecior din alt sat (Memoria 2001). – Din latură + -ean.

lăturean, lătureni s. m. (intl.) hoț din aceeași bandă.