lătunoaie definitie

18 definiții pentru lătunoaie

LĂTUNOÁIE, lătunoaie, s. f. 1. (Pop.) Gaură, răritură care se produce la marginile pânzei în timpul țesutului manual prin ruperea unor fire din urzeală. 2. Scândură plană pe o parte și convexă pe cealaltă, tăiată de la marginea unui buștean. [Var.: (2) lătunói (pl. lătunoi) s. m.] – Latură + suf. -oaie.
LĂTUNÓI s. n. v. lătunoaie.
LĂTUNOÁIE, lătunoi, s. f. 1. Gaură, răritură care se produce la marginile pânzei în timpul țesutului manual prin ruperea unor fire din urzeală. 2. Scândură plană pe o parte și convexă pe cealaltă, tăiată de la marginea unui buștean. [Pl. și: lătunoaie. = Var.: (2) lătunói s. n.] – Latură + suf. -oaie.
LĂTUNÓI s. n. v. lătunoaie.
LĂTUNOÁIE, lătunoi și lătunoaie, s. f. 1. Loc rărit, gaură, răritură care se face în pînză în timpul țesutului, prin ruperea unui fir (sau a mai multora) din urzeală. Mireasa scoate din ladă unul sau două valuri de pînză... Cîte una din neveste, mai bună de gură, numai strigă: Mai dați-o și pe la noi S-o cătăm de lătunoi. SEVASTOS, N. 70. Pe sulul cel denapoi O sută de lătunoi. MARIAN, S. 97. 2. Scîndură pe o parte plană și pe cealaltă convexă, tăiată de la marginea unui buștean. Cumpără... două lătunoaie groase, patru balamale, cîteva piroane, două belciuge. CREANGĂ, P. 321. Colibele, la munte, sînt făcute din lătunoi puse în formă conică. ȘEZ. V 3. – Variantă: (2) lătunói (REBREANU, I. 40) s. n.
LĂTUNÓI s. n. v. lătunoaie.
lătunoáie (pop.) s. f., g.-d. art. lătunoáiei; pl. lătunoáie
lătunói (reg.) s. m. / s. n., pl. lătunói / lătunoáie
lătunoáie s.f. / lătunói s.n., pl. lătunói / lătunoáie
LĂTUNOÁIE s. 1. (TEXT.) răritură, (reg.) cărare, strungă. (~ într-o țesătură.) 2. (reg.) margine. (~ folosită la o construcție.)
LĂTUNOÁIE ~ói f. 1) Răritură la marginea pânzei țesute manual, formată prin ruperea unor fire din urzeală. 2) Scândură cu o parte plană, iar cu alta convexă, tăiată de la marginea unui buștean.[Sil. -noa-ie; Var. lătunoi] /latură + suf. õaie
lătunói, lătunoáie, s.n. (înv.) 1. măsură de greutate pentru pește. 2. cocoloș din aluatul rămas.
lătunoaie f. Mold. 1. scândură groasă sau lată cu o lature convexă și alta plană: două lătunoae groase CR.; 2. răritură produsă din cauza firelor rupte ale urzelii; 3. un fel de plasă. [Munt. lăturoae: v. lature].
lătunoáĭe (est) și -roáĭe (vest) f., pl. oĭ (augm. d. lature). Vest. Pardaf, scîndură laterală care rămîne de la o grindă și care e rătundă pe o parte și plană pe cea-laltă. Îngroșătură în firu bătăturiĭ pînzeĭ, ceĭa ce e un defect: Pe sulu de dinapoĭ o sută de lătunoĭ, pe sulu de dinainte cine le maĭ ține minte? (P. P.). Fig. Defect, lipsă: a suplini o lătunoaĭe. V. cîrcĭob.
lătunóĭ n., pl. oaĭe (d. lature). Est. Lătunoaĭe. O veche măsură de greutate p. pește în sec. 18 (Iorga, Negoț. 229). Fc. Chilimoț maĭ mare făcut din aluatu rămas.
LĂTUNOAIE s. 1. (TEXT.) răritură, (reg.) cărare, strungă. (~ într-o țesătură.) 2. (reg.) margine. (~ folosite la o construcție.)
lătunói, s.n. – 1. Răritură în pânza ce se țese manual, produsă de firele rupte ale urzelii: „Că toată pânza-i lătunoi” (Bârlea, 1924, I: 96). 2. Legătură de vreascuri care se transportă pe umăr: „Și a legat un lătunoi de găteje” (Bilțiu, 1999: 341; Desești). 3. Mormoloci de broască (Lenghel, 1979). – Var. a lui lătunoaie (< latură + suf. -oaie) (Scriban, DEX, MDA).
lătunói, lătunoaie, s.n. – 1. Răritură în pânza ce se țese manual, produsă de firele rupte ale urzelii: „Că toată pânza-i lătunoi” (Bârlea 1924 I: 96). 2. Legătură de vreascuri care se transportă pe umăr: „Și a legat un lătunoi de găteje” (Bilțiu 1999: 341; Desești). 3. Mormoloci de broască (Lenghel 1979). – Din latură + -oi.

lătunoaie dex

Intrare: lătunoaie
lătunoaie
lătunoaie
lătunoi
lătunoi