lătrat definitie

22 definiții pentru lătrat

LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare.
LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.
LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare.
LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Faptul de a lătra (1); sunete caracteristice scoase de câini când latră; lătrare, lătrătură, hămăit, hămăitură, hămăială. – V. lătra.
LĂTRÁ, látru, vb. I. 1. Intranz. (Despre cîini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice acestor animale. Un dulău șchiop și zbîrlit se aruncă la dînsul lătrînd furios. REBREANU, R. I 93. Cîinii începură să latre, oamenii să se miște. BOLINTINEANU, O. 328. ◊ Fig. Rîul înjură și latră, Cînd vin apele mari se azvîrle și mușcă. DEȘLIU, G. 25. Un tun antiaerian lătra a pustiu către văzduh. CAMILAR, N. II 53. ◊ Expr. Cîinele care latră nu mușcă v. cîine. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și arătînd pe cine atacă cîinele) Cînele a lătrat La străin. COȘBUC, P. I 254. ♦ Tranz. (Popular) A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. Cînii-ar vrea să-i latre dar li-i lene, Și se uită după dînșii printre gene. D. BOTEZ, P. O. 163. Ia fugi, urîte... că pun cîinii de te latră. TEODORESCU, P. P. 326. Mă rup cîinii și mă latră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. 2. Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi într-una pe un ton de ceartă, a sări cu gura la cineva, a spune vrute și nevrute. Ce latră? întrebă căpitanul, și-i fu rușine de întrebare. CAMILAR, N. I 45. ♦ Intranz. (Rar) A țipa din cauza desperării, a durerii; a urla. Valeu! că mare păcat c-un plod! Îmi vine să latru. ALECSANDRI, T. I 126.
LĂTRÁT, lătraturi, s. n. Acțiunea de a lătra și rezultatul ei; sunetul caracteristic scos de cîini. Nu se mai auzea, decît foarte rar, cîte un lătrat de cîne. BUJOR, S. 29. În codri-adînci cățelul pămîntului tot latră. Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. EMINESCU, O. I 93. Amintește lătratul vesel al cînilor cînd li se dă drumul la goană. ODOBESCU, S. III 97.
lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră
lătrát (lă-trat) s. n., pl. lătráturi
lătrá vb. (sil. -tra), ind. prez. 3 sg. și pl. látră
lătrát s. n. (sil. -trat), pl. lătráturi
LĂTRÁ vb. a hămăi, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Câinii ~.)
LĂTRÁT s. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (Un ~ de câine.)
lătrá (látru, lătrát), vb. – A scoate sunete specifice cîinilor. Mr. alatru, alătrare, megl. latru, istr. lǫtru. Lat. latrāre (Pușcariu 949; Candrea-Dens., 958; REW 4928; Pascu, I, 30; DAR), cf. it. latrare, cat. lladrar, sp. ladrar. – Der. lătrat, s. n.; lătrător, adj. (care latră); lătrător, s. m. (cîine); lătrătură, s. f.; alătra, vb. (Olt., Banat, a lătra), cu a-, cf. acoperi, sau direct din lat. allatrare (Scriban).
A LĂTRÁ pers. 3 látră 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite, scurte și sacadate, caracteristice speciei; a hămăi. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de ceartă); a hămăi. 2. tranz. (despre câini) A ataca (în mod violent), scoțând sunete caracteristice speciei; a hămăi. [Sil. lă-tra] /<lat. latrare
LĂTRÁT ~uri n. 1) v. A LĂTRA. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos mai ales de câini; hămăit. [Sil. lă-trat] /v. a lătra
lătrà v. 1. a striga, vorbind mai ales de câini; 2. fam. a striga necontenit defăimând. [Lat. LATRARE].
lătrat n. strigătul câinelui.
látru, a lătrá v. intr. (lat. latrare). Se zice despre cîne cînd scoate strigăte de furie saŭ de bucurie. Fig. Vorbesc, strig prea mult defăĭmînd: a lătra pin gazete. A lătra la lună, a tot defăĭma fără motiv. V. tr. Cîniĭ m’aŭ lătrat tot drumu. – În vest (Olt. Ban. Serbia) alátru (cu a analogic saŭ după lat. allátro, -áre). V. hămăĭ, mîrîĭ.
LĂTRA vb. a hămăi, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Cîinii ~.)
LĂTRAT s. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (Un ~ de cîini.)
lătra, latru v. t. 1. a informa, a denunța, a trăda. 2. a vorbi emfatic și demagogic.
LĂTRÁT, -Ă, lătrați, -te, adj. v. LĂTRA. – [DEX ’98]

lătrat dex

Intrare: lătra
lătra verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -tra
Intrare: lătrat (fapt; -uri)
lătrat fapt; -uri substantiv neutru
  • silabisire: -trat
Intrare: lătrat (adj.)
lătrat adj.