LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui.

LĂRMUÍRE, lărmuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a lărmui și rezultatul ei; larmă. – V. lărmui.

LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. A face larmă, a produce zgomot mare. – Larmă + suf. -ui.

LĂRMUÍRE, lărmuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a lărmui și rezultatul ei; larmă. – V. lărmui.

LĂRMUÍ, lărmuiesc, vb. IV. Intranz. A face larmă, zgomot mare. Tot așa lărmuia și atunci vizitiul lui Nicodim Caznaș înainte de a-și prăvăli caii pe drumul către gară. GALAN, Z. R. 7. În mărăcinișuri lărmuiau păsărele de felurite neamuri. SADOVEANU, M. C. 184. Lărmuind cu bucurie, Bat în geam, fac zarvă multă. IOSIF, PATR. 46.

LĂRMUÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a lărmui și rezultatul ei; zgomot, larmă. Glasuri ascuțite de femei și copii spintecau lărmuirea bărbaților. REBREANU, R. II 249.

lărmuí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 să lărmuiáscă

lărmuíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lărmuírii; pl. lărmuíri

lărmuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lărmuiésc, imperf. 3 sg. lărmuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lărmuiáscă

lărmuíre s. f., g.-d. art. lărmuírii; pl. lărmuíri

LĂRMUÍ vb. (reg.) a hălălăi, (Transilv.) a loloti. (Cine ~?)

LĂRMUÍ vb. v. alarma, frământa, intriga, îngrijora, neliniști, speria, tulbura.

A LĂRMUÍ ~iésc intranz. A face larmă, gălăgie mare. /larmă + suf. ~ui

lărmuì v. a face larmă.

lărmuĭésc v. intr. (d. larmă saŭ ung. lármáznĭ). Trans. Barb. Fac gălăgie, vociferez.

LĂRMUI vb. (reg.) a hălălăi, (Transilv.) a loloti. (Cine ~?)

lărmui vb. v. ALARMA. FRĂMÎNTA. INTRIGA. ÎNGRIJORA. NELINIȘTI. SPERIA. TULBURA.