LĂNCÉR s. m. v. lăncier.

LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [Pr.: -ci-er. – Var.: lăncér s. m.] – Din fr. lancier (după lance).

LĂNCÉR s. m. v. lăncier.

LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. Soldat din vechea cavalerie a unor țări, care era înarmat cu lance. [Pr.: -ci-er. – Var.: lăncér s. m.] – Din fr. lancier (după lance).

LĂNCÉR s. m. v. lăncier.

LĂNCIÉR, lăncieri, s. m. (Învechit; și în forma lăncer) Soldat din cavalerie înarmat cu lance; sulițaș. Doamna B. mă primi cu un zîmbet încîntător... văzînd negura de gelozie ce se răspîndise pe fața mea întru vederea unui tînăr ofițer de lănceri ce vorbea cu dînsa. NEGRUZZI, S. I 39. Numărul lor... se urcă la douăzeci și patru mii oameni, din care 9200 pușcași, iar ceilalți lăncieri și săgetari. BĂLCESCU, O. I 103. – Pronunțat: -ci-er. – Variantă: lăncér s. m.

lănciér (-ci-er) s. m., pl. lănciéri

lănciér s. m. (sil. -ci-er), pl. lănciéri

LĂNCIÉR s. v. sulițaș.

lăncier m. soldat din cavalerie înarmat cu o lance.

*lăncér m. (d. lance, după fr. lancier). Sulițaș, numele roșiorilor înainte de anu 1868. (Un fel de cadril numit fr. les lanciers și le lancier și pron. pe rom. ca și pe fr., adică lansiĭé). – Cele doŭă regimente de lăncerĭ, la 1868, s’aŭ numit 1 de vînătorĭ și 2 de călărașĭ (fără lăncĭ), ĭar, la 1869, se înființă regimentu 3 de roșiorĭ (cu lăncĭ). Apoĭ, p. economie, toate aceste treĭ regimente s’aŭ prefăcut în 1 și 2 de roșiorĭ.

LĂNCIER s. (IST., MIL.) sulițaș, (înv.) fustaș, sulițar.