LĂNȚÚȘ, lănțușe, s. n. Lănțișor. – Lanț + suf. -uș.

LĂNȚÚȘ, lănțușe, s. n. Lănțișor. – Lanț + suf. -uș.

LĂNȚÚȘ, lănțușe, s. n. Diminutiv al lui lanț. 1. v. lanț (1). Pe Corbea-l aducea... Cu lănțușul pus la gît. TEODORESCU, P. P. 523. 2. v. lanț (2). Un fel de cercel la care sînt aninate șase lungi lănțușe de argint. ODOBESCU, S. I 420.

lănțúș s. n., pl. lănțúșe

lănțúș s. n., pl. lănțúșe

LĂNȚÚȘ s. v. lambă, lănțișor, vătrai.

lănțúg n., pl. urĭ și e (rus. dial. lancúg, pol. rut. lancuh, d. germ. *lannzug, șiru lanțuluĭ. Bern. V. lanț). Lanț de legat un cîne, o poartă. – În jud. Olt lắnțuș, în Bz. lănțic. Vechĭ lanțug, pl. je; lanțuh, pl. șe; dim. lanțujel, pl. e.

lănțuș s. v. LAMBĂ. LĂNȚIȘOR. VĂTRAI.