LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formație onomatopeică.

LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formație onomatopeică.

LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. (Familiar) A cînta neglijent, înlocuind cuvintele melodiei cu silaba «la» repetată într-una. A oprit sania ca să admire luna și a lălăit felurite cintece. REBREANU, R. I 230. Începu a lălăi o melodie țărănească, un cîntec duios de leagăn. MIRONESCU, S. A. 35. ◊ Absol. Pe la prînzul cel mare, iacătă-mă-s și eu de după dîmb, cu mîncarea sleită, veneam nu veneam, auzindu-i lălăind așa de cu chef. CREANGĂ, A. 54.

!lălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 lắlăie, imperf. 3 sg. lălăiá; conj. prez. 3 să lắlăie

lălăí vb., ind. prez. 1 sg. lălăiésc/lălăi, 3 sg. și pl. lălăiéște/lălăie, imperf. 3 sg. lălăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lălăiáscă/lălăie

LĂLĂI vb. v. fredona, îngâna.

A LĂLĂÍ ~iésc intranz. rar fam. A cânta monoton o melodie, înlocuind cuvintele cu un „la” continuu și repetat. [Și lălăi] /Onomat.

lălăì v. Mold. a păși legănându-se: auzindu-i lălăind așa de cu chef CR. [Lit. a umbla lela].

lắlăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. d. lă-lă, articulațiunile celuĭ care nu știe să cînte). Fam. Cînt mult și fără nicĭ o grație, de ex., ca un om beat. V. lolotesc.

lălăi vb. v. FREDONA. ÎNGÎNA.

lălăí, lălăiesc, vb. intranz. – A cânta monoton o melodie. – Formă onomatopeică (DEX, MDA).

lălăi, lălăiesc I. v. t. a cânta monoton, la nesfârșit o melodie, înlocuind textul acesteia cu silaba „la” II. v. r. a se mișca încet, a face un lucru fără pic de grabă