lălâu definitie

9 definiții pentru lălâu

LĂLẤU, -ẤIE, lălăi, adj. (Fam.) Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. [Pl. și: (f.) lălăie] – Probabil formație onomatopeică.
LĂLẤU, -ẤIE, lălâi, -âie, adj. Care are mișcări greoaie, leneșe, lipsite de grație; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (și murdar) îmbrăcat. – Probabil formație onomatopeică.
LĂLÎ́U, -Î́IE, lălîi, -e, adj. Cu mișcări greoaie și lipsite de grație; bleg. Groasă, lălîie, soioasă, bucătăreasa s-a iuțit. GALAN, Z. R. 144. Iar bietul Dragoș, deși era o matahală de om, mare și lălîie, se făcuse, totuși, mic, numai cît un purece. HOGAȘ, H. 25. Avea bărbat și o fată, balcîză și lălîie, de-ți era frică să înnoptezi cu dînsa în casă. CREANGĂ, A. 26. ♦ (Substantivat, rar) Prostănac, nătăfleț. N-ai decît să te duci... la colonadă, unde lălîii cască gura la mărfurile expuse prin magazine. NEGRUZZI, S. I 329.
!lălấu (fam.) adj. m., f. lălấie, pl. m. și f. lălấi
lălâu adj. m., pl. lălâi; f. sg. lălâie, pl. lălâie/lălâi
LĂLÂU adj. 1. v. bleg. 2. v. neglijent.
LĂLÂU ~ie (~i) și substantival Care se mișcă greoi și neîndemânatic; cu mișcări lipsite de grație; prostănac; nătărău. /Onomat.
lălî́ŭ, -î́ĭe adj. (cp. cu pv. lalo, sp. lelo, fr. Lorena lalá, om prost [Lbk. 4860] și cu sîrb. lóla, om lălîŭ [Bern. 1, 730], haĭmana [Dicț. Stevovicĭ]; pol. lola, femeĭe dezordonată). Fam. Iron. Prea înalt și slab (deșirat): fată lălîĭe, fete lălîĭ.
LĂLÎU adj. bleg, indolent, moale, molatic, molîu, mototol, (reg.) tofolog (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (Un om ~.)

lălâu dex

Intrare: lălâu
lălâu adjectiv