LĂIÉȘ, lăieși, s. m. Lăieț. [Pr.: lă-ieș] – Laie + suf. -aș.

LĂIÉȘ, lăieși, s. m. Lăieț. [Pr.: lă-ieș] – Laie + suf. -aș.

LĂIÉȘ, lăieși, s. m. Lăieț. Ursari Și lăieși și lingurari, Ce tot stați și pirotiți? CONTEMPORANUL, II 693.

!lăiéș adj. m., s. m., pl. lăiéși

lăiéș s. m., pl. lăiéși

LĂIÉȘ adj. v. lăieț.

lăieș a. și m. țigan de laie sau nomad, în opozițiziune cu țigan de vatră sau stabil: ne scot oamenii afară din sat ca pe niște lăieși CR.

lăĭáș și lăĭéț (vest) și lăĭéș (est) s. (d. laĭe). Cp. cu băĭăș, megiaș, plăĭaș). Țigan de laĭe (nomad). V. Țigan.

lăieș adj. v. LĂIEȚ.