lăhuză definitie

18 definiții pentru lăhuză

LĂHÚZĂ s. f. v. lăuză.
LĂÚZĂ, lăuze, s. f. Femeie care se află în primele 6-8 săptămâni după o naștere. [Var.: lăhúză, lehúză s. f.] – Din ngr. lehúsa.
LEHÚZĂ s. f. v. lăuză.
LĂHÚZĂ s. f. v. lăuză.
LĂÚZĂ, lăuze, s. f. Femeie care se află în primele 6-8 săptămâni după o naștere. [Var.: lăhúză, lehúză s. f.] – Din ngr. lehúsa.
LEHÚZĂ s. f. v. lăuză.
LĂÚZĂ, lăuze, s. f. Nume dat femeii în perioada de după nașterea unui copil, pînă la restabilirea sănătății. Nu te mai zbate și nu geme mai rău ca o lăuză, că ți-a fi degeaba osteneala. GALAN, Z. R. 244. – Pronunțat: lă-u-. – Variantă: lehúză (ALECSANDRI, T. 100) s. f.
LEHÚZĂ s. f. v. lăuză.
lăúză s. f., g.-d. art. lăúzei; pl. lăúze
lăúză s. f., g.-d. art. lăúzei; pl. lăúze
LĂÚZĂ s. (prin Transilv.) chendelă, slabă.
lăúză (lăúze), s. f. – Femeie care tocmai a născut. – Var. lăhuză, l(e)huză, cu der. ngr. λεχούσα, din gr. λεχώ, -ους „lăuză” (Roesler 571; Tiktin; DAR), cf. tc. löǵușa, bg. lehusa, mr. lihoană < ngr. λεχῶνα (după Conev 59, rom. ar proveni din bg.). – Der. lăuzie, s. f. (naștere, stare postnatală), din ngr. λεχουσία; lăuzi, vb. (a se scula după naștere).
LĂÚZĂ ~e f. Femeie în primele săptămâni de după naștere. [G.-D. lăuzei] /<ngr. lehúsa
lăuză f. femeie care stă în pat după ce a născut. [Și lehuză = gr. mod. LEHUZA (din léhos, pat)].
lehuză m. Mold. V. lăuză.
lăúză ș. a. V. lehuză.
lehúsă (vechĭ), lehúză (est) și lăúză (vest) f., pl. e (ngr. lehúsa, vgr. lehó, lehús, d. léhos, pat; bg. lehusa, turc lohusa). Femeĭe care șade în pat după ce a născut. V. chendelă.
U s. (prin Transilv.) chendelă, slabă.

lăhuză dex

Intrare: lăuză
lăuză substantiv feminin
lăhuză
lehuză