LĂFĂÍ, lăfăiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, întinzându-și corpul în voie. 2. A trăi comod, în belșug; a huzuri, a se desfăta. [Prez. ind. și: lắfăi] – Din magh. leffenni „a bălăbăni, a atârna”.

LĂFĂÍRE s. f. Faptul de a se lăfăi. – V. lăfăi.

LĂFĂÍ, lăfăiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, întinzându-și corpul în voie. 2. A trăi comod, în belșug; a huzuri, a se desfăta. [Prez. ind. și: lắfăi] – Din magh. leffenni „a bălăbăni, a atârna”.

LĂFĂÍRE, lăfăiri, s. f. Faptul de a se lăfăi. – V. lăfăi.

LĂFĂÍ, lăfăiesc și lăfăi, vb. IV. Refl. A sta comod, a-și întinde corpul în voie fără a se sinchisi de alții, p. ext. a trăi în belșug, a petrece în voie, a huzuri, a se desfăta. Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crap de frig. CREANGĂ, P. 252. Avea... ogradă încăpătoare în care se lăfăiau sumedenie de gobăi. CONTEMPORANUL, V 97. ◊ Fig. Nemaisfiindu-se să-și lase bucuria să i se lăfăie pe fața lucie de nădușeală, arătă într-acolo cu amîndouă mîinile. GALAN, Z. R. 213.

LĂFĂÍRE s. f. Acțiunea de a se lăfăi; trai bun, desfătare. Cît stă cioara-n par, atîta are să dureze lăfăirea voastră. CAMILAR, N. II 100.

!lăfăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lắfăie, imperf. 3 sg. se lăfăiá; conj. prez. 3 să se lắfăie

lăfăíre s. f., g.-d. art. lăfăírii

lăfăí vb., ind. prez. 1 sg. lăfăiésc/lăfăi, imperf. 3 sg. lăfăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăfăiáscă/lăfăie

lăfăíre s. f., g.-d. art. lăfăírii

LĂFĂÍ vb. 1. a se răsfăța, (înv. și reg.) a se proslăvi. (Se ~ pe cuptor.) 2. v. huzuri.

LĂFĂÍRE s. huzur.

A SE LĂFĂÍ mă ~iésc intranz. 1) A sta comod, întinzându-și corpul în voie. 2) A trăi din belșug și fără griji; a huzuri. /<ung. leffenni

lăfăì v. Mold. a ședea întins cu ifos: se lăfăe pe o canapea. [Ceh. LAHATI, a culca].

lắfăĭ și -ĭésc (mă) v. refl. (cp. cu nsl. lâjhati se, a hoĭnări). Iron. Șed întins (tologit, trîntit): sătulu se lăfăĭa pe canapea. Fig. Mă răsfăț: a te lăfăi în parale.

LĂFĂI vb. 1. a se răsfăța, (înv. și reg.) a se proslăvi. (Se ~ pe cuptor.) 2. a huzuri. (Se ~ în belșug.)

LĂFĂIRE s. huzur.

lăfăí, lăfăiesc, vb. refl. – A se răsfăța, a huzuri. – Din magh. leffenni „a atârna” (DEX).