LĂDÍȚĂ, lădițe, s. f. Diminutiv al lui ladă; lădișoară, lăduță. – Ladă + suf. -iță.

LĂDÍȚĂ, lădițe, s. f. Diminutiv al lui ladă; lădișoară, lăduță. – Ladă + suf. -iță.

LĂDÍȚĂ, lădițe, s. f. Diminutiv al lui ladă. Papagalul alb și roșu de pe lădița caterincei i-a amintit papagalul verde al Laurei. C. PETRESCU, Î. II 122. Fura tingirile cu bucate... și le ascundea în lădița trăsurii. GHICA, S. 76. Cearcă nencetat să vadă... de sînt la locul lor lădița, portofoliul și sipetele toate. NEGRUZZI, S. II 209.

lădíță s. f., g.-d. art. lădíței; pl. lădíțe

lădíță s. f., g.-d. art. lădíței; pl. lădíțe

LĂDÍȚĂ s. lădișoară, (rar) lădățuie, lăduță, (înv. și reg.) sicriaș, (înv.) chichiță, sicrinel.

LĂDÍȚĂ s. v. stup.

lădíță f., pl. e. Dim. d. ladă. (Și sîrb. dim. ladica).

LĂDIȚĂ s. lădișoară, (rar) lădățuie, lăduță, (înv. și reg.) sicriaș, (înv.) chichiță, sicrinel.

lădiță s. v. STUP.