Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru lăcui

LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui.
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de lac2, a vopsi cu lac2 (suprafața unui obiect). – Lac2 + suf. -ui.
LĂCUÍ, lăcuiesc, vb. IV. Tranz. A vopsi cu lac. Alții îl cară [materialul] mai departe, pentru a fi turnat în tipare, modelat, uscat, lăcuit. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2758.
lăcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 să lăcuiáscă
lăcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcuiésc, imperf. 3 sg. lăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcuiáscă
A LĂCUÍ ~iésc tranz. (obiecte, materiale) A acoperi cu lac; a da cu lac (în scop protector sau/și decorativ). /lac + suf. ~ui
lăcuì (locuì) v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [Ung. LAKN, forma literară locui a fost modelată după loc, cu care náre de a face].
1) lăcuĭésc (vechĭ) și locuĭésc v. intr. (ung. lakni, a locui. Locuĭesc supt infl. luĭ loc). Șed, îs stabilit într’un loc: a locui într’o casă, într’un oraș, la țară. V. tr. Barbariĭ locuĭaŭ odinioară Dacia.
2) lăcuĭésc v. tr. Daŭ (acoper) cu lac: pele lăcuită.
lăcuí, lăcuiesc, vb. intranz. – (pop.) A locui: „Leacu meu e pă vârvuri, / Lăcuiește-n decunguri” (Papahagi, 1925: 187). – Din magh. lakni „după loc” (Cihac, cf. DER); var. a lui locui (< magh. lakni) (MDA).
lăcuí, lăcuiesc, vb. intranz. – (pop.) A locui: „Leacu meu e pă vârvuri, / Lăcuiește-n decunguri” (Papahagi 1925: 187). – Din magh. lakni „după loc” (Cihac cf. DER).
lăcui, lăcuiesc v. t. (intl.) 1. a aresta. 2. a bate.

lăcui definitie

lăcui dex

Intrare: lăcui
lăcui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a