LĂCRĂMÁ1 vb. I v. lăcrima.

LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare.

LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.

LĂCRĂMÁ1 vb. I v. lăcrima.

LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a înlăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I] – Lat. lacrimare.

LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Cu lacrimi (în ochi); înlăcrimat. – V. lăcrima.

LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre om) A vărsa lacrimi, a plînge. Se despărți de calul ei, lăcrimînd. ISPIRESCU, L. 22. A plecat ochii în jos și a început a lăcrima. CREANGĂ, P. 99. Gheneralul... au și lăcrimat de bucurie. ODOBESCU, S. I 270. Dacă-i intîlni Măicuță bătrînă, Cu brîul de lînă, Din ochi lăcrimînd. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Fig. Safire pe ceruri lăcrimează. MACEDONSKI, O. I 153. ◊ Tranz. (Rar) Nu-ți mai lăcrima ochii. ALECSANDRI, P. P. 234. 2. (Despre ochi) A produce lacrimi (ca urmare a unei stări bolnăvicioase). Îmi lăcrimează ochii. – Variantă: lăcrămá (BART, E. 45, SAHIA, N. 24, EMINESCU, N. 12) vb. I.

LĂCRIMÁT, -Ă, lăcrimați, -te, adj. Udat, scăldat în lacrimi, plin de lacrimi; înlăcrimat. Fata umbla mai adesea razna prin păduri și prin livezi cu fruntea înnorată, cu fața lăcrimată. ODOBESCU, S. III 205. Ah! zise Zoe, înturnîndu-și lăcrimații ochi spre el. NEGRUZZI, S. I 18.

lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză

lăcrimá vb. (sil. -cri-), ind. prez. 1 sg. lăcriméz, 3 sg. și pl. lăcrimeáză; con. prez. 3 sg. și pl. lăcriméze

LĂCRIMÁ vb. v. plânge.

LĂCRIMÁT adj. v. plâns.

A LĂCRIMÁ ~éz intranz. 1) (despre oameni) A plânge (ușor) cu lacrimi; a fi năpădit de lacrimi. 2) (despre ochi) A secreta încontinuu lacrimi (din cauza unei dureri sau a unor emoții); a se umple de lacrimi. [Sil. lă-cri-] /<lat. lacrimare

lăcrămà v. a vărsa lacrimi. [Lat. LACRIMARE].

LĂCRIMA vb. a plînge. (De ce ~?)

LĂCRIMAT adj. înlăcrimat, plîns. (Om ~.)