LĂBÚȚĂ, lăbuțe, s. f. Diminutiv al lui labă. – Labă + suf. -uță.

LĂBÚȚĂ, lăbuțe, s. f. Diminutiv al lui labă. – Labă + suf. -uță.

LĂBÚȚĂ, lăbuțe, s. f. Diminutiv al lui labă. [Veverița] în două lăbuțe, își netezi mustățile. C. PETRESCU, R. DR. 93. O Lebădă și cîteva maimuțe Înconjurau dihania neroadă Ce se lăsase moale pe lăbuțe. TOPÎRCEANU, B. 97. Cîteodată îl lua în lăbuțele lui dinainte. ISPIRESCU, L. 286.

lăbúță s. f., g.-d. art. lăbúței; pl. lăbúțe

lăbúță s. f., g.-d. art. lăbúței; pl. lăbúțe

lăbuță, lăbuțe s. f. (dim.) palmă.