lățuí, lățuiésc, vb. IV (pop.) 1. a pune lețuri, șipci la o construcție. 2. a strânge în laț.

lățuì v. a pune lați.

1) lățuĭésc v. tr. (d. laț, leaț, leț). Pun lețurĭ uneĭ construcțiunĭ. – Și lețuĭesc.

2) lățuĭésc v. tr. (d. laț 2). Rar. Strîng în laț.