LÂNCEZEÁLĂ s. f. Stare de moleșeală trupească și sufletească; toropeală, lâncezire. ♦ Fig. Lipsă de activitate; stagnare. – Lâncezi + suf. -eală.

LÂNCEZEÁLĂ s. f. Stare de moleșeală trupească și sufletească; toropeală, lâncezire. ♦ Fig. Lipsă de activitate; stagnare. – Lâncezi + suf. -eală.

LÎNCEZEÁLĂ s. f. Stare de moleșeală trupească și sufletească, sleire de puteri; stare de inacțiune, toropeală, lîncezire. Tu nu lupți cu oamenii pentru a-i scoate din lîncezeală, ci ca să te pui bine cu dînșii. CĂLUGĂRU, O. P. 461. Picioarele nu se mai mișcară, ca și cînd ar fi fost butucite. Se miră de astă lîncezeală. ISPIRESCU, L. 35.

lâncezeálă s. f., g.-d. art. lâncezélii

lâncezeálă s. f., g.-d. art. lâncezélii

LÂNCEZEÁLĂ s. 1. lâncezire, moleșeală, moleșire, toropeală, toropire, (franțuzism rar) torpoare, (Munt. și Olt.) târomeală. (Stare de ~.) 2. v. stagnare.

LÂNCEZEÁLĂ f. 1) Stare de moleșeală, de somnolență; toropeală. 2) fig. Lipsă de activitate; stagnare. [G.-D. lâncezelii] /a lâncezi + suf. ~eală

lâncezeală f. 1. starea unei ființe slabe și bolnave; 2. descurajare morală sau fizică; 3. fig. lipsă de interes, de activitate.

lîncezeálă f., pl. elĭ. Starea ființeĭ care lîncezește.

LÎNCEZEALĂ s. lîncezire, moleșeală, moleșire, toropeală, toropire, (franțuzism rar) torpoare, (Munt. și Olt.) tîromeală. (Stare de ~.)