kolbe definitie

3 definiții pentru kolbe

KOLBE, Adolf Wilhelm Hermann (1818-1884), chimist german. Prof. univ. la Marburg și Leipzig. Cercetări în domeniul chimiei organice. A studiat electroliza acizilor grași și a realizat numeroase sinteze organice (a acidului acetic, a acidului salicilic – numită și sinteza K).
KOLBE, Georg (1877-1947), sculptor și litograf german. Fără a fi insensibil la exemplul lui Rodin, este influențat în mod special de experiențele lui Renoir și A. Maillol. Opera sa, de mici dimensiuni, are ca tematică predilectă nudul feminin într-o mișcare ritmică, exaltând bucuria de a trăi („Dansatoare”).
KOLBE, Maximilian Maria (1894-1941), preot polonez. Franciscan. Fondator al Ordinului călugăresc „Imaculata Fecioară”. Arestat datorită activității sale de susținere a mișcării de rezistență poloneze. În 1941, internat în lăgărul de concentrare de la Auschwitz, cere să fie trimis în buncărul morții în locul altui deținut. Martirizat. Canonizat (1982) de papa Ioan Paul al II-lea.

kolbe dex