kemençe definitie

2 definiții pentru kemençe

kemân (kemânche [medieval], kemânçe [otoman], kemençe [modern]), nume generic pentru un tip de instrumente cu coarde și arcuș al căror principiu comun îl constituie producerea de flajeolete (1) prin atingerea coardelor și nu călcarea lor. De origine persană, k. are o largă arie de răspândire; în lumea arabă, sub denumirea de kemange(h), are în general patru coarde și moștenește, probabil, instr. biz. pe care toți arabii l-au numit kemânçe-i Rûmi, lyra politiki (λύρα πολιτιχή, adică Constantinopol); sub denumirea kemance sau kemancea se întâlnește ca instr. pop., în țările din Transcaucazia (Azerbaidjan, Armenia, Georgia), în Anatolia și în unele părți ale Asiei Centrale, la care cele 3-4 coarde nu sunt secondate întotdeauna de coardele simpatice; în Balcani apare sub numele kemence (Bulgaria, v. și gădulcă) și kemane (fosta Iugoslavie). În vechile scrieri românești este menționat sub denumirea de k. Are corpul rotund, de forma unei nuci de cocos (din care este uneori construit), un gât lung, pe care sunt întinse coarde metalice. În partea inferioară are un „cui” (asemănător aceluia al vcl.), ceea ce permite ținerea instr. în poziție verticală. Lungimea totală: 850-900 mm. Este un instr. în egală măsură solistic și de ansamblu.
kemençe v. kemân.

kemençe dex

Intrare: kemân
kemân
kemance substantiv
kemânche substantiv
kemence substantiv