ke definitie

4 definiții pentru ke

pa, vu, ga, di, ke, zo, ni, numele notelor muzicale bisericeștĭ, care corespund cu do, re, mi, fa, sol, la, si.[1]
ke (χε, de la litera ε, care denumește și cifra 5), denumire dată în muzica psaltică (v. bizantină, muzică) unuia din cele șapte sunete diatonice care corespunde în nomenclatura silabică lui la*.
MENG ZI (MENG-TZU, MENG KE), latinizat MENCIUS (c. 372-c. 289 î. Hr.), filozof chinez. Cel mai de seamă reprezentant al confucianismului. A susținut că natura umană este originar bună, fiecare individ având patru sentimente înnăscute: compătimirea, rușinea și aversiunea, respectul și considerația, binele și răul; acestea pot fi dezvoltate sub forma a patru virtuți morale: bunăvoința, corectitudinea, simțul proprietății și înțelepciunea. Învățăturile sale, adunate în cartea care-i poartă numele, au exercitat o influență considerabilă asupra filozofiei chineze, alături de trei cărți clasice ale confucianismului.
ke subst. Treapta (nota) a cincea pe scara (gama) muzicii bisericești psaltice, situată între „di” și „zo”. [Scris și: che] – Din k (ch) (cons. de legătură) și gr. e(psilon).

ke dex

Intrare: ke
ke substantiv neutru (numai) singular