kant definitie

2 definiții pentru kant

Kant (Imanuel) m. filozof german, născut la Konigsberg, fundatorul criticismului filozofic prin operele sale: Critica rațiunii pure, Critica rațiunii practice și Critica judecății; kantismul sau doctrina filozofică a lui Kant, constă în studiul atentiv al omului, în analiza facultăților spiritului și în critica severă, a tuturor cunoștințelor umane (1724-1804).
KANT, Immanuel (1724-1804), filozof german. Prof. univ. la Königsberg. Întemeietor al criticismului. În continuarea disputelor dintre raționaliști (R. Descartes, G.W. Leibniz) și empiriști (J. Locke, G. Berkeley și D. Hume), filozofia transcendentală a lui K. a întreprins o inovatoare cercetare a limitelor gândirii, încercând să determine condițiile a priori ale cunoașterii (rațiunea pură), ale moralei (rațiunea practică) și ale judecății estetice și teleologice. După K., cunoașterea „lucrului în sine” este imposibilă, doar fenomenele fiind accesibile: inițial, senzațiile sunt ordonate de cele două intuiții a priori, spațiul și timpul, apoi percepțiile sunt raportate la obiecte empirice de către funcțiile sintetice ale intelectului, categoriile; pentru ca, prin rațiune, lucrurile să fie idealizate. În etică, K. supune acțiunile unui criteriu suprem al datoriei, imperativul categoric: „acționează întotdeauna după o maximă care ai vrea în același timp să devină o lege universală”. În estetică, K. instituie judecata de gust ca pe o universalitate neconceptualizată și nedemonstrabilă; legile științifice sunt posibile prin acceptarea judecății teleologice, care se sprijină pe conceptul a priori al finalității naturii. Op. pr.: „Critica rațiunii pure”, „Critica rațiunii practice”, „Prolegomene”, „Logică”.

kant dex