KÁLIU s. n. (Chim.) Potasiu. – Din germ. Kalium.

KÁLIU s. n. (Chim.) Potasiu. – Din germ. Kalium.

KÁLIU s. n. Potasiu.

káliu [liu pron. liu] s. n., art. káliul; simb. K

káliu s. n. [-liu pron. -liu], art. káliul; simb. K

KÁLIU s. v. potasiu.

KÁLIU s.n. Potasiu. // (În forma kali-) Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) potasiu”, „de potasiu”, „potasic”. [Pron. -liu. / < germ. Kalium].

KÁLIU s. n. potasiu. (< germ. Kalium)

KÁLIU n. Metal alcalin moale, de culoare albă-argintie, foarte reactiv, care în natură se găsește sub formă de săruri și se întrebuințează ca îngrășământ agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu] /< germ. Kalium

*káliŭ, V. caliŭ.

KÁLIU s. n. Metal alcalin moale, de culoare albă-argintie, foarte reactiv, care în natură se găsește sub formă de săruri și se întrebuințează ca îngrășământ agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu pron. -lìu; art. káliul; simb. K] (din germ. Kalium < lat. kali [din salsola kali = săricică, ciurlan, plantă din care, prin ardere, se obținea sodă] < ar. qalī, formă vulg. din qily = săricică; cenușa rezultată în urma arderii ei; v. și alcaliu) [def. NODEX; etim. TLF]

KALIU s. (CHIM.) potasiu.