juxtapunere definitie

2 intrări

27 definiții pentru juxtapunere

JUXTAPÚNE, juxtapún, vb. III. Tranz. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura. ♦ Refl. și tranz. (Gram.) A (se) îmbina prin juxtapunere. – Din fr. juxtaposer (după pune).
JUXTAPÚNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare, juxtapoziție. ♦ (Gram.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; parataxă. – V. juxtapune.
JUXTAPÚNE, juxtapún, vb. III. Tranz. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura. ◊ Refl. și tranz. (Gram.) A (se) îmbina prin juxtapunere. – Din fr. juxtaposer (după pune).
JUXTAPÚNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare, juxtapoziție. ♦ (Gram.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; parataxă. – V. juxtapune.
JUXTAPÚNE, juxtapún, vb. III. Tranz. A pune ceva alături, unul lîngă altul; a alătura.
JUXTAPÚNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare. ♦ (Gram.) Alăturare, fără ajutorul vreunei conjuncții, a două propoziții care se află, în ceea ce privește sensul, într-un raport de coordonare sau de subordonare.
juxtapúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juxtapún, 2 sg. juxtapúi, 1 pl. juxtapúnem; conj. prez. 3 să juxtapúnă; ger. juxtapunấnd; part. juxtapús
juxtapúnere s. f., g.-d. art. juxtapúnerii; pl. juxtapúneri
juxtapúne vb. pune
juxtapúnere s. f., g.-d. art. juxtapúnerii; pl. juxtapúneri
JUXTAPÚNE vb. v. alătura.
JUXTAPÚNERE s. (GRAM.) juxtapoziție, parataxă.
JUXTAPÚNERE s. v. alăturare.
JUXTAPÚNE vb. III. tr. A alătura. [P.i. juxtapún. / după fr. juxtaposer].
JUXTAPÚNERE s.f. Acțiunea de a juxtapune; alăturare; juxtapoziție. ♦ Alăturare a două propoziții fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă. [< juxtapune].
JUXTAPÚNE vb. tr. a pune alături; a alătura. (după fr. juxtaposer)
JUXTAPÚNERE s. f. acțiunea de a juxtapune; juxtapoziție. ◊ alăturare a două cuvinte, propoziții sau fraze fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă. (< juxtapune)
A JUXTAPÚNE juxtapún tranz. 1) (obiecte) A pune unul lângă altul; a așeza alături; a alătura. 2) (părți de propoziție) A face să se juxtapună. /<fr. juxtaposer
A SE JUXTAPÚNE se juxtapún intranz. (despre părți de propoziție) A se îmbina prin juxtapunere. /<fr. juxtaposer
JUXTAPÚNERE ~i f. lingv. Procedeu de legătură între propoziții independente sintactic (dar corelate semantic), constând în simpla lor alăturare, fără conjuncție; parataxă. [G.-D. juxtapunerii] /v. a juxtapune
juxtapune v. 1. a (se) pune una lângă alta; 2. Fiz. se zice de moleculele cari se alătură succesiv de altele, deja reunite într’o masă sensibilă.
juxtapunere f. alăturare: cristalele se formează prin juxtapunerea moleculelor analoge.
* juxtapún, -pús, a -púne v. tr. (compus d. lat. juxta, și pónere, a pune). Alătur, pun unu lângă altu: a juxtapune terminiĭ uneĭ seriĭ. V. refl. Mineralele cresc pin agregarea moleculelor care se juxtapun.
juxtapune vb. v. ALĂTURA.
JUXTAPUNERE s. (GRAM.) parataxă.
juxtapunere, alăturarea a două sunete (sau acorduri*) într-o gamă sau o formațiune sintactică (1) oarecare. J. poate avea loc prin conjuncție* sau prin disjuncție.
JUXTAPÚNERE (PARATÁXĂ) s. f. (< juxtapúne, după fr. juxtaposer): alăturare a două cuvinte într-o structură compusă, a unei părți de propoziție de elementul regent, a două părți de propoziție în cadrul propoziției, a unei părți de propoziție și a unei propoziții, a două propoziții și a două fraze. Termen folosit în sintagmele compunere prin juxtapunere, coordonare prin juxtapunere și subordonare prin juxtapunere (v.). J. este nemarcată sau marcată cu virgulă, punct și virgulă sau două puncte.

juxtapunere dex

Intrare: juxtapune
juxtapune conjugarea a X-a grupa a III-a verb tranzitiv
Intrare: juxtapunere
juxtapunere substantiv feminin