JUXTAPOZÍȚIE, juxtapoziții, s. f. (Rar) Juxtapunere. – Din fr. juxtaposition.

JUXTAPOZÍȚIE, juxtapoziții, s. f. (Rar) Juxtapunere. – Din fr. juxtaposition.

juxtapozíție (rar) (-ți-e) s. f., art. juxtapozíția (-ți-a), g.-d. art. juxtapozíției; pl. juxtapozíții, art. juxtapozíțiile (-ți-i-)

juxtapozíție s. f. poziție

JUXTAPOZÍȚIE s. v. juxtapunere.

JUXTAPOZÍȚIE s.f. Juxtapunere. [Gen. -iei, var. juxtapozițiune s.f. / < fr. juxtaposition].

JUXTAPOZIȚIÚNE s.f. v. juxtapoziție.

JUXTAPOZÍȚIE s. f. juxtapunere. (< fr. juxtaposition)

* juxtapozițiúne f. (lat. juxta, alăturea, și positio, -ónis, pozițiune). Acțiunea de a saŭ de a se juxtapune. Starea lucrului juxtapus. Modu pin care cresc corpurile anorganice (adică pin alipirea succesivă a moleculelor noŭă de un sîmbure primitiv).