juvete definitie

2 intrări

21 definiții pentru juvete

JUVẮȚ, juvețe, s. n. Laț la capătul unei funii; ștreang. [Pl. și: juvățuri] – Din ucr. žyvec.
JUVÉTE, juveți, s. m. Nume generic dat peștilor mărunți. ♦ (Fam.) Epitet dat oltenilor. – Et. nec.
JUVẮȚ, juvețe, s. n. Laț la capătul unei funii; ștreang. [Pl. și: juvățuri] – Din ucr. žyvec.
JUVÉTE, juveți, s. m. Nume generic dat peștilor mărunți. ♦ (Fam.) Epitet dat oltenilor. – Et. nec.
JUVẮȚ, juvețe și juvățuri, s. n. Laț la capătul unei funii, pentru a prinde un animal sau pentru a spînzura pe cineva; ștreang. Ține calul de juvăț. ▭ Duma puse juvățul în gîtul moșneagului. CAMILAR, N. I 206. Apropiindu-se de laturi, amîndoi frații zvîrliră juvățurile. Calul tînărului cu coif de argint fu smucit îndărăt și căzu. SADOVEANU, F. J. 192. Și s-aude că acuma s-a așezat putere mare la domnie, de-i sparge pe cei ce săvîrșesc blăstămății; ș-or pieri și bieții noștri feciori în furci, cu juvăț de gît. id. N. P. 376.
JUVÉTE, juveți, s. m. Pește mărunt, de orice specie. De primăvara pînă toamna tîrziu, cu tîrbocul, pe malul bălții, prinde juveți și cu asta se hrănește. STANCU, D. 314. Toată apa că-mi vîna. Ziua și noaptea tot da, Nici juvete nu prindea. PĂSCULESCU, L. P. 176.
juvắț s. n., pl. juvéțe
juvéte s. m., pl. juvéți
juvăț s. n., pl. juvéțe
juvéte s. m., pl. juvéți
JUVĂȚ s. v. laț, ștreang, val.
JUVÉTE s. v. baboi, babușcă, fâță, oltean.
juvắț (juvéțe), s. n.1. Laț de prins cîinii. – 2. Lațul spînzurătoarei, ștreang. Sl. živĭcĭ (Conev 130), cf. rut. živec (DAR).
JUVẮȚ juvéțe n. Ochi care poate fi strâns, format prin înnodare la capătul unei frânghii, folosit, mai ales, pentru a prinde un animal; laț. /<ucr. žyvec
juvăț, juvețe, s.n. (reg.) 1. laț, sfâc, arcan (la capătul unui ștreang sau al unei funii) spre a prinde ceva cu el. 2. (la hamurile calului) valul ștreangului. 3. funie de spânzurat oameni; coardă, ștreang de spânzurătoare.
juvăț n. lațul ștreangului (la cal). [Origină necunoscută].
juvắț n., pl. ețe (rudă cu gînj). Est. Arcan, laț de prins animalele. Șĭ-a pus juvățu’n gît, s’a spînzurat. V. bilț.
juvéte, juveți, s. m. A șaptea literă din alfabetul chirilic românesc: Ж ж (echivalentă a literei j). ♦ p. ext. (pop.) nume dat valetului la jocul de cărți. Din sl. живете
juvăț s. v. LAȚ. ȘTREANG. VAL.
juvete s. v. BABOI. BABUȘCĂ. FÎȚĂ. OLTEAN.
juvete, juveți s. m. 1. (cart.) valet. 2. (peior.) om naiv și credul, de pe urma căruia se poate profita cu ușurință.

juvete dex

Intrare: juvăț
juvăț 2 pl. -uri substantiv neutru
juvăț 1 pl. -e substantiv neutru
Intrare: juvete
juvete substantiv masculin admite vocativul