justificare definitie

2 intrări

24 definiții pentru justificare

JUSTIFICÁ, justífic, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just (1), legitim, a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți; a motiva. 2. Refl. A da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc.; a se dezvinovăți. 3. Tranz. A dovedi întrebuințarea legală a unor sume de bani, a unor materiale etc. – Din lat. justificare, fr. justifier.
JUSTIFICÁRE, justificări, s. f. Acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei; justificație, îndreptățire, motivare. – V. justifica.
JUSTIFICÁ, justífic, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just (1), legitim, a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți; a motiva. 2. Refl. A da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc.; a se dezvinovăți. 3. Tranz. A dovedi întrebuințarea legală a unor sume de bani, a unor materiale etc. – Din lat. justificare, fr. justifier.
JUSTIFICÁRE, justificări, s. f. Acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei; justificație, îndreptățire, motivare. – V. justifica.
JUSTIFICÁ, justífic, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just, drept, legitim; a îndreptăți, a motiva. Trebuia să ne justificăm prezența. IBRĂILEANU, A. 120. 2. Refl. A se dezvinovăți, a se disculpa: a da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc. La chemările, pe care le ghicim violente, ale lui Gh. Eminovici, Eminescu răspunde într-un tîrziu, justificîndu-se cu oarecare humor. CĂLINESCU, E. 237. 3. Tranz. (Cu privire la bani, cheltuieli, materiale etc.) A dovedi întrebuințarea legală a unor sume, materiale etc.
JUSTIFICÁRE, justificări, s. f. Acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei. Justificarea unei absențe.
justificá (a ~) vb., ind. prez. 3 justífică
justificáre s. f., g.-d. art. justificắrii; pl. justificắri
justificá vb., ind. prez.1 sg. justífic, 3 sg. și pl. justífică
justificáre s. f., g.-d. art. justificării; pl. justificări
JUSTIFICÁ vb. 1. a îndreptăți, a motiva, (livr.) a legitima, a legitimiza. (Toate acestea ~ hotărârea lui.) 2. v. scuza. 3. a autoriza, a îndreptăți, a îngădui, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.) 4. v. dezvinovăți. 5. a se explica. (Nu e cazul să te ~.)
JUSTIFICÁRE s. 1. îndreptățire, justificație logică, motivare, motivație, rațiune, temei, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei hotărâri.) 2. logică, motivare, noimă, rațiune, rost, sens, temei. (Nu văd ~ acestei hotărâri.) 3. explicare, explicație, motivare. (Există vreo ~ a gestului său?) 4. v. scuză. 5. v. dezvinovățire.
A justifica ≠ a acuza
JUSTIFICÁ vb. I. 1. tr. A îndreptăți; a motiva. 2. tr., refl. A (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.). 3. A dovedi folosirea legală a unor bani, a unor materiale etc. [P.i. justific, 3,6 -că. / < lat. iustificare, cf. fr. justifier].
JUSTIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei; justificațiune. / < justifica].
JUSTIFICÁ vb. I. tr. 1. a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți, a motiva. 2. a dovedi folosirea legală a unor bani, materiale. II. tr., refl. a (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.). (< fr. justifier, lat. iustificare)
A JUSTIFICÁ justífic tranz. 1) (acțiuni, opinii) A demonstra prin probe ca fiind just sau legitim; a îndreptăți. 2) (cheltuieli financiare sau materiale) A demonstra documentar ca fiind legal sau folosit după destinație. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăți; a dezvinui; a disculpa. /<fr. justifier, lat. justificare
A SE JUSTIFICÁ mă justífic intranz. (despre persoane) A-și demonstra nevinovăția (prin explicații și dovezi); a se dezvinovăți; a se dezvinui; a se disculpa. /<fr. justifier, lat. justificare
justificà v. 1. a arăta, a dovedi inocența cuiva: a justifica pe un acuzat; 2. a legitima: scopul nu justifică mijloacele; 3. a arăta adevărul unui fapt.
justificare f. 1. acțiunea de. a (se) justifica; 2. probe ce servesc a justifica pe cineva.
* justífic, -á v. tr. (lat. justifico, -áre, d. justus, just, și fácere, a face). Demonstrez, probez inocența, dezvinovățesc: a justifica un acuzat. Fig. Legitimez, scuz: scopu nu justifică mijloacele. Daŭ proba, motivez: a justifica un act, o cheltuĭală. Teal. Fac just. V. refl. Îmĭ probez inocența. V. îndrept.
* justificațiúne f. (lat. justificátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a te justifica. Proba unuĭ lucru: justificațiunea unuĭ fapt. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.
JUSTIFICA vb. 1. a îndreptăți, a motiva, (livr.) a legitima. (Toate acestea ~ hotărîrea lui.) 2. a motiva, a scuza. (Scopul ~ mijloacele.) 3. a autoriza, a îndreptăți, a îngădui, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.) 4. a (se) apăra, a (se) dezvinovăți, a (se) disculpa, a (se) scuza, (rar) a (se) dezvinui, (înv. și reg.) a (se) cura, (înv.) a (se) îndreptăți, a (se) mîntui. (Nu te mai ~ atîta!) 5. a se explica. (Nu e cazul să te ~.)
JUSTIFICARE s. 1. îndreptățire, motivare, motivație, rațiune, temei, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei hotărîri.) 2. logică, motivare, noimă, rațiune, rost, sens, temei. (Nu văd ~ acelei hotărîri.) 3. explicare, explicație, motivare. (Există vreo ~ a gestului său?) 4. motivare, motivație, scuză, (rar) scuzare, (înv.) răspuns. (Nu are nici o ~ pentru cele făcute.) 5. dezvinovățire, disculpare, scuză, (rar) dezvinuire, scuzare. (O ~ neconvingătoare.)

justificare dex

Intrare: justifica
justifica verb grupa I conjugarea I
Intrare: justificare
justificare substantiv feminin