JUSTIFICÁȚIE, justificații, s. f. (Rar) Justificare. [Var.: justificațiúne s. f.] – Din fr. justification, lat. justificatio, -onis.

JUSTIFICAȚIÚNE s. f. v. justificație.

JUSTIFICÁȚIE, justificații, s. f. Justificare. [Var.: justificațiúne s. f.] – Din fr. justification, lat. justificatio, -onis.

JUSTIFICAȚIÚNE s. f. v. justificație.

justificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. justificáția (-ți-a), g.-d. art. justificáției; pl. justificáții, art. justificáțiile (-ți-i-)

justificáție s. f., (sil. -ți-e), art. justificáția (sil. -ți-a), g.-d. art. justificáției; pl. justificáții, art. justificáțiile (sil. -ți-i-)[1]

JUSTIFICÁȚIE s. v. justificare.[1]

JUSTIFICÁȚIE s.f. v. justificațiune.

JUSTIFICAȚIÚNE s.f. Justificare. [Var. justificație s.f. / < fr. justification, lat. iustificatio].

JUSTIFICÁȚIE s. f. justificare. (< fr. justification, lat. iustificatio)

* justificațiúne f. (lat. justificátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a te justifica. Proba unuĭ lucru: justificațiunea unuĭ fapt. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.