Dicționare ale limbii române
JURUÍT, -Ă, juruiți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). 2. S. f. (Reg.) Făgăduială, promisiune; (concr.) lucru promis. – V. jurui1.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
JURUÍT, -Ă, juruiți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). 2. S. f. (Reg.) Făgăduială, promisiune; (concr.) lucru promis. – V. jurui1.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
JURUÍT, -Ă, juruiți, -te, adj. (Regional) Făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). Este-un cuțit mistuit De la mă-ta juruit. BIBICESCU, P. P. 324.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
JURUÍTĂ, juruite, s. f. (Învechit) Promisiune, făgăduială; lucru promis. Au și primit nu numai juruita, ci încă și cîte un bacșiș bun. SBIERA, P. 69.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
juruít (înv., reg.) adj. m., pl. juruíți; f. juruítă, pl. juruíte
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
juruítă (reg.) s. f., g.-d. art. juruítei; pl. juruíte
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
juruít adj. m., pl. juruíți; (făgăduială) f. sg. juruítă, pl. juruíte
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
JURUÍTĂ s. – v. angajament, asigurare, cuvânt, făgăduială, făgăduință, legământ, promisiune, vorbă.
- sursa: Sinonime 2002
- permalink
juruítă f., pl. e. Mold. Vechĭ. Juruință. Lucru juruit (promis).
- sursa: Scriban 1939
- permalink
juruită s. v. ANGAJAMENT. ASIGURARE. CUVÎNT. FĂGĂDUIALĂ. FĂGĂDUINȚĂ. LEGĂMÎNT. PROMISIUNE. VORBĂ.
- sursa: Sinonime82 1982
- permalink