JURUÍT, -Ă, juruiți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). 2. S. f. (Reg.) Făgăduială, promisiune; (concr.) lucru promis. – V. jurui1.

JURUÍT, -Ă, juruiți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). 2. S. f. (Reg.) Făgăduială, promisiune; (concr.) lucru promis. – V. jurui1.

JURUÍT, -Ă, juruiți, -te, adj. (Regional) Făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). Este-un cuțit mistuit De la mă-ta juruit. BIBICESCU, P. P. 324.

JURUÍTĂ, juruite, s. f. (Învechit) Promisiune, făgăduială; lucru promis. Au și primit nu numai juruita, ci încă și cîte un bacșiș bun. SBIERA, P. 69.

juruít (înv., reg.) adj. m., pl. juruíți; f. juruítă, pl. juruíte

juruítă (reg.) s. f., g.-d. art. juruítei; pl. juruíte

juruít adj. m., pl. juruíți; (făgăduială) f. sg. juruítă, pl. juruíte

JURUÍTĂ s. – v. angajament, asigurare, cuvânt, făgăduială, făgăduință, legământ, promisiune, vorbă.

juruítă f., pl. e. Mold. Vechĭ. Juruință. Lucru juruit (promis).

juruită s. v. ANGAJAMENT. ASIGURARE. CUVÎNT. FĂGĂDUIALĂ. FĂGĂDUINȚĂ. LEGĂMÎNT. PROMISIUNE. VORBĂ.