Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru juruință

JURUÍNȚĂ, juruințe, s. f. (Înv. și reg.) Făgăduială solemnă, jurământ. [Pl. și: juruinți] – Jurui1 + suf. -ință.
JURUÍNȚĂ, juruințe, s. f. (Înv. și reg.) Făgăduială solemnă, jurământ. [Pl. și: juruinți] – Jurui1 + suf. -ință.
JURUÍNȚĂ, juruințe și juruinți, s. f. (Învechit) Făgăduială solemnă; jurămînt. Ai ademenit-o cu juruinți mincinoase. NEGRUZZI, S. I 19.
juruínță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. juruínței; pl. juruínțe
juruínță s. f., g.-d. art. juruínței; pl. juruínțe
JURUÍNȚĂ s. v. angajament, asigurare, cuvânt, fagăduială, făgăduință, jurământ, legământ, promisiune, vorbă.
juruință f. promisiune solemnă.
juruínță f., pl. e. Promisiune solemnă.
juruință s. v. ANGAJAMENT. ASIGURARE. CUVÎNT. FĂGĂDUIALĂ. FĂGĂDUINȚĂ. JURĂMÎNT. LEGĂMÎNT. PROMISIUNE. VORBĂ.

Juruință dex online | sinonim

Juruință definitie

Intrare: juruință
juruință 2 pl. -i substantiv feminin
juruință 1 pl. -e substantiv feminin