Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru jur─âtoare

JUR─éT├ôR, -O├üRE, jur─âtori, -oare, s. m. ╚Öi f. (├«nv.) Persoan─â care jur─â ├«n calitate de martor ├«n fa╚Ťa unei instan╚Ťe judiciare. ÔÇô Jura + suf. -─âtor.
JUR─éT├ôR, -O├üRE, jur─âtori, -oare, s. m. ╚Öi f. (├Änv. ╚Öi pop.) Persoan─â care jur─â ├«n calitate de martor ├«n fa╚Ťa unei instan╚Ťe judiciare. ÔÇô Jura + suf. -─âtor.
JUR─éT├ôR, -O├üRE, jur─âtori, -oare, s. m. ╚Öi f. (├Änvechit) Persoan─â care jur─â ├«n calitate de martor ├«n fa╚Ťa unei instan╚Ťe judec─âtore╚Öti. ╚śi-a cump─ârat jur─âtori, ╚śi-a pl─âtit judec─âtori. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 5/2. Floricic─â, floricea, M├«ndr─â, m├«ndruleana mea, A╚Ö jura cu jur─âtori C-ai purtat un car de flori. JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. 440.
jurătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. jurătoárei; pl. jurătoáre
jurătór (înv.) s. m., pl. jurătóri
jurătoáre s. f., g.-d. art. jurătoárei; pl. jurătoáre
jur─ât├│r s. m., pl. jur─ât├│ri
JUR─éT├ôR ~i m. ├«nv. Persoan─â care depune m─ârturie sub un jur─âm├ónt ├«n fa╚Ťa unei instan╚Ťe judiciare. /a jura + suf. ~─âtor
jur─âtor m. cel ce jur─â.
jur─ât├│r m. Vech─ş. Martur care jura cu impricinatu. Megia╚Öi─ş jur─âtor─ş (numi╚Ť─ş uneor─ş ╚Öi adeveritor─ş, tocmelnic─ş or─ş judec─âtor─ş) era┼ş judec─âtor─ş, ─şar hot─âr├«rea lor era suveran─â (G─şur. 1920, 41-42). V. lege.
JUR─éTORI (< jur) subst. (La pl.) (├Än Evul Mediu ├«n ╚Üara Rom├óneasc─â ╚Öi Moldova) institu╚Ťie juridic─â, derivat─â din ob╚Öte, ├«n care 6, 12, 24 sau 48 oameni ale╚Öi sau numi╚Ťi, cerceteaz─â litigiul (civil sau penal) ╚Öi expun domnului hot─âr├órea lor, depun├ónd jur─âm├ónt; ├«n caz c─â domnul nu era de acord cu hot─âr├órea luat─â, trimitea al╚Ťi j., de obicei ├«n num─âr dublu.

Jur─âtoare dex online | sinonim

Jur─âtoare definitie

Intrare: jur─âtoare
jur─âtoare admite vocativul substantiv feminin