JUPUITÚRĂ, jupuituri, s. f. Rană produsă prin jupuirea pielii; jupuială. [Pr.: -pu-i-] – Jupui + suf. -tură.

JUPUITÚRĂ, jupuituri, s. f. Rană produsă prin jupuirea pielii; jupuială. [Pr.: -pu-i-] – Jupui + suf. -tură.

JUPUITÚRĂ, jupuituri, s. f. Rană produsă prin jupuirea pielii; rosătură, juliturâ Avea faimă și de veterinar, căci se pricepea să tămăduiască jupuiturile, bubele, tignafesul. PAS, L. I 71. Pulpele-i uscate care se văd prin sfîșiitura nădragilor sînt pline de jupuituri. CARAGIALE, O. I 301.

jupuitúră s. f., g.-d. art. jupuitúrii; pl. jupuitúri

jupuitúră s. f., g.-d. art. jupuitúrii; pl. jupuitúri

JUPUITÚRĂ s. v. julitură.

JUPUITÚRĂ ~i f. 1) Loc de pe care a fost jupuiată pielea. 2) Rană provocată prin jupuirea pielii. /a jupui + suf. ~tură

JUPUITURĂ s. julitură, zdrelitură. (O ~ la un deget.)