JUNGHÉR, junghere, s. n. Pumnal, stilet, junghi (2). – Junghia + suf. -ar.

JUNGHIÁ, júnghii, vb. I. Tranz. (Pop.) A înjunghia. [Pr.: -ghi-a] – Lat. jugulare.

JUNGHIÉRE, junghieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a junghia; înjunghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. junghia.

JUNGHÉR, junghere, s. n. (Înv.) Pumnal, stilet, junghi (2). – Junghia + suf. -ar.

JUNGHIÁ, júnghii, vb. I. Tranz. (Pop.) A înjunghia. [Pr.: -ghi-a] – Lat. jugulare.

JUNGHIÉRE, junghieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a junghia; înjunghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. junghia.

JUNGHÉR, junghere, s. n. (Învechit și arhaizant; și în forma junghier) Pumnal, stilet. Jderul cel mititel își trase de la cingătoare jungherul cu plăsele de corn de cerb și-i cercă ascuțișul. SADOVEANU, F. J. 35. Se depărtau arnăuți cu fustanelă pipăindu-și nelipsitele junghiere și pistoale la brîu. C. PETRESCU, A. R. 8. La brîu [avea] satîr și jungher. ODOBESCU, S. I 65. ♦ Fig. Junghi, durere ascuțită. Un jungher îi pătrunse pieptul și sîngele i se opri la inimă. SADOVEANU, M. 120. – Variantă: junghiér s. n.

JUNGHIÉR s. n. v. jungher.

junghér s. n., pl. junghére

junghiá (a ~) (pop.) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. júnghii, 3 júnghie (-ghi-e), 1 pl. junghiém; ger. junghiínd (-ghi-ind)

junghiére (pop.) (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. junghiérii; pl. junghiéri

junghér s. n., pl. junghére

junghiá vb. (sil. -ghi-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. júnghii, 3 sg. și pl. júnghie (sil. -ghi-e), 1 pl. junghiém (sil. -ghi-em); ger. junghiínd (sil. -ghi-ind)

junghiére s. f. (sil. -ghi-e-), g.-d. art. junghiérii; pl. junghiéri

JUNGHÉR s. v. pumnal, stilet.

JUNGHIÁ vb. v. înjunghia, tăia.

JUNGHIÉRE s. v. înjunghiere, spintecare, spintecat, tăiere.

junghiá (-ghiu, junghiát), vb. – 1. A înjunghia, a pune cuțitul la gît. – 2. A tăia gîtul. – 3. A sacrifica, a jertfi. – 4. A înțepa, a simți un junghi. – Var. înjunghia. Mr. giugl’are, megl. jungl’u. Lat. iugulāre, cu infix nazal (Lexiconul de la Buda; Diez, Gramm., I, 197; REW 4607; DAR; Pascu, I, 93). După Candrea-Dens., 918 s-ar datora unei încrucișări cu iungĕre, ipoteză mai puțin probabilă; Lambrior 373 pleca de la un popular *junglāre. Var. este în prezent mai folosită decît cuvîntul de bază, care pare înv. Der. junghiu, s. n. (înțepătură; înjunghietură; jungher), postverbal de la junghia; jungher, s. n. (pumnal) în loc de *junghiar, cu suf. -ar; junghetor, s. n. (înv., altar); junghetor, s. m. (persoană care sacrifică; parlagiu); înjunghetor, adj. (care înjunghie; care sacrifică); junghetură, s. f. (victimă, animal sacrificat; înjunghietură; sacrificare, omorîre; ceafă, baza craniului), cu suf. -tură, (după Pușcariu 922; Candrea-Dens., 919; REW 4607 și DAR, de la un lat. *iugulatūra).[1]

JUNGHÉR ~e n. înv. Armă albă, având vârf ascuțit și lamă cu două tăișuri; pumnal; stilet. /a junghia + suf. ~er

jungher n. pumnal: la brâu satâr și jungher OD. [V. junghiu].

junghià v. a înjunghia. [Lat. JUGULARE].

junghér n., pl. e (d. junghĭ). Junghĭ, pumnal mare, camă.

jungher s. v. PUMNAL. STILET.

junghia vb. v. ÎNJUNGHIA. TĂIA.

junghiere s. v. ÎNJUNGHIERE. SPINTECARE. SPINTECAT. TĂIERE.

junghiá, junghii, vb. tranz. – (pop.) A înjunghia. – Lat. jugulare „a tăia gâtul, a ucide” (Șăineanu, DEX, MDA).