junghia definitie

9 definiții pentru junghia

JUNGHIÁ, júnghii, vb. I. Tranz. (Pop.) A înjunghia. [Pr.: -ghi-a] – Lat. jugulare.
JUNGHIÁ, júnghii, vb. I. Tranz. (Pop.) A înjunghia. [Pr.: -ghi-a] – Lat. jugulare.
junghiá (a ~) (pop.) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. júnghii, 3 júnghie (-ghi-e), 1 pl. junghiém; ger. junghiínd (-ghi-ind)
junghiá vb. (sil. -ghi-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. júnghii, 3 sg. și pl. júnghie (sil. -ghi-e), 1 pl. junghiém (sil. -ghi-em); ger. junghiínd (sil. -ghi-ind)
JUNGHIÁ vb. v. înjunghia, tăia.
junghiá (-ghiu, junghiát), vb.1. A înjunghia, a pune cuțitul la gît. – 2. A tăia gîtul. – 3. A sacrifica, a jertfi. – 4. A înțepa, a simți un junghi. – Var. înjunghia. Mr. giugl’are, megl. jungl’u. Lat. iugulāre, cu infix nazal (Lexiconul de la Buda; Diez, Gramm., I, 197; REW 4607; DAR; Pascu, I, 93). După Candrea-Dens., 918 s-ar datora unei încrucișări cu iungĕre, ipoteză mai puțin probabilă; Lambrior 373 pleca de la un popular *junglāre. Var. este în prezent mai folosită decît cuvîntul de bază, care pare înv. Der. junghiu, s. n. (înțepătură; înjunghietură; jungher), postverbal de la junghia; jungher, s. n. (pumnal) în loc de *junghiar, cu suf. -ar; junghetor, s. n. (înv., altar); junghetor, s. m. (persoană care sacrifică; parlagiu); înjunghetor, adj. (care înjunghie; care sacrifică); junghetură, s. f. (victimă, animal sacrificat; înjunghietură; sacrificare, omorîre; ceafă, baza craniului), cu suf. -tură, (după Pușcariu 922; Candrea-Dens., 919; REW 4607 și DAR, de la un lat. *iugulatūra).[1]
junghià v. a înjunghia. [Lat. JUGULARE].
junghia vb. v. ÎNJUNGHIA. TĂIA.
junghiá, junghii, vb. tranz. – (pop.) A înjunghia. – Lat. jugulare „a tăia gâtul, a ucide” (Șăineanu, DEX, MDA).

junghia dex

Intrare: junghia
junghia conjugarea I grupa I verb tranzitiv
  • silabisire: jun-ghi-a