junc definitie

2 intrări

14 definiții pentru junc

JUNC, junci, s. m. Bou sau taur tânăr (între doi și trei ani) nepus la jug. – Lat. juvencus.
JUNC, junci, s. m. Bou sau taur tânăr (între doi și trei ani) nepus la jug. – Lat. juvencus.
JUNC, junci, s. m. Bou sau taur tînăr (între doi și trei ani) nepus la jug. V. juncan. [Țapul] se făcuse mare cît un junc, cu picioare puternice și groase și cu un grumaz care ținea greutatea unui om. SADOVEANU, O. VI 103. Apoi mai vreau... De amiaz-un junc gras. PĂSCULESCU, L. P. 252. Să mîncăm carne de junc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 317.
junc s. m., pl. junci
junc s. m., pl. junci
JUNC s. (ZOOL.) mânzat, (Transilv. și Maram.) tuluc. (Carne de ~.)
junc (júnci), s. m. – Bou sau taur tînăr. – Mr. giuncu, megl. junc, istr. jungu. Lat. iŭvĕncus (Pușcariu 919; REW 4641; DAR), cf. it. giovenco, sicil., napol. jenku. – Der. juncă, s. f. (vacă tînără), care poate fi reprezentant al lat. iuvenca (Pușcariu 920; Candrea-Dens., 921); juncan, s. m. (junc mai mare), cu suf. -an. Cf. june, junice.
JUNC ~ci m. Bou sau taur tânăr, în vârstă de la doi până la trei ani. /<lat. juvencus
junc m. bou tânăr de 2-3 ani. [Lat. JUVENCUS].
junc, -ă s. (lat. jŭvĕncus, jŭvĕnca, d. júvenis, tînăr, trecînd pin fazele *juenc, *juînc, junc, ca cruentus, proventus, rom. crunt, prunc; it. giovenco, -nca). Taur tînăr, vacă tînără.
JUNC s. (ZOOL.) mînzat, (Transilv. și Maram.) tuluc. (Carne de ~.)
junc, junci, s.m. – (reg.) Bou sau taur tânăr (între 2 și 3 ani), nepus la jug: „De ț-ar si găina-un cuc / Ț-aș si dat bani de un junc” (Memoria, 2001: 107). ♦ (onom.) Juncar, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. juvencus „taur tânăr” < lat. juvenis „tânăr” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, DA, cf. DER; DEX, MDA).
junc, -i, s.m. – Bou sau taur tânăr (între 2 și 3 ani) nepus la jug: „De ț-ar si găina-un cuc / Ț-aș si dat bani de un junc” (Memoria 2001: 107). – Lat. juvencus.
JUNC subst. 1. – Pavel (14 C I 360); -u 1758 (Paș). 2. Junta b., olt. (AO X 129; 16 B `VI 339). – ard., 1726 (Paș); Juncă, Miron, mold. (Sd VI 116); Giuncă, N. „crucer” 1646 ian. 27 (mss Singeorgiu). 3. Giuncul, Ir. (Bîr IV); -ești fam. (Dm). 4. Giuncan (Ard). Junincă (Viciu 34).

junc dex

Intrare: Junc
Junc
Intrare: junc
junc admite vocativul substantiv masculin