JUMÁLȚ, jumalțuri, s. n. (Regional) Smalț. (Fig.) Bolțile se rupeau, jumalțul lor albastru se despica și Dan se simți trăsnit. EMINESCU, N. 70.

JUMÁLȚ, jumalțuri, s. n. (Reg.) Smalț. – Germ. Schmalz.

jumálț s.n. (reg., înv.) smalț.

jumalț n. smalț: jumalțul albastru al bălților se despica EM. [Ung. ZOMÁNC].

jumálț V. smalț.

smalț și zm- n., pl. urĭ (pol. smelc, szmelc, ung. zománc. d. vgerm. smelze, schijă, fontă; ol. smalț, smelt, ngerm, schmelze, d. schmelzen, a topi; fr. émail, vfr. esmail, sp. pg. esmalle, it. smalto, mlat. smaltum; ngr. smálton). Substanță sticloasă (opacă orĭ străvezie) care se aplică pin topire pe faĭanță, porțelan, metal ș. a. și care se compune, în general, din nisip silicios, dintr’un amestec de oxid de potasiŭ și de sodiu și din oxide metalice. Lucrare smăltuită: Bernard Palissy a lăsat admirabile smalțurĭ. Materia dură și transparentă care acopere coroana dinților. – În vest smanț și zm- (ca cel-lant, nant lld. cel-lalt, înalt), în est jmalț, jamalț și jumalț (după, ung.). Și smalt, zm- (după ngr. și it.).