jujúb s. m., pl. jujúbi

JUJÚB I. s. m. jujubier. II. s. f. fructul jujubierului. ◊ pastă din acest fruct. (< fr. jujube)

* jujúb m. (d. fr. jujubier, care vine d. jujube, fructe de jujub, ĭar acesta d. lat. zizýphum, vgr. zizyphon). Un copac meridional din familia verigaruluĭ, cu lemn foarte strîmb, cu spinĭ marĭ.

JUJÚB (< lat.) s. m. Arbust înalt până la 8 m, ramificat de la bază, cu lujeri spinoși, flori galbene, dispuse în inflorescențe dense (Zizyphus jujuba). Fructul, o drupă sferică sau alungit-ovoidală, de culoare roșie, roșie-brună sau neagră, comestibil, cu gust dulce-acrișor; este folosit în afecțiunile pectorale datorită mucilagiilor pe care le conține.