JUJẮU s. n. v. jujeu.

JUJÉU, jujeie, s. n. Jug mic, triunghiular, pus la gâtul porcilor și al altor animale spre a le împiedica să treacă prin garduri și să intre în locurile cultivate; jug (2). ♦ Bucată de lemn atârnată la gâtul câinilor, spre a-i împiedica să alerge după vânat sau să treacă prin anumite locuri. [Var.: jujău s. n.] – Din sb. žežej.

JUJẮU s. n. v. jujeu.

JUJÉU, jujeie, s. n. Jug mic, triunghiular, pus la gâtul porcilor și al altor animale spre a le împiedica să treacă prin garduri și să intre în locurile cultivate; jug (2). ♦ Bucată de lemn atârnată la gâtul câinilor, spre a-i împiedica să alerge după vânat sau să treacă prin anumite locuri. [Var.: jujău s. n.] – Din scr. žežej.

JUJẮU s. n. v. jujeu.

JUJÉU, jujeie, s. n. (Și în forma jujău) Un fel de jug mic, triunghiular, care se pune la gîtul porcilor și al altor animale stricătoare, pentru a le împiedica să treacă prin garduri și să intre în grădini și în semănături. Ștefan: O! Rareș, ești ca un cîne scăpat din jujău. DELAVRANCEA, A. 139. Atît de treabă ce este Numai jujeu îi lipsește. PANN, P. V. III 39. – Variantă: jujắu s. n.

jujéu s. n., art. jujéul; pl. jujéie

jujéu s. n., art. jujéul; pl. jujéie

JUJÉU s. v. jug.

jujéu (jujéie), s. n. – 1. Bucată de lemn atîrnată la gîtul cîinilor pentru a-i împiedica să alerge după vînat. – 2. Carcasă prevăzută cu o funie răsucită, unde se leagă și se bat cîinii, în prima zi de luni a postului. – Var. jijeu, jugău. Sl. žĕželĭ „zgardă” (Cihac, II, 161; Tiktin; DAR). Ultima var. indică o încrucișare cu jug.

jujău n. 1. jug de trei lemne ce se pune la gâtul porcilor spre a-i opri de a face stricăciuni; 2. tărbaca câinilor (în Dobrogea). [Cf. serb. JEJELĬ, bâtă de legat câinii ciobănești].

jujắŭ n., pl. ăĭe (sîrb. žeželj, inf. de jug). Vest. Sud. Jug p. porcĭ a doŭa zi după lăsatu seculuĭ. A da la jujăŭ, a da în tărbacă.

JUJEU s. jug, (reg.) hădărău. (~ la gîtul porcilor, al vițeilor.)