judecire definitie

2 intrări

9 definiții pentru judecire

JUDECÍ, judecesc, vb. IV. Tranz. și refl. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber. – Din judec.
JUDECÍRE s. f. (Înv.) (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Acțiunea de a (se) judeci. – V. judeci.
JUDECÍ, judecesc, vb. IV. Tranz. și refl. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber. – Din judec.
JUDECÍRE s. f. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Acțiunea de a (se) judeci. – V. judeci.
judecí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. judecésc, imperf. 3 sg. judeceá; conj. prez. 3 să judeceáscă
judecíre (înv.) s. f., g.-d. art. judecírii
judecí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. judecésc, imperf. 3 sg. judeceá; conj. prez. 3 sg. și pl. judeceáscă
judecíre s. f., g.-d. art. judecírii
2) judecésc v. tr. Vechĭ. Prefac în judec (Gĭur. 107).

judecire dex

Intrare: judeci
judeci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv reflexiv
Intrare: judecire
judecire substantiv feminin