judecătorie definitie

10 definiții pentru judecătorie

JUDECĂTORÍE, judecătorii, s. f. Instituție judecătorească având competența de a soluționa (în primă sau în ultimă instanță) anumite pricini prevăzute de lege; clădire unde se află sediul acestei instanțe. ♦ Autoritate judiciară. – Judecător + suf. -ie.
JUDECĂTORÍE, judecătorii, s. f. Instituție judecătorească având competența de a soluționa (în primă sau în ultimă instanță) anumite pricini prevăzute de lege; clădire unde se află sediul acestei instanțe. ♦ Autoritate judiciară. – Judecător + suf. -ie.
JUDECĂTORÍE, judecătorii, s. f. (În vechea organizare judecătorească, uneori întregit prin «de pace», «de ocol» sau, mai recent, «populară») Instanță judiciară care judeca procese de importanță mai redusă; clădire sau sediu unde se judecau astfel de procese. S-a aciuiat pe lîngă judecătoria de pace. STANCU, D. 259. În Necule se află, pe lîngă taftul suprefecturii, judecătoria de ocol. DELAVRANCEA, H. T. 211. Cum ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfățoșează înaintea judecătorului. CREANGĂ, A. 146. ♦ Autoritate judiciară. Fă hîrtie de dănuire... și să mergem s-o întărim la judecătorie. NEGRUZZI, S. I 302.
judecătoríe s. f., art. judecătoría, g.-d. art. judecătoríei; pl. judecătoríi, art. judecătoríile
judecătoríe s. f., art. judecătoría, g.-d. art. judecătoríei; pl. judecătoríi, art. judecătoríile
JUDECĂTORÍE s. (JUR.) (înv.) judecătoare, scaun, (Litigiu ajuns în fața ~.)
JUDECĂTORÍE ~i f. 1) Organ judiciar având competența de a soluționa litigiile în primă instanță (și recursurile). 2) Local unde își are sediul acest organ judiciar. [G.-D. judecătoriei] /judecător + suf. ~ie
judecătorie f. 1. jurisdicțiunea judecătorului: în România sunt judecătorii de pace sau de ocol, urbane și rurale; 2. pretoriu.
judecătoríe f. Tribunal p. procese micĭ, localu unde judecă judecătoru de pace. Calitatea de judecător.
JUDECĂTORIE s. (JUR.) (înv.) judecătoare, scaun. (Litigiu ajuns în fața ~.)

judecătorie dex

Intrare: judecătorie
judecătorie substantiv feminin