Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

32 defini╚Ťii pentru judec

J├ÜDE, juzi, s. m. 1. (├Än vechea organizare a ╚Ü─ârilor Rom├óne) Demnitar cu atribu╚Ťii judec─âtore╚Öti ╚Öi administrative; st─âp├ón de rum├óni. ÔÖŽ Principe, cneaz. 2. (├Än vechea organizare a ╚Ü─ârii Rom├óne╚Öti) ╚Ü─âran devenit liber dup─â r─âscump─ârarea din rum├ónie. 3. C├órmuitor ╚Öi judec─âtor al mai multor s─âla╚Öe de ╚Ťigani. 4. (├Änv.) Judec─âtor (1). 5. (Reg.; ├«nv.) Primar. [Var.: (2) j├║dec, pl. judeci, s. m.] ÔÇô Lat. judex, -icis.
JÚDEC s. m. v. jude.
JUDEC├ü, j├║dec, vb. I. 1. Tranz. A-╚Öi forma o opinie despre cineva sau ceva, examin├ónd argumentele, lu├ónd ├«n considerare ├«mprejur─ârile, urm─ârile etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a pre╚Ťui, a califica. ÔÖŽ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. ╚Öi refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauz─â sau o persoan─â ├«n calitate de judec─âtor ╚Öi a da o hot─âr├óre judiciar─â; p. ext. a hot─âr├«, a decide ca arbitru, a solu╚Ťiona un litigiu. ÔŚŐ Lucru judecat = caz asupra c─âruia s-a dat o hot─âr├óre judiciar─â definitiv─â. ÔÖŽ Refl. recipr. A fi ├«n proces, ├«n litigiu cu cineva. ÔÇô Lat. judicare.
J├ÜDE, juzi, s. m. 1. (├Än vechea organizare a ╚Ť─ârilor rom├óne╚Öti) Demnitar cu atribu╚Ťii judec─âtore╚Öti ╚Öi administrative; st─âp├ón de rum├óni. ÔÖŽ Principe, cneaz. 2. (├Än vechea organizare a ╚Ü─ârii Rom├óne╚Öti) ╚Ü─âran devenit liber dup─â r─âscumpararea din rum├ónie. 3. C├órmuitor ╚Öi judec─âtor al mai multor s─âla╚Öe de ╚Ťigani. 4. (├Änv.) Judec─âtor (1). 5. (Reg.; ie╚Öit din uz) Primar. [Var.: (2) j├║dec, pl. judeci, s. m.] ÔÇô Lat. judex, -icis.
JÚDEC s. m. v. jude.
JUDEC├ü, j├║dec, vb. I. 1. Tranz. A-╚Öi forma o opinie despre cineva sau ceva, examin├ónd argumentele, lu├ónd ├«n considerare ├«mprejur─ârile, urm─ârile etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a pre╚Ťui, a califica. ÔÖŽ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. ╚Öi refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauz─â sau o persoan─â ├«n calitate de judec─âtor ╚Öi a da o hot─âr├óre judiciar─â; p. ext. a hot─âr├«, a decide ca arbitru, a solu╚Ťiona un litigiu. ÔŚŐ Lucru judecat = caz asupra c─âruia s-a dat o hot─âr├óre judiciar─â definitiv─â. ÔÖŽ Refl. recipr. A fi ├«n proces, ├«n litigiu cu cineva. ÔÇô Lat. judicare.
J├ÜDE, juzi, s. m. 1. (├Änvechit ╚Öi arhaizant) Judec─âtor. Gu╚Ť─â Mereu╚Ť─â, jude de ╚Öedin╚Ť─â, adus ├«n capital─â la ultima mi╚Öcare ├«n magistratur─â. C. PETRESCU, C. V. 182. 2. (Transilv., ie╚Öit din uz) Primar. Trebuie pus ├«n sat chinez (bir─âu sau jude). ╚ÜICHINDEAL, F. 66. C─â ╚Öi hrana judelui E-n spinarea satului. MARIAN, S. 128. Bine-i ╚Ťine ca un m─âr mare-nflorit, Ca un jude-mpodobit. BIBICESCU, P. P. 236. 3. (├Än vechea organiza╚Ťie a ╚Ť─ârii) Demnitar cu atribu╚Ťii judec─âtore╚Öti ╚Öi administrative. 4. (├Änvechit) Cneaz. Un cnezat sau jude╚Ť era condus de un cneaz, jude sau jupan. IST. R.P.R. 64.
JUDEC├ü, j├║dec, vb. I. Tranz. 1. A-╚Öi forma o judecat─â despre cineva sau ceva, cump─ânind motivele, c├«nt─ârind argumentele, ╚Ťin├«nd seam─â de ├«mprejur─âri sau de urm─âri; a socoti, a g├«ndi, a reflecta, a chibzui. ├Äl judecam drept un om cu totul deosebit. SADOVEANU, E. 101. C─âuta s─â judece lucrurile de-a fir-a-p─âr. CREANG─é, P. 223. Trebuie s─â ne ├«mputernicim ╚Öi s─â judec─âm care s├«nt datoriile unui bun patriot. GOLESCU, ├Ä. 108. ÔŚŐ Absol. A╚Öa se poate ├«n╚Öela omul de multe ori... dac─â nu ╚Ötie a judeca bine. CREANG─é, A. 61. ÔŚŐ Refl. (Rar) Tot m-am judecat cu mine: S─â dau bradului mai bine, Ori iubitei Crez─âm├«nt? CO╚śBUC, P. I 203. 2. A-╚Öi forma o p─ârere, o judecat─â despre valoarea cuiva sau a ceva; a aprecia, a pre╚Ťui, a califica. Tu s─â nu m─â judeci dup─â aparen╚Ť─â. C. PETRESCU, C. V. 108. Ah! am strigat lu├«nd un aer c├«t am putut mai melodramatic, po╚Ťi a m─â judeca acest fel? NEGRUZZI, S. I 49. Dar c├«nd avu toporul o coad─â de lemn tare, Pute╚Ťi judeca singuri ce trist─â ├«nt├«mplare. ALEXANDRESCU, P. 131. ÔÖŽ A considera, a socoti drept... Spune c─â m─â iube╚Öte ca ╚Öi cum m-ar ├«ntreba ce mai fac: vesel─â, zburdatec─â, judec├«nd amorul o trecere de vreme. NEGRUZZI, S. I 55. 3. A trage la r─âspundere, a mustra, a mu╚Ötrului, a cere socoteal─â ├«n mod aspru; a critica, a condamna, a dojeni. ╚śi c├«nd s─â-l judeci, ├«ntreab─â-te cu ce l-ai ajutat s─â nu gre╚Öeasc─â. DAVIDOGLU, M. 63. La f├«nt├«na cea de piatr─â Judec─â-un fecior pe-o fat─â. JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. 415. ÔŚŐ Refl. Spectator rece, obosit, m─â judec azi ca pe-un str─âin. BART, E. 230. M─â judec ╚Öi m─â fr├óm├«nt, Ca frunza galben─â-n v├«nt. JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. 189. 4. A cerceta pe cineva ├«n calitate de judec─âtor ╚Öi a da o hot─âr├«re judec─âtoreasc─â ca urmare a acelei cercet─âri. (Cu pronun╚Ťare regional─â) Frunz─â verde de negar─â, Pe Bujor mi-l giudecar─â. ALECSANDRI, P. P. 157. ÔŚŐ (Complementul indic─â ├«ns─â╚Öi cauza ├«n discu╚Ťie) Judec─â judec─âtorul procese. STANCU, D. 257. ÔŚŐ Lucru judecat = caz, afacere asupra c─âreia justi╚Ťia a dat o hot─âr├«re definitiv─â care nu poate fi atacat─â (exist├«nd prezum╚Ťia c─â o hot─âr├«re nu poate exprima dec├«t adev─ârul). Autoritatea lucrului judecat. ÔÖŽ Refl. A ap─ârea ├«n fa╚Ťa instan╚Ťei judec─âtore╚Öti ca parte, a fi ├«n proces cu cineva. Va trebui... s─â m─â judec cu mama ta, cu rudele tale. CAMIL PETRESCU, U. N. 209. Haide s─â ne judec─âm, ╚Öi cum a zice judecata, a╚Öa s─â r─âm├«ie. CREANG─é, A. 135.
j├║de s. m., pl. juzi
judecá (a ~) vb., ind. prez. 3 júdecă
j├║de s. m., pl. juzi
judecá vb., ind. prez. 1 sg. júdec, 3 sg. și pl. júdecă
JÚDE s. v. căpetenie, conducător, judecător, primar, vătaf.
JUDECÁ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a (se) gândi, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. (JUR.) (înv. și reg.) a se pârî, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (înv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)
JUDECÁ vb. v. comanda, condamna, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, osândi, pedepsi, porunci, stabili, statornici.
j├║de (j├║zi), s. m. ÔÇô 1. ├Än vechea organizare social─â, judec─âtor municipal care ├«ndeplinea uneori ╚Öi func╚Ťia de primar cu puteri limitate. Apare ├«n Moldova, cu acest nume, din 1409; func╚Ťia sa era pe via╚Ť─â ╚Öi se transmitea. ÔÇô 2. ├Än Munt., ├«n sec. XVII, om liber. ÔÇô 3. ├Än textele religioase, domn, domnitor. ÔÇô 4. Judec─âtor, magistrat. ÔÇô 5. (Trans.) Primar. ÔÇô 6. Conduc─âtor, c─âpetenie a unei companii sau a unei bresle. ÔÇô Var. judec. Lat. i┼źdex (Pu╚Öcariu 913; Candrea-Dens., 908; REW 4599; DAR), cf. alb. dz├╝k, it. giudice, prov., cat. jutge, fr. juge, sp. juez, port. juiz. Pl. vechi era judeci, din lat. iudices (cf. cap-capete, om-oameni), de unde s-a ref─âcut sing. analogic judec. Primele 3 sensuri s├«nt ├«nv. ÔÇô Der. judeceas─â, s. f. (Trans., nevast─â de primar); judeci, vb. (├«nv., a elibera); judecie, s. f. (├«nv., libertate; ├«nv., func╚Ťie de judec─âtor; ├«nv., judec─âtorie). ÔÇô Cf. jude╚Ť, judeca.
judec├í (j├║dec, judec├ít), vb. ÔÇô 1. A examina o cauz─â, a da sentin╚Ťa ├«ntr-o cauz─â. ÔÇô 2. (├Änv.) A condamna, a da o sentin╚Ť─â. ÔÇô 3. A guverna, a c├«rmui, a conduce. ÔÇô 4. A-╚Öi forma o opinie, a chibzui. ÔÇô 5. A examina, a cerceta. ÔÇô 6. A aprecia, a valora, a c├«nt─âri. ÔÇô 7. A exprima o p─ârere, a critica, a dojeni, a condamna. ÔÇô Var. (Mold.) giudeca. Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec. Lat. i┼źd─şc─üre (Pu╚Öcariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600; DAR), cf. alb. d┼żuko┼ä (Philippide, II, 645), it. giudicare, prov. jutgar, fr. juger, sp. juzgar, port. julgar. Der. judecat─â, s. f. (├«nv., sentin╚Ť─â, hot─âr├«re judec─âtoreasc─â; justi╚Ťie, ra╚Ťiune, bun sim╚Ť; proces), care ar putea de asemenea s─â fie reprezentant al lat. (res)i┼źdic─üta (dup─â Candrea-Dens., 911 ╚Öi DAR, de la pl. de la i┼źdic─ütum); judec─âtor, s. m. (func╚Ťionar de stat care solu╚Ťioneaz─â procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu suf. -tor; judec─âtoare, s. f. (tribunal, judec─âtorie), cu suf. -toare (dup─â DAR, din lat. i┼źdicat┼Źria sedes); judec─âtorie, s. f. (tribunal; profesiunea de judec─âtor); judec─âtoreas─â, s. f. (so╚Ťie de judec─âtor); judec─âtoresc, adj. (judicial); desjudeca, vb. (├«nv., a hot─âr├«, a da o sentin╚Ť─â); r─âsjudeca, vb. (a-╚Öi schimba prima hot─âr├«re, a-╚Öi schimba p─ârerea; a da din nou o sentin╚Ť─â); prejudecat─â, s. f., pe baza fr. pr├ęjug├ę; prejudeca, vb., pe baza fr. pr├ęjuger; prejude╚Ť, s. n. (├«nv., prejudecat─â) pe baza lat. praeiudicium; prejudiciu (var. prejudi╚Ťiu), s. n. (prejudecat─â; pagub─â, daun─â, extorsiune), dublet al cuv├«ntului anterior, prin intermediul fr. pr├ęjudice; prejudicia, vb., din fr. pr├ęjudicier.
J├ÜDE j├║zi m. ├«nv. Jurist angajat oficial pentru solu╚Ťionarea proceselor judiciare ├«n cadrul unei instan╚Ťe judec─âtore╚Öti; judec─âtor. /<lat. judex, ~icis
A JUDEC├ü j├║dec 1. tranz. 1) (cauze, conflicte, procese, persoane) A supune unei decizii judiciare. 2) (persoane) A caracteriza ├«ntr-un anumit fel, analiz├ónd argumentele, circumstan╚Ťele ╚Öi eventualele defecte. 3) A examina calitativ ╚Öi cantitativ pentru a stabili valoarea; a aprecia; a pre╚Ťui; a estima; a evalua. ~ lucrurile dup─â aparen╚Ťe. 4) A fi de p─ârere; a g─âsi de cuviin╚Ť─â; a g├óndi; a crede; a socoti; a considera. 5) A face s─â se judece. 2. intranz. A poseda facultatea de a g├óndi logic; a ra╚Ťiona. /<lat. judicare
A SE JUDECÁ mă júdec intranz. 1) A fi în proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocară. /<lat. judicare
jude m. 1. judec─âtor: singurul s─âu jude e judele ceresc AL.; 2. judec─âtor de sat; 3. inspector de ╚Ťigani. [Vechiu-rom. judece = lat. JUDICEM].
judec├á v. a decide ├«n calitatea de judec─âtor: a judeca o desbatere; 2. a decide ca arbitru: a judeca un diferend; 3. a-╚Öi da p─ârerea despre ceva: a judeca faptele cuiva; 4. a avea o p─ârere despre ceva, a-╚Öi ├«nchipui: judec─â ╚Öi tu; 5. fam. a mustra aspru: lÔÇÖam cam judecat; 6. a avea proces: a se judeca cu cineva. [Lat. JUDICARE].
j├║de m., pl. juz─ş (din nom. lat. judex, judec─âtor. V. judec 1). Vech─ş. Rar. (Doc. 1592, 1605, 1623) Judec, st─âp├«n de ╚Öerb (cnez). V─ât─âman, ╚Öoltuz rural. V─âtav de ╚Üigan─ş. C─âpitan, ╚Öef, conduc─âtor (de colind─âtor─ş). L.N. Judec─âtor. ÔÇô ├Änainte de ├«nteme─şerea domnii─ş, st─âp├«nu ╚Öerbilor era ╚Öi judele lor. Dup─â ├«nteme─şerea domnii─ş, judele nÔÇÖa ma─ş judecat, ci a r─âmas numa─ş st─âp├«n de ╚Öerb─ş (Giur. 101).
1) j├║dec m. (lat. j├║dicem, ac. lu─ş judex, judec─âtor; it. gi├║dice, pv. cat. jutge, fr. juge, sp. juez, pg. juiz. Cp. cu oaspete, purice, ╚Öoarice, berbece fa╚Ť─â de oaspe, purec, ╚Öoarec, berbec). Trans. Sec. 16-17. Jude, domn, st─âp├«n, om liber, megia╚Ö, coproprietar. ╚śi az─ş ├«n Maram. P.P. Judec─âtor: nu m─â las─â la focu, Judeca-mÔÇÖa judecu, dacÔÇÖo─ş mere (merge) la dinsu (╚śez. 31, 51). ÔÇô Din G─şur.: Pe c├«nd traduc─âtori─ş care era┼ş familiariza╚Ť─ş cu vechile traducer─ş ale ╚Öcoale─ş de la sf├«ntu Gheorghe, ca Dionisie eclesiarhu, men╚Ťin ├«nc─â pe judec, ceilal╚Ť─ş, ne ma─ş ├«n╚Ťeleg├«nd acest cuv├«nt, care pe la 1750 dispare din uz, reda┼ş pe cnez pin bo─şer ╚Öi proprietar or─ş mo╚Önean. Aceast─â nu ma─ş era ├«ns─â o traducere, ci o interpretare (93). Numele de judec─ş ├«l ├«nt├«lnim deobice─ş ├«n actele relative la rum├«n─ş. Judecu apare ma─ş tot-de-a-una ├«n opozi╚Ťiune cu rum├ónu. Unu e omu liber, cel-lalt ╚Öerbu (104). Or─ş-cine scap─â de rum├«nie e judec. Liberarea se nume╚Öte judecire (107). ├Än sec. 17 judec or─ş megia╚Ö era tot una (110). Un doc. din 1697 zice: ÔÇ×No─ş mo╚Öneni─ş judec─ş din D├«lga, vindem o parte de mo╚Öie egumenulu─ş de la ╚śegarceaÔÇŁ. C├«t─â vreme a existat rum├ónia, mici─ş proprietar─ş au p─âstrat ╚Öi purtat cu m├«ndrie titlul de judec. Slavonescu cnez se traduce pin jude st─âp├«n al rum├«nulu─ş, ╚Öi judec, om liber (114).
2) j├║dec, a -├í v. tr. (lat. j┼şdico, -├íre, it. giudicare, pv. jutgar, cat. jutjar, fr. juger, sp. juzgar, pg. julgar). Decid ├«n calitate de judec─âtor sa┼ş arbitru: a judeca un proces, o ne├«n╚Ťelegere. Spun judec─â╚Ťii ╚Öi achit or─ş condamn: a judeca un acuzat. Apreciez, ├«m─ş da┼ş p─ârerea despre: a judeca faptele cu─şva; judec─â ╚Öi tu purtarea lu─ş! Mustru: st─âp├«nu o judec─â pe slug─â. V. refl. Port judecat─â, duc proces contra cu─şva: mÔÇÖam judecat cu el an─ş ├«ntreg─ş.
jude s. v. C─éPETENIE. CONDUC─éTOR. JUDEC─éTOR. PRIMAR. V─éTAF.
judeca vb. v. COMANDA. CONDAMNA. DECIDE. DISPUNE. FIXA. HOTĂRÎ. ORDONA. OSÎNDI. PEDEPSI. PORUNCI. STABILI. STATORNICI.
JUDECA vb. 1. a chibzui, a cugeta, a g├«ndi, a medita, a ra╚Ťiona, a reflecta, (├«nv.) a meditarisi, a m├«ndri, a rezona, a semui. (Vrea s─â ~ ├«n lini╚Öte.) 2. a chibzui, a (se) g├«ndi, a socoti, (├«nv. ╚Öi reg.) a s─âm─âlui, (fig.) a c├«nt─âri, a cump─âni, a dr─âmui. (S─â ~ cum e mai bine.) 3. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a g─âsi, a g├«ndi, a opina, a socoti, (pop.) a chiti, a cugeta, (├«nv.) a cunoa╚Öte, a num─âra. (Eu ~ c─â a╚Öa trebuie s─â proced─âm.) 4. (JUR.) (├«nv. ╚Öi reg.) a se p├«r├«, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (├«nv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)
ET NUNC... ERUDIMINI, QUI INDICATIS TERRAM (lat.) ╚Öi acum... lua╚Ťi aminte voi, cei ce judeca╚Ťi P─âm├óntul ÔÇô Psalmii, 2, 10. O mare r─âspundere apas─â pe umerii celor chema╚Ťi s─â hot─ârasc─â destinele semenilor.
NAIVIT├äT IST EIN BETRAGEN, WO MAN NICHT ACHT DARAUF HAT, OB MAN VON ANDEREN BEURTEILWIRD (germ.) naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seam─â c─â vei fi judecat de al╚Ťii ÔÇô Kant, ÔÇ×MenschenkundeÔÇŁ.
a judeca la rece expr. a analiza, a chibzui, a cump─âni cu aten╚Ťie, f─âr─â prejudec─â╚Ťi sau patim─â.
a ╚Öedea str├ómb ╚Öi a judeca drept expr. a recunoa╚Öte adev─ârul, a discuta cu franche╚Ťe.

Judec dex online | sinonim

Judec definitie

Intrare: jude
jude substantiv masculin admite vocativul
judec admite vocativul substantiv masculin
Intrare: judeca
judeca verb grupa I conjugarea I