județ definitie

20 definiții pentru județ

JUDÉȚ, (I 1, 2) județi, s. m., (I 3, 4, II) județe, s. n. I. 1. S. m. (În vechea organizare a Țării Românești) Denumire dată cârmuitorului unui oraș; primar. 2. S. m. (Învechit și regional) Judecător (1). 3. S. n. Judecată (3). 4. S. n. (Înv.; în religia creștină) Judecata de Apoi. II. S. n. 1. (În vechea organizare a Țării Românești) Împărțire administrativ-teritorială, corespunzătoare ținutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune. – Lat. judicium.
JUDÉȚ, (I 1, 2) județi, s. m., (I 3, 4, II) județe, s. n. I. 1. S. m. (În vechea organizare a Țării Românești) Denumire dată cârmuitorului unui oraș; primar. 2. S. m. (Învechit și regional) Judecător (1). 3. S. n. Judecată (3). 4. S. n. (Înv.; în religia creștină) Judecata de apoi. II. S. n. 1. (În vechea organizare a Țării Românești) Împărțire administrativ-teritorială, corespunzătoare ținutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune. – Lat. judicium.
JUDÉȚ, județe, s. n. 1. Fiecare din diviziunile administrative teritoriale mai vechi ale țării, puse sub conducerea unui prefect sau (mai de mult) a unui ispravnic, numit de autoritatea centrală. Au găsit cu cale să cheme la adunare și cițiva țărani fruntași, cîte unul din fiecare județ. CREANGĂ, A. 161. Și se plimbă prin ostrețe Ca ispravnicii-n județe. TEODORESCU, P. P. 305. ♦ (Învechit) Cnezat. Un cnezat sau județ era condus de un cneaz, jude sau jupan. IST. R.P.R. 64. 2. (Învechit și arhaizant) Judecată (II), proces. S-a făcut îndată județ pentru viclenii vinovați. SADOVEANU, D. P. 69. Lui Petru-vodă i s-a făcut județ, cum scrie la carte. SADOVEANU, F. J. 493. ♦ (În religia creștină) Judecata de apoi. Luă cartea lui Zoroastru... și începu a ceti județul pămîntului. EMINESCU, N. 65.
judéț1 (primar, judecător) (înv.) s. m., pl. judéți
judéț2 (unitate administrativă, judecată) s. n., pl. judéțe; abr. (unitate administrativă) jud.
judéț (primar, judecător) s. m., pl. judéți
judéț (unitate administrativ-teritorială, judecată) s. n., pl. judéțe
JUDÉȚ s. v. acțiune, animozitate, cauză, ceartă, conflict, decizie, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, hotărâre, învrăjbire, judecată, judecător, litigiu, neînțelegere, primar, proces, sentință, verdict, vrajbă, zâzanie.
JUDÉȚ s. 1. (IST.) șoltuz, (prin Mold.) voit. (~ al unui oraș.) 2. (înv.) sud, (înv., în Bucov.) bețârc, (înv., în Transilv.) comitat, (înv., în Mold.) ținut, (înv., în Transilv.) varmeghie. (~ul Bihor.)
judéț (judéțe), s. n.1. Judecată, cercetare a unei cauze judiciare. – 2. Tribunal, for. – 3. Împărțire administrativă, ținut. – 4. (S. m.) Judecător, magistrat. – 5. (S. m.) Guvernator, conducător, căpetenie. – Mr. giudeț, megl. județ. Lat. iūdĭcium (Pușcariu 915; Candrea-Dens., 909; REW 4601; DAR), cf. it. giudizio, sp. juicio. Ipoteza lui Byck-Graur 34, care îl explică pe județ, prin jude, pl. judeci, pare improbabilă; cf. și S. Pop, Dacor., VIII, 62. – Der. județean, adj. (provincial). Cf. der. neol. judiciar, adj., din fr. judiciaire; judicios, adj., din fr. judicieux.
JUDÉȚ ~e n. Unitate administrativ-teritorială de rang superior, având în componență mai multe orașe și comune. /<lat. judicium
județ n. 1. od. judecată: «Județul sufletului cu trupul» e titlul unei opere de Cantemir; 2. district (lit. jurisdicțiune). România are 76 de județe (numite obișnuit după numele râului ce trece prin tr’însele), fiecare administrat de un prefect și de un consiliu județean. ║ m. od. judecător, capul, pârgarilor (în Muntenia): județii și jurații Sibiului OD. [Vechiu-rom. județ, judecată, judecător și tribunal = lat. JUDICIUM].
judéț n., pl. e (lat. judĭcium. La înț. de „judecător”, poate să fi influențat vsl. sondĭcĭ, judecător). Vechĭ. Judecător: județu de apoĭ. Judecător (pl. tot e, ca și ajutor). Primar (urban saŭ rural): Hrăjit Lucacĭ județul de în Cetatea Brașovului (Cor.), craiul să pună gĭudețele sale și să împartă țara (Ur.), am ajuns în satu în care era el județ (Sadov. VR. 1911, 4, 60). Azĭ. District, ținut, diviziune administrativă (Munteniĭ ziceaŭ județ. Modoveniĭ ținut): România are 71 de județe (numite de multe orĭ după numele rîuluĭ care le străbate), administrate de un prefect și de un consiliŭ de 21 de membrĭ (consiliŭ județănesc). V. jandarm, șoituz, pîrcălab, pîrgar, ispravnic.
JUDEȚ s. 1. (IST.) șoltuz, (prin Mold.) voit. (~ al unui oraș.) 2. (înv.) sud, (înv., în Bucov.) bețîrc, (înv., în Transilv.) comitat, (înv., în Mold.) ținut, (înv., în Transilv.) varmeghie. (~ Bihor.)
județ s. v. ACȚIUNE. ANIMOZITATE. CAUZĂ. CEARTĂ. CONFLICT. DECIZIE. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. HOTĂRÎRE. ÎNVRĂJBIRE. JUDECATĂ. JUDECĂTOR. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. PRIMAR. PROCES. SENTINȚĂ. VERDICT. VRAJBĂ. ZÎZANIE.
judéț, județe, s.n. – 1. (reg.; înv.) Judecată; judecata de apoi: „Nici soare n-a răsări / Nici stele pă cer n-or fi, / Atuncea județu-a fi” (Bilțiu, 1996: 236). 2. (reg.; înv.) Judecător: „Tu, Siule,-i căpăta / Păharu’ botezului, / Scaunu’ județului” (Memoria, 2001: 112). 3. Ținut, comitat, departament, district. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Lat. judicium „proces, funcție de judecător; tribunal” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).
judéț, -e, s.n. – 1. Judecată; judecata de apoi: „Nici soare n-a răsări / Nici stele pă cer n-or fi, / Atuncea județu-a fi” (Bilțiu 1996: 236). 2. Judecător: „Tu, Siule,-i căpăta / Păharu botezului, / Scaunul județului” (Memoria 2001: 112). – Lat. judicium.
JUDÉȚ (lat. judicium) s. n. 1. Circumscripție administrativ-teritorială și colectivitate umană alcătuită din orașe, comune rurale – în temeiul condițiilor istorice, geografice, social-politice, etnice, ale legăturilor culturale și tradiționale ale populației – cu o denumire, o reședință și organe locale care asigură administrația județeană. Existența j. este contemporană cu alcătuirea statelor române. Numele de j. era propriu Țării Românești. În Moldova s-a utilizat termenul de ținut. În Ardeal se folosea denumirea de comitat și district, iar în zonele secuiești și săsești aceea de scaun. În Țara Românească majoritatea j. s-au constituit în jurul apelor care le străbăteau, luându-și numele acestora (ex.: Olt, Argeș, Ialomița ș.a.). În Moldova și Transilvania majoritatea j. s-au format în jurul unor cetăți sau orașe de la care și-au luat denumirea (ex.: Neamț, Suceava, Bihor). Alături de nume, stema constituie un semn caracteristic și simbolic al j. În perioada 8 sept. 1950-17 febr. 1968 j. au fost desființate și înlocuite cu regiuni. La reînființarea j., 23 de județe istorice au fost omise, în mod abuziv, din Legea nr. 2/1968 (Baia, Câmpulung, Ciuc, Covurlui, Dorohoi, Făgăraș, Fălciu, Muscel, Odorhei, Putna, Rădăuți, Râmnicu Sărat, Roman, Romanați, Severin, Someș, Târnava Mare, Târnava Mică, Tecuci, Trei Scaune, Turda, Tutova, Vlașca). În 1999, în România existau 41 de județe și, separat, municipiul București, cu rang de județ. 2. (În Țara Românească până în sec. 18) Denumire dată cârmuitorului unui oraș. În Moldova i se spunea șoltuz. 3. (Înv. și pop.) Judecată.
JUDEȚ subst. 1. Județ, N. (Drag 308); -u, Dan (AO XIX 121); -u, D-tru (AO IV 181); -ul, 1556 (Paș); 2. Giudețul (17 A III 236).
județ, județi s. m. (intl.) hoț din aceeași bandă sau din aceeași tagmă.

județ dex

Intrare: județ (judecată, u.a.t.)
jud. abreviere
județ 2 s.n. substantiv neutru
Intrare: Județ
Județ
Intrare: județ (persoană)
județ 1 s.m. admite vocativul substantiv masculin