JUCĂTÓR, -OÁRE, jucători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care practică un joc sportiv, de societate, de noroc etc. 2. (Pop.) Dansator. ♦ (Adjectival) Jucăuș, zglobiu. – Juca + suf. -ător.

JUCĂTÓR, -OÁRE, jucători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care practică un joc sportiv, de societate, de noroc etc. 2. (Pop.) Dansator. ♦ (Adjectival) Jucăuș, zglobiu. – Juca + suf. -ător.

JUCĂTÓR, -OÁRE, jucători, -oare, s. m. și f. (Uneori urmat de determinări care arată felul jocului) 1. Persoană care joacă un joc sportiv, de societate, de noroc etc. Din pricina unui jucător, partida s-a întrerupt. CAMIL PETRESCU, U. N. 117. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino... ardeau lămpi somnoroase. EMINESCU, N. 35. 2. (Popular) Dansator de dansuri populare. Bucuria jucătorilor izbucnea în frînturi de strigăte, în floricele de pași ritmați. REBREANU, R. I 128. ♦ (Adjectival, rar) Jucăuș, neastîmpărat, zglobiu. În genere, aceste păsări sînt sălbatice, puțin jucătoare, mai mult triste. ODOBESCU, S. III 27.

jucătoáre s. f., g.-d. art. jucătoárei; pl. jucătoáre

jucătór s. m., pl. jucătóri

jucătoáre s. f., g.-d. art. jucătoárei; pl. jucătoáre

jucătór s. m., pl. jucătóri

JUCĂTÓR s. dansator, (pop.) dănțuitor. (~ într-un ansamblu popular.)

JUCĂTOR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care practică un joc sportiv sau de noroc. ~ de tenis. 2) pop. Persoană care dansează, care joacă; dansator. /a (se) juca + suf. ~ător

jucător m. cel ce joacă.

jucătór, -oáre adj. și s. Care joacă: jucător de cărțĭ, jucător de horă, jucător pe funie (acrobat).

JUCĂTOR s. dansator, (pop.) dănțuitor. (~ într-un ansamblu popular.)

antrenór-jucătór s. m. Persoană care are dubla funcție de antrenor și de jucător ◊ „Aveți dreptate, în privința antrenorilor-jucători părerile sunt împărțite.” Fl. 14 II 86 p. 20. ◊ „După ce G. M. a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, a venit rândul altui antrenor-jucător [...] să guste din amarul tușei.” Săpt. 5 IX 86 p. 8 (din antrenor + jucător)

jucătór-rezérvă s. m. Jucător care poate înlocui pe un titular ◊ „[Numele] unui jucător-rezervă [la fotbal]” I.B. 9 XI 66 p. 4 (din jucător [de] rezervă)

jucătoare s. f. invar. (intl.) martoră mincinoasă.

jucător, jucători s. m. (intl.) martor mincinos.